"Amenda mă afectează pe plan personal, dar când intru pe teren este ca o uşurare sufletească"
Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat că decizia dată de TAS, la 31 iulie, prin care îl obligă să achite daune de 17 milioane de euro clubului Chelsea Londra, îl afectează doar în viaţa personală, nu şi atunci când intră pe gazon, informează site-ul violanews.com. "În afara terenului nu sunt deloc în apele mele, nici nu pot să fiu. Acea amendă este un lucru particular care îmi afectează viaţa privată... Totuşi, când intru pe teren este ca o uşurare sufletească", a precizat Mutu la postul de televiziune italian Sky.
Internaţionalul român în vârstă de 30 de ani a marcat, sâmbătă, golul prin care AC Fiorentina a obţinut o remiză, în deplasare, cu Bologna (1-1), şi a precizat că este destul de mulţumit de evoluţia sa având în vedere că este al doilea joc oficial pentru el în aproape patru luni: "Trebuie doar să ajung la forma maximă. Având în vedere că în ultimele patru luni nu am jucat decât două meciuri oficial, consider că în meciul cu Bologna a fost destul de bine, ţinând cont de golul pe care l-am marcat şi de faptul că am obţinut un egal".
L-a egalat pe Toni
Atacantul Adrian Mutu a reuşit golul prin care Fiorentina a remizat, sâmbătă, în deplasare, cu Bologna, scor 1-1, şi l-a ajuns astfel pe Luca Toni, acum la Bayern Munchen, în clasamentul all-time al golgheterilor formaţiei din Florenţa, cu 47 de goluri înscrise în Serie A, informează violanews.com. "Cu cele cele 47 de goluri marcate în tricoul viola, în cele 82 de partide disputate în Serie A de la sosirea la Florenţa până în prezent, Adrian Mutu îl egalează pe fostul său coechipier Luca Toni în clasamentul marcatorilor Fiorentinei din toate timpurile. Mutu îl are acum în vizor pe Giuseppe Virgili, de care îl mai despart doar opt reuşite (55 de goluri)", notează site-ul italian, citând Corriere dello Sport. În fruntea ierarhiei all-time a golgheterilor formaţiei din Florenţa se află argentinianul Gabriel Omar Batistuta, care a marcat 168 de goluri în cele nouă sezoane (1991-2000) petrecute la AC Fiorentina. Adrian Mutu are în total 106 goluri marcate în toate competiţiile la toate echipele din Italia la care a evoluat.
Unul dintrecei doi jucători din lotul lui FC Hermannstadt care se confruntă cu probleme medicale,atacantul Jovan Markovic, împrumutat de la...
Unul dintrecei doi jucători din lotul lui FC Hermannstadt care se confruntă cu probleme medicale,atacantul Jovan Markovic, împrumutat de la...
Antrenorul Marius Măldărășanu a vorbit, în conferința de presă de dinaintea deplasării la Arad, despre motivele care au stat la...
Antrenorul Marius Măldărășanu a vorbit, în conferința de presă de dinaintea deplasării la Arad, despre motivele care au stat la...
Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu, susține că primul obiectiv fixat pentru noul sezon este accederea în play-off, obiectiv cu...
Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu, susține că primul obiectiv fixat pentru noul sezon este accederea în play-off, obiectiv cu...
Aflat pentru al treilea an consecutiv la cârma ”galben-albaștrilor”, lituanianul Tomas Rinkevicius susține că ar fi preferat să păstreze la...
Aflat pentru al treilea an consecutiv la cârma ”galben-albaștrilor”, lituanianul Tomas Rinkevicius susține că ar fi preferat să păstreze la...
Doi jucători de la FC Hermannstadt au fost avertizați în primele 8 etape de două ori. Este vorba despre mijlocașii...
Doi jucători de la FC Hermannstadt au fost avertizați în primele 8 etape de două ori. Este vorba despre mijlocașii...
De vineri până duminică (13 – 15 septembrie), în zona Brândușa din „Valea Avrigului” se va desfășura cea de-a treia...
De vineri până duminică (13 – 15 septembrie), în zona Brândușa din „Valea Avrigului” se va desfășura cea de-a treia...