Tribuna
Festivalul Gradinilor
(ACTUALIZARE 2) Cristi Bud, la FC Hermannstadt până în vară!
(ACTUALIZARE 2) Cristi Bud, la FC Hermannstadt până în vară!
Atacantul de 33 de ani revine în Liga 1 și ajunge din nou sub comanda lui Vasile Miriuță după experiența avută în Elveția, la Yverdon Sport, echipă din al treilea eșalon.

 

(ACTUALIZARE 2)

Clubul sibian a informat, printr-un comunicat de presă, că s-a ajuns la o înțelegere cu atacantul Cristian Bud. Acesta va îmbrăca tricoul echipei FC Hermannstadt până în vară.

”Echipa sibiană și-a completat lotul cu încă un jucător. Atacantul Cristian Bud are 33 de ani și vine la FC Hermannstadt după ce a îmbrăcat tricoul formației Yverdon Sport din cel de-al treilea eșalon al Elveției.
Bud are un palmares impresionant. El a câștigat de trei ori titlul național, cu CFR Cluj (2009/2010, 2011/2012) și Milsami Orhei (2014/2015), în Republica Modova. În plus, atacantul a cucerit cu CFR Cluj de două ori trofeul Cuei României, în edițiile 2009/2010 și 2015/2016.
Cristian Bud a evoluat în 186 de meciuri, în Liga 1, pentru Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj, Pandurii Tg. Jiu, Poli Timișoara și Concordia Chiajna, înscriind 50 de goluri. De-a lungul carierei a mai îmbrăcat tricoul echipelor Liberty Salonta, FC Bihor Oradea, Debrecen (Ungaria), Milsami Orhei (Moldova) și Yverdon Sport (Elveția).
Bud a mai lucrat cu antrenorul echipei sibiene, Vasile Miriuță, la CFR Cluj și Concordia Chiajna. Atacantul a semnat cu FC Hermannstadt până în vară”, este comunicatul de presă al clubului sibian.

 

(ACTUALIZARE)

Președintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birț, a declarat că atacantul va ajunge la Sibiu în această seară, când vor fi purtate negocierile. ”Am avut o discuție de principiu. Cristi va veni la Sibiu în această seară. Vom discuta, vedem ce variantă de colaborare alegem”, a spus Birț în exclusivitate pentru Tribuna.

 

(ȘTIRE INIȚIALĂ)

Vârful de atac Cristi Bud revine în Liga 1, el urmând să îmbrace tricoul echipei FC Hermannstadt, conform Gazetei Sporturilor. În vârstă de 33 de ani, Bud are în palmares două titluri de campion, cu CFR CLuj și Milsami Orhei (Republica Moldova). De asemenea, tot cu gruparea din Gruia, atacantul a cucerit de două ori Cupa României
Cristi Bud a jucat de-a lungul carierei pentru Liberty Salonta, Gaz Metan Mediaș, CFR Cluj, FC Bihor Oradea, Debrecen (Ungaria), Pandurii Tg. Jiu, Milsami Orhei (Moldova), Poli Timișoara, Concordhia Chiajna și Yverdon Sport (Elveția). El a mai lucrat cu actualul antrneorul al echipei FC Hermannstadt, Vasile Miriuță, la CFR Cluj și Concordia Chiajna.
Până la ora publicării acestei informații oficialii clubului sibian nu au putut fi contactați.
 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Sevis - din Marginimea Sibiului

Somarest

Festivalul Gradinilor

venactiv

Comunicat de presa policrom

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
PORTAL MEDICAL
Postare anunturi
Licitatie publica

accentmedia