Ce veste bună! ”Călăreții roșii”, au DREPT de PROMOVARE încă din sezonul acesta!

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dincolo de satisfacția de a se afla, în majoritatea timpului, pe primul loc în Liga 2, până acum, ”călăreții roșii” au primit vestea care poate declanșa încă de pe acum fiesta la Șelimbăr. Deși este un club susținut financiar de autoritățile locale, motiv pentru care ar fi avut interzis la promovare, în urma unor ”fisuri” descoperite de avocații angajați de CSC 1599, acesta ar putea juca la anulîn Superligă, în premieră, dacă își va obține din punct de vedere acest drept.

Cornel Stănilă, directorul general al CSC-ului, lăsase să se înțeleagă că problema cu promovarea va fi reolvată, fără a înainta data la care se va produce aceasta.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Pentru viitor, primarul comunei, împreună cu Consiliul Local, cu aparatul de specialtate din cadrul Primăriei Șelimbăr, au început demersurile pentru transformarea clubului într-o societate pe acțiuni. Le-am înaintat modelul de la Voluntari, unde-am fost personal și am luat multe documente, modelul pe care să-l urmăm… Se lucrează la această schimbare de formă de organizare, iar din punctul meu de vedere, sunt convins că aparatul de specialitate al primarului va reuși pâîn luna iunie să definitiveze toate documentele”, a declarat Stănilă la Sport Total FM. (păcăleală de 1 Aprilie)

 

01 aprilie 2024 la 07:42
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, câștigătorul ediției a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului
Americanul Matthew Riccitello, de la echipa pro-continentală Israel - Premier Tech, este câștigătorul ediției a XV-a a Turului...
Sport
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Plusuri și minusuri la FC Hermannstadt înaintea noului sezon al Superligii
Sibienii încep un nou sezon cu gândul la calificarea, în premieră, în play-off. Un avantaj al echipei de...
Sport
8 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Eugen Beza revine la conducerea ”călăreților roșii”. Neluțu Luca se întoarce la birou
Echipa din Șelimbăr va fi pregătită, în sezonul viitor, de Eugen Beza. Acesta se întoarce la echipa sibiană...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 14 ore
„Exploratori în Satul Luminii” – mișcare în natură, socializare, voie bună și alte provocări, la Sadu
„Exploratori în Satul Luminii” este o nouă și inedită inițiativă a Primăriei comunei Sadu, sprijinită de partenerii Asociația...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă la limită amicalul cu divizionara secundă Unirea Ungheni
La o zi distanță după succesul obținut în fața vecinilor de la CSC Șelimbăr, scor 2-0, FC Hermannstatd...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
La un an de la deschidere, Bazinul de înot didactic din Mediaș își dovedește utilitatea
Aproape 8.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite în cadrul Bazinului de înot didactic din Mediaș, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 3 zile
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit