Daniel Paraschiv se simte oarecum responsabil pentru eșecul cu Dinamo: ”Noi, atacanții, nu prea ne-am făcut treaba! Nu mai putem întoarce timpul!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Unul dintre goltegerii lui Hermannstadt, Daniel Paraschiv, se învinovățea, la finalul meciului de pe ”Arcul de Triumf”, într-o oarecare măsură pentru înfrângere. Paraschiv era de părere că cei din ofensivă nu și-au adus contribuția la obținerea unui rezultat pozitiv, dar crede că acest eșec trebuie lăsat în urmă, iar sibienii să se concentreze asupra ultimelor două jocuri din sezonul regular, cu Oțelul, de pe teren propriu, și de la CFR Cluj.

”Controlăm meciurile, ajungem bine în ultimii 30 de metri și acolo noi, atacanții, nu prea ne-am făcut treaba. Trebuie să fim bărbați, să recunoaștem că și astăzi (n.a. marți) am avut câteva situații pe care nu le-am gestionat așa cum ar trebui și – din păcate – pe noi nu ne iartă nimeni, au o ocazie, ne-au marchat… Din asta ar trebui să învățăm pe viitor, pentru că atât avem de făcut. Nu mai putem întoarce timpul și trebuie să scoatem maxim din acest sezon. (…) Cum am spus, poate la ultima decizie, la ultima pasă, la finalizare (n.a. s-a făcut diferența), noi mai-mereu am fost neinspirați, ei au avut – mi se pare – o ocazie, dacă nu greșesc și au marcat, după care au făcut un joc bun, au ținut de minge, s-au apărat bine și – ce să zic – au meritat victoria”, a declarat Paraschiv la flash-interviuri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Daniel Paraschiv a vorbit, la DigiSport, cu eleganță despre golul reușit de sibieni în minutul 41, anulat de abitrul Iulian Călin pentru un presupus ofsaid, evitând să se pronunțe direct: ”Mie, din teren, mi s-a părut c-a intrat (n.a. mingea în poartă), nu știu dacă a depășit linia porții cu toată circumferința, nu știu care a fost povestea cu ofsaidul, dacă a fost un jucător în ofsaid, sau nu… A fost o învălmășeală acolo și nu mă pot pronunța pentru că încă n-am revăzut ocazia”.

Paraschiv e de părere că sibienii nu mai au prima șansă la calificarea în play-off, dar că aceștia sunt obligați să joace la victorie ultimele două meciuri din sezonul regular.

”Clar am pierdut un tempo acum, era important să câștigăm astăzi (n.a. marți). Da, nu mai plecăm cu prima șansă (n.a. la play-off) pentru că știm și noi programul  celorlalte echipe, însă se poate întâmpla orice, suntem obligați să jucăm la victorie pentru suporteri, chiar și dacă nu mai avem nicio șansă. Va trebui să abordăm la victorie acest meci (n.a. cu Oțelul, de sâmbătă, 2 februarie, din etapa viitoare) și asta vom face”, a adăugat Paraschiv.

Altfel, Daniel Paraschiv a dat vina pe faptul că sibienii intră în general temători pe teren, în deplasări, motiv pentru care n-au mai câștigat în deplasare din etapa a II-a, de la Iași (3-1): ”Poate că intrăm și un puc temători, deși astăzi (n.a. marți) mi s-a părut c-am intrat destul de bine, am făcut un presing bun, am recuperat multe mingi în treimea adversă, însă revin la problema aceasta, cu finalizarea, cu ultima pasă, total, total neinspirați deși «Mister» (n.a. antrenorul Marius Măldărășanu) ne vorbește despre asta de foarte multe meciuri, că acolo se face diferența. N-am învățat nimic și am fost pedepsiți”.

 

 

Autor
28 februarie 2024 la 12:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 13 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
acum 18 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Variantă de under pentru FC Hermannstadt și în ofensivă. Vine din Germania și a mai fost în probe și acum un an, la Sibiu
Gruparea de pe ”Municipal” a oficializat transferul lui Patrick Vuc, un vârf de atac de 21 de ani...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit