- imagini simbol în saloane misterioase -
Cunoscutul restaurator sibian Liviu Ciungan, a reuşit cu migală să salveze importante fragmente de pictură murală într-un spaţiu din Piaţa Mare nr. 16 (identificate încă în anul 1902 - în urma unor lucrări de estetizare interioară). În documentele de arhivă, imobilul apare sub denumirea de casa Weidner - Reussner - Csekelius (foto 1). Primul corp de clădire păstrează câteva din vechile elemente arhitectural - medievale, cum ar fi ancandramentul unui acces de intrare sculptat din piatră sau semnele hieraldice din interiorul scutului-blazon.


Picturile murale de la etajul imobilului din Piaţa Mare nr. 16 - proprietatea familiei Weidner, ulterior a senatorului jr. Johann Reussner - nu se regăsec şi în corpul de clădire din curte, deţinut de familia Czekelius (în sec. XVI). Luând în considerare structura de rezistenţă şi conceptul arhitectural (conform planurilor iniţiale), fragmentele de pictură murală nu erau distribuite în actualele încăperi, ci constituiau un concept unitar gândit pentru o sală generoasă - asemănătoare unui salon de recepţie.

Fresce de secol XVII

Frescele, aparţinând secolului al XVII-lea, au fost readuse la lumină în urma decapărilor executate de pictorul-restaurator Liviu Ciungan. În prima încăpere -lateral stânga al fostului salon, pe pereţii sudici - monumentalistul a readus în circuitul vizual fragmente compoziţionale cu imagini reprezentând "Troia în flăcări" dar şi imagini cu "Enea salvându-şi tatăl -Anchises" (foto 2). Acelaşi restaurator, după un test de consolidare-conservare, executat de această dată pe peretele vestic, a identificat şi alte scene, reprezentând lupta dintre Eneea şi Turnus, lupoaica cu Romulus şi Remus, întemeierea Romei ş.a.m.d.

Sală de primire sau salonul de reuniune confreerică?

Prima ipoteză se rezumă la faptul că frescele ambientau o sală de recepţie/primire, care ar fi deservit oaspeţii/vizitatorii proprietarilor. Cercetătorul Anpidar Ocupes conferă un alt statut, anume acela de salon de reuniuni/întâlniri confreerice. Această ipoteză se bazează pe câteva simboluri de pe portalul din piatră sculptat (foto 3) dar şi din tematica frescei. În primul rând este vorba de un simbol de pe blazon, care ne aminteşte de silueta unei păsări - considerate în mitica populară şi în cea iniţiatică ca fiind agreată de Dumnezeu / Forţa Divină. În mitologia din Evul Mediu această siluetă corespunde cu imaginea berzei, a cocorului, a pelicanului şi nu de puţine ori cu imaginea lebedei. Toate sunt considerate că ar descinde dintr-un neam împărătesc şi sfânt. În mitologia greco-romană, barza era o reprezentare sacră pentru Hera. Ea este privită în creştinism ca un inamic al Răului, simbolizând virtuţi, castitatea, puritatea, vigilenţa şi prudenţa. Cocorul are o funcţie aproape totemică în mitologia egipteană iar în mitologia greacă era asociat zeului Apollo, zeu al luminii soarelui. Cât priveşte pelicanul, încă din vremea lui Dante, acesta a fost identificat cu Christos şi semnifica pentru creştini atât smerenie cât şi eucarism. Dincolo de mitologia populară şi cea antică, dacă ţinem cont de preocupările cultural-medievale şi dacă punem în corelaţie şi elementele stilului arhitectural putem afirma că silueta păsării de pe blazonul amintit este mai curând a unei lebede. În tradiţiile antice, Lebăda este "Vehicolul Zeilor" şi „Forma lor” preferată de transmutaţie. Până şi "Universul" apare dintr-un Ou de "Lebădă". Este suficient să amintim că în antichitate Lebăda este identificată cu Zeus. Lebăda mai este asimilată şi imaginii lui Apollo, a Afroditei, sau a lui Artemis. Şi biblic avem semnificaţii importante: Lebăda este Hristos, iar constelaţia Lebedei este Crucea Nordului, semnificând Sacrificiul şi a doua Venire a lui Hristos. Înscrisuri datate în 1440 consemnează faptul că Frederick II de Brandenburg înfiinţează un Ordin al Lebedei. Mult mai târziu, în anul 1843, regele Frederick William IV de Prusia îşi manifestă intenţia vădită de a restabili un astfel Ordin, acesta având ulterior un mare impact în mediile europene. Anpidar Ocupes pune acest simbol în corelaţie cu cel -la vedere- de pe Baia Neptun (foto 4), edificiu construit la iniţiativa dr. Carl Wolff, la sfârşitul de secol XIX, cu ajutorul calfelor urmaşilor aceluiaşi ordin.

Acelaşi pictor renascentist - neidentificat

Liviu Ciungan consideră că din punct de vedere tehnic pictura murală este executată pe un strat de preparaţie în grosime de 0,8 cm -1 cm, compus din var şi nisip cu granulaţie medie, peste care au fost aplicate în straturi subţiri succesive culorile: ocru roşu, roşu vermillon, roşu oxid, verde gri, negru de cărbune. Autorul frescelor - neidentificat încă - are registre cu un pronunţat caracter narativ. Personajele sunt conturate cu umbră închisă, volumele şi detaliile fiind tratate în degradeuri succesive (spre alb şi negru). Frescele aduc în atenţie unele personaje mitologice, cum ar fi Enea, impresionant prin ţinuta militară, prin statura şi atitudinea sa războinică, care apare în scena „Eneea ucigându-l pe Turnus”. Ne reţine atenţia şi un câmp arhitectural, cu turn şi clădiri în construcţie, despre care Ciungan afirmă că „Este o zonă narativă cu activităţi desfăşurate de calfe, compoziţie secondată de un registru cu ţinute militare şi civili”. Pe peretele de vest apar Romulus şi Remus iar în plan îndepărtat este sugerat un răsărit de soare şi un oraş, „o aluzie la întemeierea Romei”. Personaje, în contrast cu fonduri deschise, apar într-o compoziţie ecranat-renascentistă. Dacă ţinem cont de cromatica frescelor şi de prezenţa elementelor arhitecturale reproduse perspectivic am putea legitima pictorul ca fiind un artist al Renaşterii. Anpidar Ocupes consideră că fresca -redescoperită de sibian- a fost executată în urma unei comenzi venite din partea unei frăţii, care nu a ales întâmplător imaginea cadru-simbol. În susţinerea ipotezei sale cercetătorul aduce ca argument o altă frescă, cu indicii similire de utilizare, şi care ţinea de confreeria/Ordinul aurarilor. Este vorba despre fresca din imobilul situat în Piaţa Mică nr. 22 -descoperită în 1957 (foto 5), în casa situată între Casa Artelor şi Treptele Fingerling- o veche pictură murală laică care aparţine tot secolului al XVII-lea. Cercetător Anpidar Ocupes, peste precizările făcute de istoricul Vasile Drăguţ privitor la tema frescelor („Scena Judecăţii Solomonice” -inspirată din Cartea a Treia a Regilor (3:16 – 3:27)”, „ Alegoria Fericirii” (foto 6) sau la alte secvenţe dispersate – legate de „Cornul abundenţei”) cataloghează acest salon ca fiind un loc de reuniune-central al aurarilor (confreerie/breaslă care activa în oraşul de jos - de aici şi denumirea Piaţa Aurarilor şi Pasajul Aurarilor). Confreeria pentru a da o notă distinctă/conspirativă spaţiului, a comandat fresca/cadru pictural, compoziţiile fiind inspirate din „Megillat Esther” -text scris între anii 300 - 80 î.C , o frescă care ne poartă cu gândul la Purim. Cercetătorul citează în acest sens comentaiile lui Paul Maiberger, din „Marile figuri ale Vechiului Testamen” în care autorul afirmă că „Megillat Esther” este un fel de un roman istoric. „Iudaismul se răspândise de acum în toată lumea locuită, datorită diversităţii lui imposibil de trecut cu vederea, un popor care întâmpină tot mai mult neînţelegeri şi asuprire, ba chiar ură şi persecuţii, reacţii care trebuiau să aibă ca motiv, printre altele, şi bunurile materiale (cf 3, 9). Au fost, în orice caz şi vremuri, precum cele din perioada trăită de Ester (n.n. soţia regelui persan Xerxe / 485-465 î.C.), în care era mai bine să fie ascunsă propria origine ebraică (cf 2, 10.20)”. Anpidar Ocupes susţine că cele două fresce din imobilele amintite ar avea comun nu numai tehnica de execuţie ci şi autorul/pictorul renascentist neidentificat.

De ce războiul Troiei şi legenda întemeierii Romei?

Dacă imaginile frescelor din salonul situat în Piaţa Mică nr. 22, se presupune că au fost alese cu scopul ilustrării pildelor/cutumelor din interiorul Ordinului Aurarilor, fresca din Piaţa Mare, nr.16 (foto7), are un scop asemănător doar că subiectul este ancorat în ciclul miturilor şi legendelor. Este vorba de rădăcinile Războiul Troian, care încep odată cu căsătoria dintre Peleus şi Thetis - zeiţa mării, când Eris-zeiţa discordiei arunca un măr de aur pe masă, iar Paris oferă mărul Afroditei pentru a avea cea mai frumoasa femeie din lume – Elena, şi de legenda întemeierii Romei care este indirect legată de "arhitecţii Lombardiei", ordin datat istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum". Dacă ţinem cont de firul relatărilor şi de poveţele care se trag din acestea putem lansa supoziţia potrivit căreia imaginile alese de comanditar/comanditari trebuiau să fie în consens regulile/cutumele membrilor Ordinului, anume de a păstra unitatea dintre membri, indiferent de rang, de valorile spirituale şi de tradiţiile moştenite, de a evita discordia şi de a nu se implica în dispute războinice, răzbunări, de a fi componenţi loiali în cadrul unui „Ordin al Tăcerii, al Trecerii, al Echilibrului, Echivalorii şi Echiiubirii”, care ulterior a devenit Ordinul Lebedei Purpurii.
Un viitorul volum
Cert este că în afara acestor fresce unicat în Europa, păstrate în Sibiu, mai sunt şi alte asemenea picturi murale , care sunt reunite în viitorul volum intitulat ”Frescele misterioase din Sibiu”, pe care cercetătorul Anpidar Ocupes preconizează să-l lanseze în acest an, la editura Tehnomedia. Printre ele se numără şi fresca din clădirea aflată la intersecţia cu strada Ocnei (foto 8). Acces, printr-o construcţie semidurabilă de pe str. Azilului (foto 6). Pictură murală din camera de la etaj - aparţine tot secolului al XVII-lea (foto 9).