Tribuna
Diplomați, oficialități și iubitori ai skiului au răspuns la provacarea consulului Andreas Huber
Adrian POPESCU
841 vizualizari
Diplomați, oficialități și iubitori ai skiului au răspuns la provacarea consulului Andreas Huber

Consulatul Republicii Austria la Sibiu a organizat cea de-a noua ediţie a “Cupei de ski  LIQUI MOLY”, sub patronajul Ambasadei Austriei la București, Primăriei Municipiului Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu. Cmpetiția avut loc pe una din pârtiile Arenei Platoş din Păltiniș. Evenimentul a fost destinat tuturor celor ce iubesc acest sport de iarnă, fiind prezenți concurenți din județele aflate în circumscripţia Consulatului Republicii Austria la Sibiu - Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, precum și din alte județe ale țării. La startul competiției au fost prezenţi 130 de concurenti, cu vârstele cuprinse între 4 ani și 66 ani. Au participat la concurs și E.S. Dl Karol Mistrik - Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovacia la Bucuresti, dl. Miroslav Iabloncsik  - Consul Onorific General al Slovaciei la Salonta, dl. Christian Macedonski - Consilier în cadrul Consiliului Local Brașov din partea Forumului Democrat al Germanilor din România Brașov și dl. Andreas Huber - Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu. Concurenții au reușit să treacă cu brio de cele două manșe de coborâre în slalom uriaș. Premiile pentru clasamentul general au fost înmânate câștigătorilor de către E.S. Dl Karol Mistrik - Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovacia la București.


La feminin, pe prima treaptă a podiumului a urcat Anamaria Ioana Gustoi (cu timpul de 46 secunde şi 46 de sutimi), urmată de Emma Ana Crîjmar (46:94) și Mara Nicoară (48:06), iar la masculin, podiumul a fost ocupat de Zeresztes Zsolt (44:84), Alexandru Mihai Popa (45:42) și Alexandru Barbu (45:62).
Premiile au fost oferite de către Liqui Moly prin Limorom, de Suzuki prin Autohaus Huber și de magazinul de articole sportive Hervis Sports & Fashion şi Kaercher România.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Licitatie publica

accentmedia