Directorul sportiv al divizionarei secunde care a câștigat Cupa României la Sibiu, după finala cu Oțelul, fostul arbitru Toni Heleșteanu, a confirmat, într-un interviu acordat paginii de Facebook a clubului, că dorința atât a jucătorilor lui Florin Maxim, cât și a lui ”Max” și a staff-ului său este de a juca pe ”Municipal” în cupele europene și la Sf. Gheorghe, varianța vehiculată inițial.
"Cred că cel mai important lucru care trebuie menționat acum pleacă de la inițiativa comunității locale, pe care am văzut-o propagată în spațiul public, și care se referă la dorința de a evolua în cupele europene pe o arenă cât mai apropiată de localitatea noastră, de preferință la Sibiu. Nu în ultimul rând, și dorința jucătorilor și staff-ului a fost în concordanță cu cea a hunedorenilor, ținând cont că pe această arenă s-a obținut cea mai importantă performanță din istoria de peste 100 de ani a fotbalului din Hunedoara. Pe cale de consecință, am acționat în două direcții, concomitent.
Am făcut toate diligențele necesare pe lângă Federația Română de Fotbal, Departamentul Internațional, pentru a putea certifica UEFA, în timp util, arena din Sibiu. Pe de altă parte, ne-am adresat domnului primar, Dan Bobouțanu, cu rugămintea de a intermedia obținerea acceptului din partea Consiliului Local, Sibiu, ținând cont de faptul că Stadionul «Municipal» se află în subordinea acestei entități. Astăzi (n.a. miercuri), în momentul când stăm de vorbă, ambele direcții au convers, în sensul în care putem anunța toată suflarea corvinistă că toate jocurile din competițiile continentale se vor disputa pe arena «Municipal» din Sibiu!
Pe cale de consecință clubul nostru dorește să mulțumească domnului primar, Dan Bobouțanu, inițiatorul proiectului nostru, precum și administrației locale din Sibiu, condusă de doamna primar Astrid Fodor, care au discutat și s-au implicat, necondiționat, pentru a soluționa acest demers.
Nu mai puțin important a fost și sprijinul și asistența permanentă pe care l-am primit din partea Federației Române de Fotbal, prin Departamentele Licențiere și Internațional, în obținerea Licenței UEFA, prin procedură extraordinară, și în mutarea locului de disputare a jocurilor echipei noastre la Sibiu, în conformitate cu ceea ce și-a dorit întreaga comunitate hunedoreană”, a afirmat Heleșteanu.
Au început lucrările de schimbare a gazonului
Toni Heleșteanu a adăugat că ține în permanență legătura cu cei din conducerea clubului de pe ”Municipal” și că au început deja lucrările pentru a înlocui suprafața de joc.
”Suntem în contact permanent cu conducerea clubului FC Hermannstadt, implicit cu domnul Ștefan Băcilă, pentru a putea să ne ridicăm la nivelul competiției în care evoluăm. În sprijinul afirmației mele, vă pot informa că la Sibiu s-a trecut deja la decaparea suprafeței de joc, ea urmând să fie înlocuită cu una nouă, la cele mai înalte standarde. Chiar ne dorim să vedem, din nou, un stadion alb-albastru și să ne bucurăm, împreună, de această poveste frumoasă pe care au scris-o Florin Maxim și băieții săi formidabili!”, a adăugat Anton Heleșteanu, directorul sportiv al Corvinului, în interviul publicat pe pagina de Facebook a clubului.
Își află adversara pe 18 iunie
Câștigătoarea Cupei României va începe aventura în competiția continentală din turul 1 preliminar, unde nu va fi cap de serie. Cele cinci posibile adversare din această fază sunt Sheriff Tiraspol (Republica Moldova), Maribor (Slovenia), Wisla Cracovia (Polonia), Pafos (Cipru) și Paksi FC (Ungaria), conform Sport.ro.
Tragerea la sorți pentru primul tur preliminar din Europa League este programată pe 18 iunie. Meciurile se vor juca pe 11 iulie (turul) și 18 iulie (returul).
Dacă va trece de prima adversară, Corvinul va ajunge în turul 2 preliminar Europa League. În cazul în care vor fi eliminați, hunedorenii vor ajunge în turul 2 preliminar din Conference League, astfel că patru meciuri europene sunt garantate.
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |