La ediţia din acest an a Raliului Sibiului, competiţie ce va avea loc între 7 şi 9 iulie, şi-au anunţat participarea, până ieri, un număr de 45 de echipaje.
Raliul Sibiului, cea de-a cincea etapă din Campionatul Naţional de Raliuri "Dunlop", se bucură de simpatie în rândul piloţilor şi navigatorilor. Deşi se anunţă încă de pe acum un raliu epuizant, cu "speciale" atât pe asfalt, cât şi pe macadam, Raliul Sibiului va avea la start cel puţin 45 de echipaje. Atâtea s-au înscris până ieri, însă cei care doresc să ia startul la acest eveniment îşi mai pot ajunţa participarea. Tot 45 de echipaje a numărat la start etapa de la Sibiu şi în 2008. Un an mai devreme, la Raliul Sibiului au fost prezente 46 de echipaje, în vreme ce în 2009 şi 2010, pe grila de start s-au aflat 40, respectiv 41 de autoturisme.
Raliul Sibiului 2011 are 119,6 kilometri de probe speciale. Organizatorii evenimentului au liâuat decizia de a împărţi traseul în 11 probe speciale. Noutatea este că raliul este unul mixt, cu probe atât pe macadam, cât şi pe asfalt. O altă noutate este includerea a încă unei probe speciale de noapte, vineri seara, Păltiniş în urcare, cu primul start la ora 22.00.
FCSB a anunţat că a ajuns la un acord cu clubul Seongnam FC din Coreea de Sud pentru transferul atacantului...
FCSB a anunţat că a ajuns la un acord cu clubul Seongnam FC din Coreea de Sud pentru transferul atacantului...
Formațiile din Mediaș și Sibiu conduc în topul cartonașelor galbene cu 51, respectiv 50 de avertismente. Podiumul e completat de...
Formațiile din Mediaș și Sibiu conduc în topul cartonașelor galbene cu 51, respectiv 50 de avertismente. Podiumul e completat de...
Echipa sibiană are 7 jucători noi în lot. În plus, antrenorul Ruben Albes a fost înlocuit cu iviu Ciobotariu.
Echipa sibiană are 7 jucători noi în lot. În plus, antrenorul Ruben Albes a fost înlocuit cu iviu Ciobotariu.
”Vulturii” întâlnesc, mâine seară, de la ora 18:15, singura echipă neînvinsă până acum în actualul sezon. În cazul unui succes,...
”Vulturii” întâlnesc, mâine seară, de la ora 18:15, singura echipă neînvinsă până acum în actualul sezon. În cazul unui succes,...
Noul antrenor al lui Hermannstadt a declarat, la finalul meciului cu Clinceniul, că echipa sa avea nevoie de acest punct....
Noul antrenor al lui Hermannstadt a declarat, la finalul meciului cu Clinceniul, că echipa sa avea nevoie de acest punct....
Mijlocașul nu a reușit să înscrie niciun gol în cele 21 de meciuri disputate în tricoul echipei sibiene.
Mijlocașul nu a reușit să înscrie niciun gol în cele 21 de meciuri disputate în tricoul echipei sibiene.