Tribuna
Fortificațiile Sibiului; doar discuții
10356 vizualizari
Fortificațiile Sibiului; doar discuții

Trăiască sintezele de istorie

În timp ce scriam acest articol, am ajuns la o sinteză istorică a orașelor din Transilvania scrisă și tipărită recent de Kovács Géza, Orașe din Transilvania. Firesc, am găsit Sibiul și, la fel de normal, un capitol despre fortificarea orașului. Îmi imaginez că autorul nu este istoric pentru că nu își pune problema unei succesiuni a fortificațiilor din material ușor și material greu. Simplificând și mai mult, autorul datează cu precizie anul finalizării incintelor 1224 și 1241. Telefonul meu nu a fotografiat toată pagina, așa că voi văduvii specialiștii de precizia informației. Ultima experiență încoronează un șir de alte melancolice experiențe și mă duc la concluzia că drumul sintezelor e de neoprit, cu toate că nu avem finalizat corpusul de documente medievale și o rețea unitară și completă de informații arheologice. Chiar dacă ar fi așa, pentru valul de autori ce ne copleșesc cu contribuții la sinteze mai importantă este părerea profesorului coordonator.

Nu vreau să îmi arog cunoașterea deplină a istoriei fortificațiilor orașului Sibiu, chiar dacă timp de 25 de ani am avut un contact nemijlocit cu urmele lăsate de acestea în pământ și chiar dacă prea puține informații istorice suplimentare se întrevăd. Interesul local scăzut pentru cunoașterea laborioasă și posibilitatea redusă de viitoare săpături arheologice sau ocazionale sunt motive de pesimism. Rezultatele cercetărilor arheologice sau a simplelor informații de teren au fost publicate, însă din motive ce îmi scapă ele nu au fost asimilate într-un spirit științific. Există cazuri și mai grave, de ignorare. E adevărat, circuitul informațiilor trebuie să fie urmat în mod firesc de o analiză serioasă lor într-un cadru lipsit de părtinire și apoi de sinteze. Învățați de societate să sărim peste etape istorice nu ezităm, dacă există cerere de piață, să sărim și de la informația în curs de finalizare la faza sintezelor, mai ușor de asimilat la nivel european.

Cu atât mai mult mă miră ca unii autori au emis judecăți de valoare pripite pornind de la o baza de date precara datorată penuriei și relativității datelor istorice. Interesul general pentru oraș, mai puțin de istoria lui, obligă dar nu justifică superficialitatea.

Pentru ca nu doresc să aduc în discuție nume ci doar idei voi pleca de la afirmații făcute în anii de după 1990 în literatura de specialitate.

Cadrul natural și specificul fortificării

Este un truism afirmația că oamenii s-au apărat ajutându-se de mediul natural. Cibinul, cursul râului, mai ales brațele sale generatoare de mlaștini, terasa cu povârniș spre mlaștina râului și alte zone mlăștinoase de jur împrejur ofereau protecție. Situația era asemănătoare cu cea a viitoarei așezări de coloniști germani la Mediaș.

Retrospectiva istorică cu mijloace arheologice mi-a arătat o prima etapă de locuire medievală modestă, cu case din material ușor (bârne și pământ) protejate de fortificații la fel de simple. Nu îmi pot imagina o așezare de coloniști cu statut de reședință a comitelui și bisericii (prepozitura) fără protecție, cel puțin cu val de pământ și șanț de apărare. Secolul XII și prima jumătate a celui următor erau perioadele unor astfel de întărituri în Transilvania, la periferia Europei.

Modestiei stării sociale a coloniștilor le corespundea modestia culturii materiale în care doar bisericile aveau posibilitatea și privilegiul unor construcții din piatră. Să nu uitam că o întăritură a fost considerată de autoritatea regală ca un prim semn al nesupunerii, mai primejdioasă cu cât apărarea era mai puternică.

Urme de locuire și amenajări ale primei etape de locuire în Piața Huet; o posibilă fortificație din lemn și pământ

Teoria ca teoria, dar practica (cercetarea de teren) ne omoară, cum ar spune soldatul neinstruit, dar cu bun simț. Cercetarea de teren a fost mai grea cu cât săpam mai adânc și terenul era mai deranjat. Am avut acces la subsolul câtorva case și la terenul drămuit din perimetrul centrului așezării medievale.

Vorba lungă, sărăcia științei. Unde poate fi plasată în timp și în teren fortificația din material ușor (denumirea improprie de "material ușor" vine din germana unde fachwerk desemnează, în general, construcțiile din schelet de lemn).

O fortificație mică de pământ care să marcheze și protejeze centrul religios era teoretic posibilă. Arheologia locului nu aduce prea multe argumente și nici foarte clare. Într-o singură pivniță am văzut un posibil ic (fundul unui șanț in formă de unghi ascuțit). Întâmplător sau nu, vârful unghiului era intersectat de un zid din piatră, firește mai nou. Într-o imediată vecinătate, altă șănțuire avea profil de alveolă. Acolo era păstrat un jgheab din lemn. O a treia pivniță nu a mai dat nici o șănțuire. Ea a urmat o altă direcție decât șănțuirile. De altfel, urme de albie de pârâu au apărut chiar în fața actualei case parohiale, la o adâncime superficială. Firavele urme de șănțuire din pivnițe, pun în alt context stâlpii masivi descoperiți în spre Piața Mică, într-o săpătură extinsă.

O fortificație anterioară celei din piatră în Piața Huet este o ipoteză susținută de câteva argumente arheologice. În schimb, nu am prea multe motive de reținere în a acredita ideea unei fortificații cu val de pământ și șanț de apărare in jurul Pieței Mici, un teren generos de care puteau beneficia în caz de pericol puținii cetățeni ai noii așezări împreună cu vitele lor.

Un punct arheologic de referință: Turnul Sfatului

Realitatea arheologică e într-un loc foarte clară. Turnul Sfatului are fundația adâncită cu trei metri în umplutura unui șanț cu fragmente de lemn ars în compoziție și ceramică medievală. Niciodată nu am avut posibilitățile financiare și timpul necesar cernerii pământului scos din săpătura primului nivel de locuire. Terenul în zona centrală de azi era la mijloc de secol XIII mlăștinos. Cu noroc și atenție am găsit o monedă ce datează momentul umplerii șanțului de la Turnul Sfatului și constituie un reper cronologic ușor de asimilat. Moneda a fost științific datată de regretata Oltea Dudău, în timpul domniei lui Andrei al II-lea o perioadă ce poate fi ușor contextualiza istoric în Sibiu.

Intrând în atenția arheologilor, cercetarea arheologică de la Turnul Sfatului merită câteva explicații. E adevărat, una este să găsești o monedă într-un strat de depunere limitat în timp și în teren, și oarecum alta să o găsești în umplutura unui șanț.

Am recitit cele scrise în studiul despre Turnul Sfatului (Petre Beșliu Munteanu, Olga Beșliu, Turnul Sfatului din Sibiu, în  Sargeția, S.N. IV,XL, 2013,p.259-272). A fost o săpătură puțin costisitoare și bogată în material arheologic. Între fragmentele ceramice, unele aparțin celei de lux, de import, dovada existenței unor locuitori bogați în apropiere.

Mai importante în cadrul discuției sunt urmele de amenajări. Bârne din lemn late de 12-14 cm ilustrează cea mai veche amenajare (palisadă, turn??) la vest și imediat lângă actualul turn. La est am intrat în umplutura șanțului. Sub cota de minus 2 m am dat peste fragmente ceramice, multe crengi, unele tăiate la un capăt, iar la adâncimea maximă de -3,90 m atinsă fără a ajunge la solul viu, de fragmente de piele. Un nivel compact de lemn putrezit a fost vizibil la -2,50 m şi unul de lut la -2,20 m. Cea mai spectaculoasă descoperire a fost un obol de argint de la Andrei al II-lea (1211-1234), descoperit la adâncimea de 2,10 m, ce a permis datarea perioadei finale de funcționare și de umplere a șanțului. Astfel de bucăți de pilele netăbăcite au apărut pretutindeni în cele doua viitoare piețe, dovada că în împrejurimi erau tăbăcarii, iar terenul bogat udat de ape, marcat de mlaștină era o vastă groapă de gunoi.

Valul de pământ din Piața Mică nr. 22

Profilul unui val de pământ a apărut în spatele casei cu numărul 22. Dintr-o regretabilă neînțelegere a rosturilor istoriei locale, constructorii nu m-au lăsat să verific încă o dată ternul cu val de pământ așezat pe buza terasei. Ocazia era unică. În general, terenul de la marginea terasei de sus a fost nivelat și transformat în grădini de agrement chiar în Evul Mediu. Valul intersectat de un perete din pietre de râu suprapune un nivel de arsură ce suprapune nivele de pământ mai consistente cu fragmente ceramice preistorice La rândul lui valul e suprapus de nivelul de construcție al zidului din piatră. Profilul vizibil lasă să se vadă un val din pământ brun cu urme de arsură, de mărime mijlocie, acoperit de o manta de lut galben. Stratigrafia e destul de complicată, chiar la nivelul de amenajare medievală unde am putea identifică o primă construcție din lemn, arsă, apoi acoperită de val. Mai apoi, așa numita manta poate proveni din lutul scos din fundația zidului din piatră. Din aceste motive am dorit încă o secțiune arheologică.

Fortificațiile din material ușor

Am învățat de la profesorii mei că informația adusă la tipar trebuie să fie clară, lipsită de contradicții pentru a nu produce confuzii. Este dificil a împăca obligația de a respecta realitatea istorică finală analizei, incompletă, ușor de manipulat, cu certitudinea arogată de științele exacte. Cu cât discutăm o epocă mai veche izvoarele sunt mai puține și cu cât analizăm una mai nouă subiectivitatea e mai prezentă. Oricum, istoria e ușor de manipulat. Suntem tentați în istoria Sibiului să coborâm urmele vieții sociale și materiale de sorginte occidentală cât mai mult. Ne lipsesc însă dovezile. De exemplu, pot spune că terasa primei biserici parohiale a fost mărginită la sud de o amenajare din lemn cu urme descoperite într-o săpătură de canalizare, dar nu pot fi sigur că ele au aparținut unei fortificații funcționale.

În general, urmele de pe primul nivel de locuire medieval nu sunt destul de clare pentru o concluzie fermă. Intenții de amenajări defensive au existat în mod cert, însă nu știu dacă și nici când au fost finalizate. Un singur fragment ceramic a fost descoperit în icul șanțului din subsolul casei din Piața Mică nr. 12. Era puțin relevant și nu poate fi atribuit cu certitudine nici locuirii preistorice, nici celei medievale. Suprapunerea valului de pământ din perimetrul casei cu numărul 22 din Piața Mică peste nivelul preistoric este clară. La fel de evident este șanțul de apărare de la începutul secolului al XIII-lea de la Turnul Sfatului. Înainte de domnia lui Andrei al II-lea este dificil a emite ipoteze de toată lumea acceptate despre fortificațiile din material ușor.

Trebuie să revin la ultima carte despre orașele Transilvaniei cu precizarea că pentru un istoric preocupat de analiza laborioasă este descurajantă o cronologie absolută a fortificațiilor începând cu prima centură de fortificații. De fapt, ce este prima centură de fortificații ??? Un viitor articol va prezenta problematica fortificațiilor din piatră din Sibiu.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
sevis

ADR CENTRU

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Pastravaria Laita
Licitatie publica

accentmedia