Au trecut Dunărea! Primul succes pentru Măgura în Liga Florilor. Cisnădiencele au spulberat o echipă care va juca în EHF European League

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce, etapa trecută, a obținut primul punct din actualul sezon, în urma remizei de la Mioveni (…-…), Măgura a obținut în sfârșit primul succes. La a doua prezență în fața prorpiilor fani, după eșecul de necontestat cu campioana en-titre CSM București (…-…), jucătoarele lui Alex Weber și Bogdan Nițu au furnizat surpriza, impunându-se la o diferență de 6 goluri în fața uneia dintre reprezentantele României n cupele europene, HC Dunărea Brăila urmând să joace, anul acesta, în EHF European League.

Cisnădiencele au început în forță, având 3-0 în minutul 3. Formația vizitatoare s-a apropiat la un gol în două rânduri (3-2, 4-3), apoi Măgura a refăcut diferența de trei goluri (6-3, 7-4, 8-5). Cisnădiencele au avut și patru goluri avantaj (9-5, 11-7), dar brăilencele au revenit și au redus din nou la minim avantajul de pe tabelă (11-10).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măgura a avut o nouă serie de trei goluri consecutive (14-10), dar oaspetele au avut încă o dată răspuns și, la pauză, diferența de pe tabelă era de un singur gol (16-15), la capătul unei reprize în care doar Cisnădia a fost în avantaj.

În partea a doua, echipa pregătită de cuplul Weber – Nițu și-a securizat victoria de la un mnut la altul și, după cinci reușite consecutive, a ajuns să aibă un avantaj de aproape 10 goluri pe tabelă (26-17). Brăilencele n-au avut reație pe măsură, reușind doar să mai limiteze proporțiile dezastrului, în final Măgura impunându-se fără drept de apel cu 35-29.

 

Abed-Kader, 10 goluri

 

Cu 10 goluri, Dana Abed-Kader a fost cea mai prolifică jucătoare a Măgurii. Poloneza Emilia Galinska a marcat de opt ori, iar Asli Iskit a încheiat meciul cu 6 goluri.

Pentru Măgura au mai înscris Marilena Neagu (5 goluri), Elena Roșu (3), Natallia Vasileuskaya, Valentina Bardac și Ilda Kepic (câte unul). Au mai evoluat portărițele Marina Rajcic, Marta Batinovic și Mirela Pașca, precum și jucătoarele de câmp Mouna Jlezi, Timea Tătar, Cynthia Tomescu și Andreea Ilie.

Cu această ocazie, portărița rusoaică Trusova a revenit la Cisnădie, dar din postura de adversar.

Pentru HC Dunărea au evoluat Șerban, Trusova – Gonzalez (5 goluri), Schmelzer (4), Liscevic (4), Kanaval (3), Venancio (3), Udriștoiu, Quintino, Popa, Lupei (câte două), Zivkovic, Araujo (câte unul), Severin și Mohamed. Antrenor: Costică Buceschi.

Autor
17 septembrie 2023 la 09:59
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 2 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 12 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
acum 16 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Variantă de under pentru FC Hermannstadt și în ofensivă. Vine din Germania și a mai fost în probe și acum un an, la Sibiu
Gruparea de pe ”Municipal” a oficializat transferul lui Patrick Vuc, un vârf de atac de 21 de ani...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit