Tribuna
Americanii din lotul lui CSU pleacă acasă. Primul, Isaiah Philmore!
Americanii din lotul lui CSU pleacă acasă. Primul, Isaiah Philmore!
Străinii din lotul ”vulturilor” au ținut cot de sfaturile transmise de autritățile americane și au părăsit România, întorcâdu-se acasă. Ei vor reveni la Sibiu în funcție de deciziile Federației Române de Baschet de după expirarea stării de urgență în ceea ce privește sezonul 2019/2020.

 

Avându-se în vedere că Liga Națională este întreruptă cel puțin până la finalul stării de urgență decretată de Guvernul României din cauza pandemiei de coronavirus, iar sezonul 2019/2020 ar putea să nu mai continue, cinci din cei șapte baschetbaliști americani din lotul lui CSU au părăsit România, întorcându-se acasă. Ultimii doi, Larry Gordon și Barry Stewat, vor părăsi România în cursul acestei zile. Philmore & co. au ținut astfel cont de recomandările autorităților americane, care i-au sfătuit pe proprii cetățeni să revină pe teritoriul SUA în cel mai scurt timp.

Oficialii clubului sibian au declarat, pentru baschet.ro, că toți baschetbaliștii americani din lot au promis că vor reveni în România dacă se va relua campionatul. Mai-marii lui CSU au adăugat că, în aceste momente, ”singurul lucru care contează (...) este sănătatea sportivilor și a celor din staff”.

”Toți jucătorii străini ai BC CSU Sibiu au părăsit sau vor părăsi România  în zilele următoare, deciziile lor fiind bazate, în primul rând, pe anunțurile și sfaturile transmise de autoritățile americane, care insistă ca cetățenii lor să revină în cel mai scurt timp posibil pe teritoriul SUA. (...) ”Considerăm că, în aceste momente, singurul lucru care contează și pe care ne concentrăm toate eforturile este sănătatea sportivilor și a celor din staff, a familiilor lor, a suporterilor și partenerilor. Ne dorim să încheiem pe teren acest sezon competițional, dar numai după ce ne asigurăm că primul deziderat - sănătatea - nu este în pericol. Toți jucătorii, inclusiv cei care au plecat, și-au anunțat disponibilitatea de a se întoarce, atunci când situația o va permite, din dorința de a încheia sezonul pe parchet”, este mesajul oficialilor lui CSU pentru baschet.ro.

BC CSU Sibiu are în lot 7 jucători americani, pe Isaiah Philmore, Randal Falker, Jared Jordan, Barry Stewart, Larry Gordon, Jordan Chatman și Christopher Cooper.

 

Philmore: ”O experiență grozavă! Sper să pute continua!”

 

Pivotul echipei lui Dan Fleșeriu și Cătălin Vulc a fost primul care anunțat că se va întoarce acasă, în SUA, prin intermediul rețelelor de socializare. Philmore a postat un mesaj emoționant pentru fanii  lui CSU, cărora le mulțumește pentru momentele extraordinare petrecute în sezonul 2019/2020.

Philmore și-a exprimat dorința și disponibilitatea de a participa la o eventuală reluare a Ligii Naționale în tricoul lui CSU.

”Vreau să mulțumesc lui @bccsusibiu că m-a adus la Sibiu !! Vreau să le mulțumesc celor de la @csufans că m-au acceptat pe mine și pe familia mea ca unul dintre ei. Aceasta a fost o experiență grozavă și sper să putem continua această călătorie luna viitoare ... Dar, dacă nu, inima mea va fi întotdeauna în Sibiu !! Te iubesc atât de mult, #sibiu”, a scris Philmore pe Instagram.

În actualul sezon, americanul are medii statistice de 15,4 puncte, 6,3 recuperări, 1,5 pase decisive, 0,7 intercepții și 0,3 ”capace” în 29 minute pe partidă, pentru 15,7 la eficiență.

Philmore avea procentaje de 56 la sută la două puncte, 24 la sută la aruncările de la distanță și 78 la sută la linia de pedeapsă, conform baschet.ro.

Cea mai bună partidă făcută de Philore a fost în victoria împotriva lui SCM Timișoara, scor 100-96, pe data de 23 noiembrie 2019, când și-a trecut în cont 26 de puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă pentru un indice de 30 la eficiență, mai notează aceiași sursă.

CSU Sibiu a suspendat activitatea clubului până pe data de 17 aprilie, astfel că este de așteptat ca și ceilalți jucători străini din lotul echipei să urmeze exemplul lui Philmore și să părăsească România.

 

 

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia