Tribuna
Sevis
Amical / Gaz Metan - Metalurgistul Cugir 3-2
"Dubla" lui Djalo face diferenţa
Vasile ANTIPA
1240 vizualizari
Echipa din Mediaş a câştigat meciul de verificare susţinut pe propriul teren în compania unei formaţii din Liga a III-a cu golurile marcate de Iulian Cristea şi Djalo (două).
Gaz Metan a câştigat amicalul disputat, miercuri seara, pe teren propriu, scor 3-2, cu o echipă din Liga a III-a, Metalugistul Cugir. Antrenorul medieşenilor, Cristi Dulca, a trimis în teren o formulă de echipă inedită, alcătuită din jucători care au evoluat mai puţin sau chiar deloc în debutul acestui sezon.
""În perioada de 9 zile, dintre meciul cu Universitatea Craiova şi cel care urmează în campionat, cu CFR Cluj, mi-am dorit să jucăm un amical pentru ca jucătorii care au evoluat mai puțin să aibă un meci întreg în picioare. A fost un test util, cu o echipă foarte ambițioasă, care anul trecut a fost foarte aproape să promoveze în Liga a II-a. Scorul nu m-a interesat prea mult. Am vrut să văd atitudinea băieţilor care au jucat mai puţin sau chiar deloc până acum, atitudine care a cam lipsit în prima repriză. Ne-am revenit după pauză, când am şi reușit să câștigăm. Cred că a fost un test util", a spus antrenorul Cristian Dulca, la finalul partidei.
Oaspeții au deschis scorul rapid, dintr-o lovitură de la 11 metri corect acordată, executată de Necşulescu, gaziștii egalând în repriza secundă, prin Iulian Cristea, distanțându-se apoi pe tabelă cu "dubla" lui Kaby Djalo. Oaspeții au redus din diferență cu 3 minute înaintea ultimului fluier al arbitrului.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia