FITS 2024
Tribuna
Din colțul tribunei... ”Pe surse”: Un mare fundaș dreapta pentru FC Hermannstadt. Și bătuți, și retrogradați, și cu banii luați...
Din colțul tribunei... ”Pe surse”: Un mare fundaș dreapta pentru FC Hermannstadt. Și bătuți, și retrogradați, și cu banii luați...
© digisport.ro

 

Pauza dintre două campionate, la fel ca cea din iarnă, dă frâu liber știrilor ”pe surse”, zvoniștii de ocazie găsindu-i, vorba aia, pe toate gardurile. Azi citim că X ajunge la echipa cutare. Mâine, se sucește și o cotește în cealaltă direcție sau, în cel mai bun caz, rămâne la actuala echipă. Așa citesc că Dani Coman, fostul președinte al lui Hermannstadt, e mai aproape ca oricând de FC Argeș după despărțirea de sibieni, dar și pe vremea când era de-al nostru am și pierdut numărul dăților în care a fost vehiculat ca și plecat în Trivale.

.
© prosport.ro

Na, ne gândim că, dacă tot se vorbește la Cluj tot mai mult de o reîntoarcere la CFR a lui Cristi Balaj, iar ușile din Giulești i se cam închid în față, de ce n-ar fi Argeșul natal... Numai că unii merg mai departe și spun că Dani Coman nu s-ar prezenta cu mâna goală, ci cu trei jucători de la Hermannstadt. Mexicanul Medina și Ruben Fonseca ar putea ajunge sub comanda - se spune - lui Nicolae Dică, posibil viitorul antrenor din Trivale, dar despre Ionuț Stoica n-aș crede. Căpitanul lui ”Măldă” mai are un sezon de contract cu Hermannstadt, se simte excelent la Sibiu și, vorba aia, cine ar da Superliga pentru o echipă care a fost mai aproape de retrogradare decât de play-off în Liga 2. * Așa știri ”pe surse” poate inventa oricine și nu mă pot abține să nu dau și eu una. Cum Măldărășanu mai are nevoie de un fundaș dreapta după plecarea lui Medina și Butean, fiind adus în schimb pe acel post doar Căpușă, și cum ar putea pleca și Opruț, de pe celălalt flanc, aflăm ”pe surse” că la Sibiu ar putea ajunge Chipciu, care se vrea plecat de la ”U”, iar la FCSB nu pare să mai ajungă. Fundașul poate juca pe ambele benzi și ar fi o bună soluție pentru ”alb-roșii”. Ce ziceți, ține? Că mâine aflăm că experimentatul jucător rămâne la ”U”, ajunge până la urmă la campioană sau are o altă destinație, nu mai contează, s-au făcut vizualizările, toată lumea mulțumită, iar chestia aia din presa adevărată, cum că să verifici informația din trei surse, e de modă veche... * S-au disputat primele meciuri din barajul pentru promovarea în Liga 2, iar cele două echipe care s-au calificat din seria Mediașului nu s-au descurcat deloc rău. Coșmarul echipei lui Mihai ianc, Unirea Ungheni, e cu un pas în ”finala” pentru ”B” după ce s-a impus cu 3-0, pe teren propriu, cu SCM Zalău. Victoraș Astafei, la 36 de ani, e la a doua tinerețe, el deschizând scorul în acest meci. Cealaltă echipă, Bistrița-Năsăud, a făcut 0-0 la Sighetu Marmației și, de asemenea, are prima șansă de a merge mai departe. * În celelalte meciuri din baraj, CSM Focșani (actuala echipă a lui Călin Moldovan, fost pe banca Interului în sezonul trecut) - Bucovina Rădăuși 2-0, FC Bacău (cu Costel Enache pe bancă) - Metalul Buzău 1-0, Popești Leordeni - CS Afumați 0-1, Dunărea Călărași - CS Dinamo 1-3, Vedița Colonești - Câmpulung Muscel 0-0, Olimpic Zărnești - SCM Rm. Vâlcea 0-1, SSU Poli Timișoara (cu Pamfile titular și Bărbuț pe bancă, în debutul jocului) - Ghiroda și Giarmata Vii 0-2 și ACSO Filiași - FC Bihor Oradea 1-1. Returul va avea loc la finalul acestei săptămâni, iar câștigătoarele merg mai departe rezultând alte cinci ”finale”, ale căror câștigătoare vor ajunge în sfârșit în eșalonul secund. Un sistem competițional destul de încâlcit și nu de mulți înțeles, dar dacă așa se vrea de la stăpânire, asta e... *  * O altă știre de pe un site de sport mi-a stricat seara. Se zice că transferul lui Alibec la FCSB ar fi picat ”dintr-un motiv uluitor”. Gigi Becali ar fi refuzat să negocieze cu mama fotbalistului.

.
© prosport.ro

”E rușinos, doar nu vorbim cu mamele jucătorilor”, ar fi tunat latifundiarul din Pipera. Știm noi vreo câțiva președinți de club de pe la noi care n-ar fi deloc supărați să discute verzi și uscate cu mamele, mai ales dacă odraslele lor nu-s așa trecuți de prima tinerețe... Dar, nah, fiecare cu toanele lui! * Ne-aducem aminte că, mai acum câșiva ani, Becali avea un cui împotriva unor jucători nu tocmai de pe la noi, iar dacă ne uităm acum peste lot, Baba Alhassan, Luis Phelipe, Ngezana, Dawa, Nana Antwi, Edjouma... Iar lispa poate fi completată! * Tot de la o renumită publicație din mediul online aflăm că FCSB a rezolvat transferul lui Daniel Popa. Punem pariu că n-o să ajungă niciodată la ”roș-albaștrii”? Nu în vara asta, cel puțin... * Un titlu de pe site-ul unei televiziuni de sport ne zgândăre imaginația. ”Conducătorii de la Rapid au anunțat obiectivul pentru sezonul următor: ”E mai...” Restul, doar dacă dai click pe titlu. Pur și simplu n-am vrut, de teamă să nu citesc că giuleștenii își propune... evitarea retrogradării!!! Ce altceva ar putea f decât titlul și o participare în cupele europene, cât mai sus? * Oltenii lui Mititelu au mai încasat un upercut în plină figură după ce au retrogradat după înfrângerea cu FC Hermannstadt, din ultima etapă. Craiovenii au fost amendați cu peste 4.000 de euro pentru incidentele din finalul meciului cu sibienii. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere... (b.o.n.)






comentarii
1 comentarii

Ma îndoiesc ca vine la Sibiu. E bun, nu zic nu, însă după părerea mea trebuie căutați jucători mai tineri.
me
24.05.2024 13:14
Din aceeasi categorie
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
adi eco
Licitatie publica