CS Vâlcea 1924 – BC CSU Sibiu 80-69: Rareș Uță, 19 puncte; ”Mo” Pratt, indice al eficienței de 24

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pivotul Rareș Uță a fost, încă o dată, cel mai bun marcator al lui CSU, cu 19 puncte. Internaționalul român și-a completat evoluția cu 5 recuperări și un assist.

Alți trei jucători ai lui Rinkevicius au încheiat meciul de la Rm. Vâlcea cu minim 10 puncte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Monyea Pratt a marcat 18 puncte, a reușit 8 recuperări și două intercepții, a dat 6 pase decisive pentru un indice al eficienței de 24.

Mirel Dragoste a terminat partida cu următoarele cifre: 14 puncte, 4 recuperări, un assist și 3 intercepții.

Pavlin Ivanov a marcat 13 punctem a făcut două recuperări, o intercepția și a dat două pase decisive, iar pentru CSU au mai evoluat Mouhamed Barro (două puncte, 6 recuperări și o intercepție), Nandor Kuti (două puncte, două recuperări, o pasă decisivă și o intercepție), Kyle Adnam (un punct), Aurelian Gavriloaia și Daniel Banciu.

Un indice al eficienței de 24, la fel ca Pratt, a obținut și unul din jucătorii lui Hristu Șapera, Stephaun Branch. Acesta a înscris 24 de puncte, a făcut 7 recuperări și 6 intercepții, la care a adăugat 4 pase decisive.

Cu o unitate sub Branch, la eficiență, a terminat jocul un alt jucător al echipei din Rm. Vâlcea, Peter Olisemaka. Acesta a înscris 10 puncte, a făcut 9 recuperări, 4 intercepții și a dat 3 assist-uri.

De la gazde s-au mai remarcat Andreas Blidaru (16 puncte, o recuperare și două intercepții), Zoran Paunovic (13 puncte, două recuperări, două pase decisive și tot atâtea intercepții) și Nicolae Ciucă (10 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și o intercepție).

Spre deosebire de alte meciuri, ”galben-albaștrii” au obținut un procentaj peste normal la aruncările de la distanță, 44% (8/18), capitol la care gazdele au avut numai 22% (4/17).

În schimb, CSU a pierdut duelurile la aruncările din acțiune. La două puncte, vâlcenii au obținut 67% (30/45), față de procentajul de doar 55% (16/29) al ”galben-albaștrilor”.

La aruncările de la linia de 5,85 metri, CSU a încheiat partida cu 65% (13/20), în vreme ce echipa lui Șapera a avut numai 47% (8/17).

Sibienii au avut +5 la capitolul recuperărilor (33-28), dar l-au pierdut pe cel al intercepțiilor (18-7).

Autor
27 noiembrie 2023 la 09:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 1 oră
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 ore
FC Hermannstadt câștigă la limită amicalul cu divizionara secundă Unirea Ungheni
La o zi distanță după succesul obținut în fața vecinilor de la CSC Șelimbăr, scor 2-0, FC Hermannstatd...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
La un an de la deschidere, Bazinul de înot didactic din Mediaș își dovedește utilitatea
Aproape 8.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite în cadrul Bazinului de înot didactic din Mediaș, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit