Tribuna
Săptămâna nebuni(i)lor: Spirala cheltuielilor inutile sau despre cum ne-am boierit dar nu o ducem mai bine
Dumitru CHISELIŢĂ
1805 vizualizari
Într-o discuţie cu un medic (de familie) am adus vorba, printre altele, despre cum de copiii din ziua de astăzi sunt mult mai "sensibili", ca stare a sănătăţii, decât copiii care acum nu mai sunt demult copii. În fine, nu am avut timp de o sesiune de discuţii gen emisiunile Eugeniei Vodă de la TVR, dar, ca să zic aşa, am reuşit să punctăm anumite aspecte. De exemplu, unul, că alimentaţia noastră nu mai e cea din trecut, ci e plină de ersatz-uri totalmente ne-naturale şi ne-sănătoase; altul, că super-grija asta faţă de copiii proprii, această manie a curăţeniei şi a spaţiilor super-septice o fi bună, dar face mai mult rău; că nu mai facem mişcare, că, în fine, confortul în care trăim o da el bine la CV, dar ne este, în acelaşi timp, cât se poate de defavorabil. Apoi am mai avut alte discuţii, cu alte persoane, mai ales colegi de generaţie, în care comparam "cum era atunci" versus "cum e acum". Am ajuns la nişte concluziii triste. Una din ele este că românul s-a prea boierit, dar nu o duce mai bine, deşi are cam tot ce vrea. Cel puţin faţă de ce avea acum 30 şi de ani. De ce şi cum? Păi aflaţi în cele ce urmează, fără a mă lăuda că am acoperit, măcar 10% din temă.

Spirala cheltuielilor sau cum aruncăm cu banii, ori vrem, ori nu vrem

Nu, să nu credeţi că e un îndemn la a boicota produse, magazine, la a te retrage în pădure (care pădure?), la a trăi ca în Eneolitic sau în Evul Mediu, la a te rupe de civilizaţie, la a fi zgârcit sau cârpă-n c(...)r, cum se spune prin Ardeal. E doar o serie de constatări. Despre cum aruncăm cu banii. Despre cum suntem încurajaţi, chiar obligaţi, să aruncăm cu banii ăia, într-o spirală a cheltuielilor. Cum? Uite cum.

Păi, să zicem, că uite, îţi iei maşină. Bun. E OK să îţi iei maşină, că toată lumea are, că e o necesitate, că ajungi mai iute, teoretic, din punctul A în punctul B. Dar, ca să o pui în circulaţie, costă. Nu? Da. Plăteşti impozit pentru ea la Primărie. Plăteşti taxe de parcare. Plăteşti ca să o întreţii. Plăteşti pentru combustibil, ulei, cauciucuri de iarnă, etc. Plăteşti dacă se defectează ceva. Plăteşti să o spele. Plăteşti, plăteşti. Ai maşină, ai cheltuială. Plăteşti amenzi dacă te prinde cu una alta sau fără una alta. Plus de asta, maşina se învecheşte, se uzează, pentru că e folosită tot timpul. Deci vrei altă maşină. AI NEVOIE de altă maşină, pentru că deja te-ai obişnuit să ai maşină şi nimeni nu e dispus să facă un "downgrade" la confortul propriu, devenind pieton sau călător cu autobuzul. Plus de asta, tu, obişnuit acum doar cu maşina, devii sedentar şi pui pe tine. Trebuie să dai jos ce pui, ca să nu fii ca Bran, colegul de comedie al lui Stan. Deci mergi la sală. Unde iar plăteşti. Unde mergi, desigur, cu maşina.

Sau alt aspect. Vrei să fii la modă. Îţi vopseşti părul. Deci, bani la "beauty saloon" ex "coafor". Bine. Vopsea, mască, alea alea dacă îl faci tu acasă. Dar părul vopsit des nu mai e aşa de rezistent şi de calitate. Deci trebuie produse speciale pentru a-l revigora. Pentru ca să-l vopseşti iar. Şi tot aşa. Aşa e în capitalism şi în societatea de consum. Orice produs cumpărat trage după el o listă întreagă de alte produse ce trebuie cumpărate, unele chiar din cauza achiziţionării produsului "de bază".

O altă invenţie a societăţii noastre super-capitaliste este că, automat, se fac produse perisabile care se fac praf imediat după ce le expiră termenul de garanţie. Şi sunt aşa concepute încât, decât să le repari, mai bine iei altele noi. Pe lângă asta, tehnologia avansează rapid şi profitabil. Acum e de râs să spui "televizor color" sau "radiocasetofon stereo-spaţial", în era smart-digital-portabil.
Aceeaşi cheltuială este cu tot ce cumperi nou şi deja nu mai e considerat "fiţă". De la calculatorul PC la laptop, de la camera foto care are nevoie de huse, genţi, obiective, kit-uri de curăţire, memorii, filtre, aparate noi dacă ăla vechi e prea vechi, etc etc. Şi aici puteţi înlocui cu orice aveţi prin casă, de la centrala de apartament la becurile eco.

Putem spune că uite, de la "climă" poţi finanţa, indirect, industria farmaceutică şi cea medicală (te trage clima, răceşti, pas­ tile, prafuri, ceaiuri, doctor, analize, reţete), la fel şi de la ce mănânci. Chiar şi dacă nu faci nimic, plăteşti: impozit pe casă, pe teren, apa-gazu' şi lumina, gunoiul...  Plăteşti şi dacă lucrezi şi eşti plătit. Taxe, impozite, autobuz, haine, încălţăminte, mâncare, maşina cu care te duci/vii, cosmetice...
Nu ai încotro. Nu scapi. Dai bani. Sistemul e aşa de deştept făcut încât orice cumperi te determină să cumperi, iar, adiţional. Cineva câşigă din asta.

Confortul cotidian costă mult mai mult

Nu, nu voi face apologia trecutului "casnic" al românilor. Dar pot compara cu ce aveam atunci faţă de cum ne lăfăim acum şi tot nemulţumiţi suntem.
Hai să luăm o gospodărie normală, din secolul XX, anii '70-'80. Ce confort aveam? Păi aveam apă curentă la robinet. De obicei rece. La case era rece, dar deja apăruseră boilerele electrice sau pe gaz (la ultimele trebuia să aprinzi focul apoi să aştepţi cam o oră să vină apa caldă), la bloc aveai şi apă caldă, dar cu program. Aveai curent electric la priză. Aveai baie şi wc (la case, în paralel cu buda din fundul curţii). Ca încălzire, aveai tradiţionala şi periculoasa sobă de teracotă, care încălzea cam doar în jurul ei, sau, la bloc, caloriferul (devenit, în anii '80, congelator). Aveai soba "Vesta" în bucătărie sau mai modernul aragaz "de Satu Mare". Tabloul electric avea siguranţe "fuzibile" care, dacă se ardeau, puneai 1-2 liţe şi le montai la loc. Aveai frigider: Fram sau Arctic, cu sertar de legume şi congelator. Poate aveai şi o plită electrică, pentru când "se lua" gazul, plus un reşou plus un radiator din magazin sau "artizanal", din BCA şi nichelină. Ca o culme a fiţei, puteai avea telefon. Ştiţi din acela mare, pătrăţos, cu fir împletit sau spiralat, cu disc care ţârâia deranjant şi cu receptor. Soneria era cu "ţâr-ţâr" sau "bing-bang". Aspiratorul nu era ceva "des" prin casa omului, mătura din paie şi făraşul din tablă galvanizată făcând încă legea. Maşina de spălat era Alba Lux fără programare şi fără multe. Ca "scule" electronice, erai mulţumit cu cele două radiouri: ăla vechi, pe lămpi, şi cel nou, portabil, "cu tranzistori". Plus televizorul alb-negru cu un program mare şi lat. Plus pickup-ul pe care-l "puneai" la chefuri şi aniversări. Tinerii deja erau enervanţi cu pretenţiile lor: magnetofoane, casetofoane, combine muzicale, staţii de amplificare, casete, benzi. Ici colo, la cei care-şi permiteau, deja apăruseră antenele "de satelit" şi videocasetofoanele. Informaţiile circulau greu, că era socialism spre comu­ nism şi dictatură. Mai aflai una alta de la Eu­ ­ ro­ pa Liberă, mai citeai un ziar, mai cum­ părai o carte, mai împrumutai alta, mai înhăţai o revistă străină de dincolo şi rămâneai uimit de tot ce vedeai în poze. Sincer, nu era mare cheltuială cu toate aces­ tea. "Sculele" erau rezistente şi reparabile, cărţile, revistele şi discurile ieftine, abonamentul radio-tv ieftin, telefonul scump, că plăteai la impulsuri, iar interurban era foarte mult. Pare incredibil, acum, să trăieşti ca atunci. Dar era, să zicem, un confort mai ridicat decât la curtea oricărui rege medieval sau mare negustor din secolul al                      XIX-lea.

Acum, doar enumerarea a ce avem prin casă ia timp şi spaţiu: geamuri termopan; izolaţie termică; centrală de apartament cu programare digitală şi cu termostat; aragaz inteligent, cu cuptor cu două "focuri" şi rotisor; cuptor cu microunde; apă caldă oricând; radio cu cd-player în cel mai nefericit caz; telefon mobil/smartphone; maşină de spălat rufe cu nuştiucâte programe; fier de călcat cu nuştiucâte moduri şi trepte de încălzire; plasmă sau smart-TV Ultra HD sau 4k; home cinema; PC, laptop, tabletă; cuptor cu microunde; maşină de spălat vase; mixer, blender, toaster, expresor de cafea; cablu, internet, wi-fi; odorizante, detergenţi de tot felul, balsamuri... Şi o mulţime de altele, pe care, din lipsă de spaţiu, le încadrăm la "etc." Uite, până nu demult, puteam trăi, bine mersi, fără, de exemplu aer condiţionat în magazine sau trenuri. Acum intri de la frig la super cald sau invers (în funcţie de anotimp) întru gloria răcelilor instant.


O copilărie cam nefericită şi cam ne-copilărie faţă de a noastră

Noi, ăştia mai vechi, ne putem lăuda că suntem printre ultimele generaţii care au avut copilărie adevărată. Săracă, cu lipsuri, cu multe lucruri pe care le doreai dar nu le primeai, cu o "ofertă" minimală, dar cu o mare bucurie şi o şi mai mare libertate de a fi copil şi atât.
Părinţii, ocupaţi cu serviciul şi cu ale gospodăriei, abia mai aveau timp de noi. Noi aveam timp de orice. De mers la şcoală singuri şi venit asemenea. De hoinărit pe stradă sau pe la mama zmeului, singuri sau în cete. De jucat nişte jocuri care acum ar fi automat interzise prin campanii oneghistice, de la fotbal cu pietricele la "reenactment" de bătălii faimoase (în funcţie de ce film istoric sau de război dădeau la televizor) care deveneau chiar bătălii pe bune. Cădeam, ne zgâriam, ne spărgeam capul, ne făceam ca porcii pe haine (deşi porcii nu poartă haine), mâncam contrar tuturor normelor igienice în vigoare acum: orice fruct spălat cu scuipat era "bun de consum" fără teamă de bacterii, ciumă, hepatită alfabetică ori altceva. Jucării multe nu aveam, iar când primeam vreuna, era sărbătoare. Cred că mulţi îşi amintesc în detalii uimitor de clare pentru "negura vremii" în care s-au petrecut de camionul din tablă (care acum ar fi interzis la comercializare), mingea de fotbal, "indienii" de orice fel, pistolul cu capse sau cu ventuză, păpuşa de gumă sau de Arădeanca, mobilierul pentru păpuşi, avionul sau maşina pe baterii "Made In China", trotineta sau tricicleta. Iar dacă nu aveam jucării, ni le făceam noi. De la nevinovatele bărci şi avioane de hârtie la "bombele" cu carbit, bilele pocnitoare, arcuri, săgeţi, aruncătoare de cornete, puşti din lemn (pentru "pac-pac") şi tot aşa, în numele distracţiei pe considerentul "dacă nu am, îmi fac eu". La şcoală duceam o viaţă de elevi "clasici" ai vremii: lecţii, bătăi, pedepse fizice sau psihice, plus bătăile de la cei din clasele mai mari, plus muncile "patriotice", plus bătaia de acasă dacă luai o notă sub barem. Am murit din asta? Nu. Dar am trăit cu adevărat perioada aceea. Am fost copii-copii.

Acum mă tem că cei de acum au o copilărie cam nefericită şi cam ne-copilărie. Super-grija părinţilor, obsesia chiar pentru copii nu face bine nici psihic, nici economic. Se cheltuieşte mult mai mult cu copiii decât în trecut. Am impresia că, acum, unui copil nu i se refuză nimic. Tot ce vrea cel mic e un ordin de executat întocmai şi la timp, iar dacă nu primeşte, crizele de plâns şi urlete sunt "meniul zilei" oriunde. Mai ales în spaţiul public. Generaţia noastră parcă era mai silenţioasă, totuşi. A, da copilul primeşte orice, de la păpuşile de brand la smartphone sau aipod. Oriunde e dus cu maşina, că mersul pe jos nu mai e sănătos. De ziua lui trebuie neapărat o paranghelie cât un botez, chiar cu invitaţii scrise, la un şpilplaţ, cu toţi colegii şi prietenii. Nu mai pomenesc de cât spargi cu el în anii de şcoală, de la haine, manuale, rechizite, cărţi, excursii.
 
Chiar şi super-curăţenia (trăiască ma­ mele!) impusă copilului, igiena asta exa­ gerată, antibacterialele, şerveţelele parfu­ mate, căratul cu maşina cu clima pornită, toată găoacea asta protectivă din jurul copilului se răzbună şi ea: copiii se îmbol­ năvesc des. Foarte des. Sistemul lor imu­ nitar e adormit pentru că nu luptă singur. E ca împăratul Chinei care nu putea să se îm­ brace singur pentru că îl îmbrăcau alţii.
Dar şi el trebuie să plătească pentru asta. Ore tembele la şcoală, cu teme peste teme, "after-school", plus neapărat o grădi sau şcoală într-o limbă străină de succes, chiar dacă abia începe să buchisească săracul copil pe româneşte. A, şi nu e gata: balet, sporturi, pian, karate, cam tot ce vrea mami şi tati ca progenitura lor să fie un adult în haine de copil. Şi când e adult, dragi mame şi tate-adică taţi ce va fi copilul dv, dacă i-aţi bulit copilăria?   
Păi, când ceream alor mei să-mi ia ceva trebuia să fiu mai convingător decât cerşe­ torii din "Filantropica": "Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!".  De aia ne bucuram mai tare când primeam. Că nu se cheltuia prea mult cu noi. Ce-i drept, nici nu aveai de unde, nici ce, alte vremuri.  

Avem destule, dar suntem mai încrâncenaţi

Totdeauna rămân uimit când văd pe ce aruncă lumea banii (la fel cum rămân uimit câteodată când văd pe ce îi arunc eu). Cum e luată ea de "febra cumpărăturilor". Cum a ajuns "shopping"-ul o activitate la fel de socială ca mersul la teatru sau la concert. Cum dai banii nu că ai avea nevoie de ceva, ci doar că ai nimerit o superofertă. Cum îţi umpli căruţul acela de mall şi portbagajul cu chestii care nu ştiu dacă sunt NEAPĂRAT necesare.  Sau când văd că la un restaurant se comandă de se umple masa, doar pentru a lăsa, la plecare, jumătate de meniu în farfurie.
Mai rămân uimit de cum acum, după ce decenii întregi eram însetaţi de ceva nou în materie de cultură şi informaţie, după ce dădeam preţ dublu la, să zicem, cărţi mai rare, la discuri "de dincolo" aduse de la sârbi sau prieteni fugiţi în capitalismul exploatator, după ce ne rupeam urechile ascultând emisiuni muzicale bruiate la Europa Liberă sau făceam artificii electronice pentru a prinde un sfert de semnal TV de la unguri, sârbi sau bulgari, suntem mult mai neinfor­ maţi şi chiar mai inculţi, deşi posibilitatea de a şti este infinit mai mare. De cum gândim doar prin alţii, fiindu-ne lene de a ne mai pune mintea la lucru.

Mai rămân uimit de cât suntem de încrâncenaţi, de veşnic nemulţumiţi, de sensibiloşi, de pretenţioşi, de loviţi de nişte chestii efectiv neînsemnate. Dacă mergem undeva în vacanţă, neapărat trebuie să ne plângem că, unde am fost cazaţi, nu era "loc de joacă", parcarea era prea pe colţ sau prea pe mijloc, wi-fi-ul nu funcţiona sau dădea rateuri ori că recepţionera sau ospătarul nu îţi făcea temenele ca paşei de Ianina atunci când intrai în câmpul său vizual. Dacă suntem în trafic, trebuie neapărat să claxonăm ca apucaţii pentru că ăla din faţă nu o calcă exact când galbenul se face verde sau nu se încadrează instant în giratoriu. Dacă suntem la şcoală, normal că toţi profesorii au ceva cu copilul nostru de-i dau note mai mici decât vrem. Nu mai pomenesc de comportamentul pe virtual, unde fiecare pagină proprie este exact oglinda poseso­ rului ei, unde noi ne credem cei mai tari, posesorii incontestabili ai adevărului abso­ lut, iar cei care nu cântă ca noi cântă împo­ triva noastră. Parcă atunci când aveam mai puţin, eram mai veseli. Parcă atunci când nu ni se oferea informaţia gata mestecată de alţii, aveam mai mult discernământ. Parcă atunci când nu aveam 1000 de meto­ de de a comunica unii cu alţii, comunicam mai bine. Parcă atunci când nu o boieream aşa ca acum, o duceam mai bine. Chiar eram mai sănătoşi fizic.
Nu ştiu, dar, în mod normal, dacă ai, ar trebui ca nemulţumirea să-ţi scadă, nu să crească. Să te bucuri. Să fii mulţumit şi vesel. Din păcate, văd că e taman pe invers. Ne-am boierit faţă de părinţii şi bunicii noştri, dar, culmea, nu o ducem mai bine. Dimpotrivă.

surse foto: pixabay.com

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia