Tribuna
PNL
SHOP-ul - magazinul cu de toate, de unde nu aveai voie să cumperi
Dumitru CHISELIŢĂ
7195 vizualizari
SHOP-ul - magazinul cu de toate, de unde nu aveai voie să cumperi

Am revăzut de curând (că tot îl dă la teveu) „Nea Mărin miliardar”? Şi eu. Acolo, la un moment dat, e o scenă în care Nea Mărin (Amza Pellea) , aflat undeva, într-o staţiune „ideală” (deh, propaganda comunistă)  de pe Litoralul Românesc (o combinaţie între Olimp, Neptun şi  Mamaia) nimereşte într-un magazin „SHOP”, având la el, printr-o confuzie, o servietă plină cu dolari, unde poartă o discuţie pitorească cu vânzătoarea de acolo, o gâsculiţă cam trecută înamorată de turiştii străini, în special italieni (Vasilica Tastaman). Pentru cei care nu au prins perioada, dialogul e complet lipsit de logică. Vânzătoarea îi spune lui Nea Mărin, care dorea să îi cumpere de acolo o cojoacă din aia artizanală nevestei Veta de la Băileşti, că nu poate cumpăra din magazin că nu are banii care trebuie. Era evident. La „Shop” se cumpăra doar pe valută, în special dolari. Şi aşa începe povestea noastră.

Scurtă poveste a „SHOP” -ului

Cândva, după ce România a mai scăpat cumva de dominaţia în toate cele a Moscovei, mai exact prin anii '60, a apărut în reţeaua comercialo-turistică a României, un nou tip de magazin: Shop-ul Comturist. Era un magazin ciudat: acolo găseai ceea ce găseai la început rar, apoi deloc, în magazinele „comerţului socialist” din ţară: marfă „de dincolo”, din Occidentul capitalist şi decadent. Mai era ciudat un alt lucru: ele vindeau strict pe valută. Tu, ca om, cum să zicem, „normal”, dacă aveai dolari, erai deja clasificat ca răufăcător, deoarece „deţinerea ilegală de valută” era infracţiune în România comunistă. Deci tu, cu leii tăi, te puteai consola cu îndemnul „ia de te uită” şi răcori cu ceva înjurături pe adresa Partidului şi a diverşilor tovarăşi cu nume, pentru că pur şi simplu nu puteai cumpăra, legal, din acel magazin, nimic. Oricum, magazinul nici nu era destinat românilor, ci turiştilor străini care, via aceste magazine cu de toate, mai aduceau ceva valută forte şi convertibilă la bugetul de stat.

SHOP-ul era uşor de identificat. În primul rând scria „Shop” pe firmă, iar pe vitrină era imprimat, vizibil, cu galben, simbolul dolarului. „Shop”-urile erau componente ale unei anumite Întreprinderi de Comerţ Exterior „Comturist”, subordonată Ministerului Turismului.

Ca „obiect de activitate, avea „vînzarea pe valută a mărfurilor din producţie internă şi din import în consignaţie”, (uneori şi expedierea acestora) către turiştii sau studenţii străini, firme sau organizaţii din străinătate, sau către reprezentanţele diplomatice şi comerciale de la noi. „Oferta” mărfurilor din magazinele acestea se stabilea anual, cel puţin la mijlocul anilor '80, printr-un ordin comun al Ministerului Comerţului Exterior şi Ministerului Turismului, după cum stabileşte un act normativ al vremii, Decretul 22/1984.

Din anii 80, şi românii puteau cumpăra din aceste magazine, dacă erau deţinători legali de valută, provenită din salariile primite pe perioada când au lucrat, „cu delegaţie” în străinătate, de regulă în ţările arabe sau africane. 

La nivelul anului 1977, existau în România socialistă aproximativ 200 de unităţi comerciale de acest fel, în marile oraşe şi, mai ales, în staţiunile de pe Litoral. Fiecare hotel avea un magazin gen „Shop” unde, în general, se găseau ţigări străine, produse de artizanat româneşti, produse alimentare „pentru export”, băuturi, dulciuri, electronice... La mare, la noi, fiecare staţiune avea câte un chioşc-shop, numit, pare-se, de către unii, „TUBORGEL”, deoarece era extrem de vizibilă pe ele reclama „Tuborg Beer”.

Ce se vindea în Shop-uri şi cu cât

Dacă ar fi să rezolvăm problema asta în câteva cuvinte, am spune „tot ce nu se găsea în magazinele celelalte”. Produse la care visai, dar nu îţi erau accesibile pentru că nu aveai voie să le cumperi cu banii tăi, leii româneşti.

Gumă de mestecat Wrigley's sau Huba Bubba. Ursuleţi Haribo. Răcoritoare Coca Cola sau Sinalco. Bere Tuborg, DAB sau Carlsberg. Casete şi benzi de magnetofon BASF, Whiskyurile Teacher's, Jack sau Johnnie Walker, aperitive Cinzano sau Martini, alături de produsele autohtone gen coniac Napoca (cu sticlă în formă de femeie) sau „Haiduc Tzuica”; vinuri premiate; radiocasetofoane, combine audio, chiar şi videocasetofoane; produse de artizanat româneşti.  Graţie unor facsimile de cataloage-ofertă editate în perioada comunistă de către Comturist şi postate pe pagina facebook  „Reclame vechi româneşti 1840-1995” (de unde am şi preluat imaginile „de epocă”), ne putem face o idee despre ce şi cu cât se vindea (în valută) prin shopurile Comturist.

Astfel, o sticlă de Campari era 6 dolari; Cinzano şi Martini, 4,5 dolari, Cola – 40 de cenţi sticla, berea Carlsberg la cutie – 70 de cenţi. Casetele audio (AGFA, BASF, Philips), între 1.80 şi 4,50 dolari; hainele de artizanat: 30 – 70 dolari; magnetofon Akai, cu 3 capete – 450 dolari; videocasetofoane JVC sau Sharp – între 1.015 şi 1.073 dolari; televizoare alb-negru româneşti (cine le cumpăra oare?): 100 – 130 dolari; televizoare color JVC sau Sharp – între 500 şi 790 dolari; radiocasetofoane (unul cu televizor!) de diverse mărci, mono sau stereo: 296 – 495 dolari.

Mai existau, că aşa e românul, descurcăreţ, şi metode de a „fenta”, cumva, interdicţia de a cumpăra din „locul interzis”. Sau erai prieten cu vânzătorul

Vremea Shop-urilor a trecut însă după momentul 1989, chiar dacă firma Comturist există, prin Comturist SA, cu sediul în Bucureşti şi având ca obiect de activitate „Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun”. Deja apăruseră magazine gen „Bucureşti-Berlin”, în a căror reclamă la TV se specifica clar „Plata: ÎN VALUTĂ!” iar după trecerea la leul convertibil şi legalizarea posesiei de valută, acestea dispărând complet de pe piaţă, nemaiavându-şi rostul.  

Shop-uri la Sibiu

Fiecare din hotelurile sibiene avea, în incinta lui, un magazin gen „Shop”, pentru turiştii străini care vizitau Sibiul. În plus, mai exista, pe str. Nicolae Bălcescu, un „shop” în imediata vecinătate a hotelului „Împăratul Romanilor”. Ţin minte o reclamă la „Johnny Walker” pe vitrină sau pe uşă. Mai târziu, prin anii '80, s-a deschis, pe locul unde era librăria „Dacia Traiană” un „shop” mai mare, care avea firma „COMTURIST”, În vitrine, puteai vedea diferenţa clară dintre ce se oferea celor cu valută la purtător şi ceea ce îţi oferea ţie, ca cetăţean „normal”, dragul de „comerţ socialist”. Niciun produs alimentar din „Shop” nu era de găsit în vreo „Alimentara” cu excepţia, poate a coniacelor „Napoca” de care am pomenit. La fel şi în cazul electronicelor. Nici vorbă de produse de marcă gen Sanyo, Akai, Philips sau JVC, pentru că trebuia ca clasa muncitoare să se mulţumească şi cu „Electromureş” sau „Tehnoton” ori produsele din ţările socialiste şi prietene URSS (pick-upurile „Akkord”, magnetofoanele „Majak”, „Kashtan” şi nemaipomenitul „Rostov”), televizoare color se dădeau doar pe liste de la fabrică şi prioritate aveau membrii de partid  şi erau şi ele tot româneşti, „Elcrom” sau „Cromatic”, casetele audio şi benzile de magnetofon erau ORWO din RDG, videocasetofoanele erau semi-interzise, nemaipomenind de marea varietate de alte produse care efectiv te sfidau din vitrinele shop-ului. „Comturist”-ul sibian de pe Bălcescu era, pentru mulţi, doar un fel de „ia de te uită” o expoziţie despre ce au alţii şi tu nu şi care, culmea, a contribuit la starea de nemulţumire generală a populaţiei din acea vreme. Asta pentru că tu vedeai produsul, deci ştiai că există. Pentru că aveai bani să îl cumperi, dacă ai fi avut dreptul să converteşti leul în dolar. Dar nu aveai acest drept. Pentru că tu vedeai în paralel magazinele „tale”, goale în general şi cu cozi la cele mai elementare lucruri ca vată, pastă de dinţi sau hârtie igienică, aveai mâncarea şi pâinea raţionalizată deşi nu era niciun război.

Oricum, a dispărut şi acest magazin după 1990, că nu îşi mai avea rostul. Apăruseră deja consignaţiile, care vindeau, practic, orice şi dispărând complet „ilegalitatea” de a avea valută la tine. Dar, pentru cei care îşi mai amintesc, „Shop”-ul a fost o parte din istoria recentă şi comunistă a României. Una cam urâtă şi discriminatorie.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

anunt de intentie consultanta

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia