Tribuna
Campionatul Naţional masculin de baschet / CSU Atlassib - Steaua CSM EximBank Poate de data asta...
Ovidiu BOICA
1389 vizualizari
Campionatul Naţional masculin de baschet / CSU Atlassib - Steaua CSM EximBank Poate de data asta...
"Studenţii" sibieni joacă primul meci de acasă, în campionat, cu una dintre echipele care ne reprezintă în cupele europene. Cele două formaţii s-au întâlnit, în vară, cu ocazia "Memorialului Elemer Tordai", câştig de cauză având bucureştenii, scor 70-58.

CSU Atlassib joacă primul meci de pe teren propriu, din noul sezon al Campionatului Naţional, în această seară, cu Steaua CSM EximBank. Cele două echipe s-au întâlnit şi în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, tot în "Transilvania", în cadrul turneului memorial organizat de "studenţi" în amintirea regretatului "Toci". În amicalul respectiv s-a impus Steaua, la diferneţă de 12 puncte (70-58).
Atât antrenorul "galben-albaştrilor", Dan Fleşeriu, cât şi baschetbaliştii sibieni speră într-un prim succes acasă, în campionat, chiar dacă Steaua este una dintre echipele cu pretenţii din Campionatul Naţional, care joacă şi în EuroCup. Tehnicianul a mai adăugat că unii dintre jucătorii săi se confruntă cu ceva probleme de ordin medical, dar speră să fie refăcuţi sută la sută până la ora meciului de mâine seară. "Încercăm să facem un joc cât mai bun, mai spectaculos şi cât mai eficient. Să sperăm că ne vom descurca mai bine acum decât în meciul de la Memorialul "Elemer Tordai". Steaua are jucători foarte buni. Este o echipă care va participa în EuroCup, o competiţie extrem de puternică. Evident că ne facem probleme legat de modul în care vom reuşi să ţinem, individual, pe fiecare dintre aceşti jucători, sau dacă vom reuşi să le oprim jocul de echipă. Dacă măcar unul dintre aceste două  obiective vom reuşi să ni-l atingem, cred că avem şi noi şansele noastre. Avem ceva probleme cu accidentările, dar sper ca, până la ora meciului, totul va fi în regulă şi vor putea juca toţi. Mă aşteptam, încă de la meciul de la Timişoara, ca jucătorii noştri să joace mai bine, dar a fost primul meci. Emoţiile care au fost acolo nu vor mai fi acum, deşi e primul meci oficial acasă, din campionat, dar sper să îi văd pe jucători mult mai liberi, mai pozitivi în tot ceea ce fac şi să joace cu viteză mai mare. Fanii sper să vină să ne ajute, să umple sala, să ne susţină indiferent cât va fi scorul şi să îi încurajeze pe băieţi. Mai ales pe americani, suportul fanilor îi determină să depună mai mult efort şi mai multă energie în joc şi chiar s-ar putea să ne ajute să câştigăm",  a declarat Dan Fleşeriu, antrenorul principal al CSU Atlassib.
"Echipa noastră este pregătită. Ne-am antrenat bine şi am început să jucăm tot mai bine ca echipă. Suntem pregătiţi şi abia aşteptăm să luptăm. Eu, personal, cred că, fiind la începutul sezonului, şi cei de la Steaua, ca şi noi, încearcă să îşi dea seama de jocul fiecărui adversar. Au jucători foarte buni individual. Ceea ce trebuie să facem noi este să îi împiedicăm să joace ca o echipă  şi să muncim pe partea de recuperări. Asta este cheia meciului, recuperările. Pe fani îi invit la meci, să vină să facă multă gălăgie. Vom lupta, pentru voi, până în ultimul minut, pentru a câştiga!", a spus, la rândul său, americanul Will Paul.
Partida dintre CSU Atlassib şi Steaua CSM EximBank va avea loc în această seară, de la ora 18:15 şi va fi transmisă în direct de unul dintre canalele Digi Sport.

Concurs pentru fani
Pentru suporterii care vor fi în Palatul Sporturilor "Transilvania" în această seară, CSU Sibiu şi Decathlon organizează, în pauza meciului, un concurs de aruncări la coş. Câştigătorii vor putea pleca acasă cu o minge de baschet cu autografele jucătorilor, produse de la Decathlon sau bilete gratuite de intrare la următoarea partidă de pe teren propriu, pe care CSU Atlassib Sibiu o va disputa, peste două etape, cu BC Mureş Tg. Mureş.

CNMB, etapa a II-a, 9-11 octombrie
Astăzi
CSU Atlassib Sibiu - Steaua Bucureşti (18:15, Digi Sport)
Dinamo Bucureşti - BC Mureş Tg. Mureş (20:00, Digi Sport)
Sâmbătă, 10 octombrie
CSM Oradea - BC Timişoara (17:00, Digi Sport)
Gaz Metan Mediaş - "U" BT Cluj (18:00)
Phoenix Galaţi - BCM "U" Piteşti (19:00)
Duminică, 11 octombrie, ora 18:00
SCM "U" Craiova - Energia Tg. Jiu
Clasament
 1. BC Mureş Tg. Mureş    1    1    0    0    96-65    +31    2
 2. Energia Tg. Jiu    1    1    0    0    72-62    +10    2
 3. CSU Atlassib Sibiu    1    1    0    0    61-53    +8    2
 4. SCM "U" Craiova    1    1    0    0    64-58    +6    2
 5. CSM Oradea        1    1    0    0    72-68    +4    2
 6. Dinamo Bucureşti    1    1    0    0    79-78    +1    2
 7. "U" Cluj        1    0    1    0    78-79    -1    1
 8. Steaua Bucureşti    1    0    1    0    78-72    -4    1
 9. BCM "U" Piteşti    1    0    1    0    58-64    -6    1
10. BC Timişoara    1    0    1    0    53-61    -8    1
11. Phoenix Galaţi    1    0    1    0    62-72    -10    1
12. Gaz Metan Mediaş    1    0    1    0    65-96    -31    1.   

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA