Tribuna
Despre Androchiel/Underten/ Umdirft, sat săsesc dispărut
Despre Androchiel/Underten/ Umdirft, sat săsesc dispărut
(Informațiile istorice și arheologice recuperate și comentate)

În mass-media localã, chiar într-un studiu de specialitate cu profil etnografic a apãrut numele unei așezãri dispãrute: Unterten/ Andro­chel. La începutul secolului XIX regãsim aceeași alãturare într-un manuscris de la arhive, dar cu trans­criere ușor modificatã: Underten/ Androchel. Descoperirea în arhivã a textului lui Karl Albrich, pãstrând ultima transcriere, mi-a reamintit de piesele arheologice recuperate de acolo. Atunci le-am propus pentru conservare lui Dorin Barbu,cu promisiunea cã le vom publica cândva. Cândva a devenit acum.

 

Date generale, istoriografia

 

Câteva dintre miile de piese din colecția de arheologie medievalã a Muzeului de Istorie provin din cercetarea arheologicã din 1987-1988 de la mai sus amintitul sit arheologic numit pe biletele de șantier Alțâna, Androchel.

 

Interesul meu însã merge acum mai departe în relevarea trãsãturilor istorice, socio-economice, chiar etnice. M-ar interesa în concretul realitãții istorice de ce a dispãrut, de ce hotarul a fost împãrțit între satele învecinate și apoi veniturile oferite azilului de bãtrâni din Sibiu? Pentru un sat atipic, ordinea lucrurilor va fi atipicã, cu prezentarea la sfârșit a geografiei satului dispãrut, un posibil țel turistic.

 

Mulți, unii chiar cu resentimente, se întreabã de unde vine interesul pentru așezarea probabil sãseascã, prematur și misterios dispãrutã. El se pierde în negura anilor, cu alte cuvinte este doar științific, fãrã legãturã cu promovarea în vreo ierarhie, nici cu politica; este doar o stare de spirit generatã de curiozitate și cãutarea adevãrului.

 

Despre nepublicarea sau publi­carea parțialã a cercetãrile arheo­logice de dinainte de 1990 de la mãnãstirea cistercianã de la Cârța (unde am participat ca muzeograf debutant) și din așezarea dispãrutã Unterten (Androchel) am discutat cu mult timp în urmã cu responsabilii de șantier. Motivația nepublicãrii a fost lipsa de consistențã a rezul­tatelor. Sentimentul puținei utilitãți a cercetãrii finale l-au încercat și alți arheologi, cum a fost de bunã amin­tire Nicolae Pușcașu de la Iași. Situația era și mai complicatã în cazul cercetãtorilor sași forțați de împrejurãri potrivnice sã emigreze.

 

La urma urmei, dupã 30 de ani, am considerat cã este colegial și de bun simț, în folosul cititorilor sã public pe medievistica.ro carnetul de șantier de la Cârța și planul rãmas miraculos la un prieten, iar acum, în Tribuna, rezultatele strãdaniei de recuperare a informațiilor pãstrate în mai multe locuri: depozitul Mu­zeului de Istorie Sibiu, arhiva per­sonalã a arhitectului Hermann Fa­bini, amintirile unui coleg, șeful ulti­mului șantier arheologic la Andro­chel. Tuturora, adicã arhitec­tului Her­mann Fabini, profesorului Joachim Nikolaus, traducãtorilor Ruxandra Stãnescu și Erwin Jikeli, fostei profesoare din facultate Anamaria Haldner, restauratorului pieselor Dorin Barbu, universitarului de care mã leagã o lungã și încercatã prie­tenie Konrad Guendisch, trebuie sã le mulțumesc. Fãrã ei nu aș fi ajuns la acest rezultat. Ar trebui sã fie o premierã, ocolitã de specialiștii serioși, însã pe placul publicului larg de cititori ai ziarului, reconstituirea din fapte și amintiri a unei așezãri dispãrute. Ca și în scenariile bune, reconstituirea va avea un dezno­dãmânt imprevizibil...

Nici una din geografiile istorice și studiile de toponimie istoricã  cunoscute nu amintește Underten/ Androchel. Numai în dicționarul în douã volume a harnicului Coriolan Suciu, editat în 1968, am gãsit Androchelul, un cãtun al Alțânei (Coriolan Suciu, Dicționarul istoric al localitãților din Transilvania, I, București, 1968, p. 370). Androchelul nu existã nici în repertoriile lui Otto von Mittelstrass (Ortsnamenbuch, Heidelberg, 1996), iar Ernst Wagner (Hist.Stat ortsnamenbuch fuer Siebenbuergen, Koeln-Wien, 1977, p.370) atașeazã Undertenul la localitatea Alțâna, cu trimitere la un studiu apãrut în 1972 despre legendele sașilor!

 

În fapt documentul din 1543 acce­sibil bine în legãturã cu Spitalul me­dieval (azilul) din Sibiu pomenește teritorium villae Undirft. Arhitectul Hermann Fabini include datele istorice despre Undrift, mai ales despre planul și dimensiunea bisericii, în paragraful despre Alțâna, consecvent cu repertorierea lui Ernst Wagner. Numai repertoriul arheo­logic al județului dã individualitate satului pe care îl numește o pustietate în hotarul Alțânei. (Sabin Adrian Luca, Zeno Karl Pinter, Adrian, Repertoriul arheologic al județu­lui SIBIU. – Situri, Monumente arheo­logice și istorice, Sibiu, 2003. (arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/repsibiu/cuprins.htm). Reținem cã anul primei atestãri este 1526, în contradicție cu volumul lui Hermann Fabini, care coboarã în 1488 prima atestare documentarã.

 

Lingvistic, subiectul originii toponi­mului nu îmi este accesibil. Internetul nu este de ajutor și nici ajutor nu am avut din partea specialiștilor.

Existã potrivit bibliografiei sumare douã informații istorice anterioare anului 1543, în 1488 și 1526, a doua fiind mai relevantã decât prima pen­tru cã alãturã Cârța satului Undirfft  între componentele decanatului de Nocrich. În lista din 1592 ambele dispãruserã.

Cu probleme de interpretare și de editare este documentul din 1488, de fapt o conscripție a satelor sã­sești. Istoric, lista din 1488 este nepre­țuitã. Anterioare sunt doar listele cu decima datoratã de parohiile catolice.

 

Documentul din 1488 este o enu­merare a locuitorilor și gospodãriilor (hospites), deținute de persoane pu­blice dar, mai important pentru su­biectul așezãrilor dispãrute, a gospo­dãriilor abandonate (deserta). Stra­tificarea socialã este evidentã numai în satele cu români. La Veștem, împreunã cu 20 hospites coe­xis­tau 2 pauperes și 4 gospodãrii aban­donate.

 

Lista scaunului Nocrich cuprinde urmãtoarele sate cu gospodãrii dispãrute: Nocrichul avea 35 locuitori și  douã case pãrãsite; Ceccendal 23 locuitori și o casã abandonatã; Howeld trei case abandonate și 45 locuitori; Vilebach, trei abandonate și 18 locuitori; Sagczenhwsen,șapte abandonate și 28 locuitori; Margorey, trei abandonate și 52 locuitori; Alțâna avea 80 locuitori și nici o casã aban­donatã.

Singura observație de bun simț: pãrãsirea caselor era un fenomen firesc, atunci ca și azi. Numai șase sate din acest scaun nu au declarant (nu au înregistrat) gospodãrii abandonate. Dintre cele enumerate Sagczenhusen este cel mai afectat de pustiirea gospodãriilor.

 

Inexistența în 1488 a satului po­menit în 1526 cu numele Undrift este suspectã. Friedrich Hann în 1851 (Friedrich Hann, Organisation der inneren buergerlichen Verwal­tung vom Sthule Leschkirch in 18. Jahrhundert, în Archiv des Verein fuer Siebenbuergische Landes­kunde, 4, 1851, p.72) considera cã satul numit Howeld (Hochfeld) are legãturã cu Umdirft din 1526 și 1543. Aceasta ar însemna cã pânã în 1526 și-a schimbat numele sau este vorba de altã așezare? A doua variantã este corectã. Hochfled a fost o așezare sãseascã dispãrutã repopulatã cu români în perioadã apropiatã de dispariția satului Undift.

Scrisoare regalã din 1543 la care deja m-am referit aduce informații trunchiate subiectului, care nu lãmu­resc de ce a dispãrut Undertenul. În partea finalã, notarul regal gãsește de cuviințã sã adauge cã satul a fost pustiit de turci. Teoretic da, dar foarte greu într-o realitate în care la sfârșitul secolului al XV-lea și prima jumãtate a secolului al XVI-lea nu i-a avut pe turci în prim planul devastãrilor. Conflicte locale, chiar regionale, au fost, mai puțin cu Imperiul Otoman. Afirmația din document este solid contrazisã de cercetãrile arheologice extinse ca suprafațã din 1987-1988 și din 1990: nici o urmã de incendiu violent și extins nu a fost evidentã.

 

Rãmâne realitatea din document, cã în 1543 așezarea dispãrutã a fost împãrțitã între satele învecinate Alțâna, Nocrih și Chirpãr, care s-au obligat cu decimã anualã plãtitã azilului din Sibiu. Ultima comunitate sãseascã plãtea de 4-5 ori mai mult decât celelalte, semn cã a primit un teren mai mare. Karl Albrich remarca cã în aceeași perioadã Mohu, Veștem și Poplaca, sate românești, aveau obligații fațã de azil.

 

Arheologia

 

Profesorul Joachim Nikoluas a condus cercetarea arheologicã din 1990. El a rãspuns cu amabilitate interesului și a relatat cã sãpãtura lui a constat în patru casete centrale, din care au ieșit la luminã urmele unei clãdiri din bârne așezate pe bolovani, cu o vatrã cu diametrul de 1-2 m și ceramicã de uz comun. Alte douã secțiuni au definitivat planul cercetãrii arheologice. Materialul arheologic și desenele de șantier au fost date lui Thomas Naegler. Nu sunt multe informații, însã efortul de a-și reaminti și generozitatea de a oferi informațiile sunt de lãudat.

 

Reacția unui alt actant la cerce­tarea arheologicã de la Underten nu poate fi comentatã.

În 2004-2006 s-a fãcut o triere a zestrei lãsate la muzeu de arheologi. Am avut grijã ca desenele aparți­nând lui Thomas Naegler și Iuliu Paul sã ajungã acolo unde aveau sã fie pãstrate cu grijã. Mai târziu am recuperat carnetul de șantier de la Cârța, cercetarea arheologicã a mã­nãstirii cistreciene. Împreunã cu pla­nurile rãmase au intrat în arhiva Ca­sei Teutsch, centru cultural sã­sesc, unde au fost sau sunt în curs de inventariere. Nu am vãzut niciodatã un desen de șantier de la Underten.

 

Piesele arheologice au fost inventariate și conservate de Dorin Barbu dupã 20 de ani de la descoperire. Din plicurile în care au fost pãstrate rezultã cã numai din secțiunile XVII-XIX au fost recoltate piese arheologice din fier. Adâncimea la care au fost gãsite -0,20 - -0,50 m de la nivelul actual este relevantã pentru consistența stratului de depunere medieval.

Informațiile arheologice din cele douã articole de ziar și din amintirile colegului Joachim Nicolaus sunt prețioase pentru cã din secolul al XV-lea, cu precãdere în secolul al XVI-lea satele și orașele transilvã­nene capãtã o structurã și înfãțișare mai apropiatã de cea actualã decât cea originalã. Am vãzut aceastã realitate în Sibiu și din informațiile recuperate la Underten. O primã deosebire: casele locuitorilor din Underten erau din bârne din lemn așezate pe bolovani la colțuri, cele din Sibiu din paiantã.

 

Existã o deosebire frapantã. Bise­rica de la Underten este neimaginat-deosebit de micã comparând-o cu cele de astãzi, cunoscute în mediul cultural sãsesc. Un spațiu așa de mic al altarului (raza de 2,80 m) și navei (4 X 5 m) nu am mai vãzut decât la biserica din Sãliște din secolele XIV-XV. Acolo însã corul era rectangular, tipic pentru bisericile din zona de colonizare sãseascã de dupã secolul al XIV-lea, inclusiv vechea bisericã de la Cârța.

Piesele din fier provin din ceea ce arheo­logul a numit locuința 1, secțiunile XVII, XVIII și XIX, la o adâncime nu mai mare de 0,50 m. Ele au fost descoperite în august 1987 și 1988.

 

Inventarul arheologic este obișnuit pentru o casã din lemn abandonatã, acoperitã cu șindrilã: o mulțime de cuie. Numai numãrul relativ mare de pinteni în comparație cu alte piese recuperate și cu suprafațã locuitã iese în evidențã. Pintenii însã sunt accesoriu în primul rând al cizmelor purtate, apoi, și numai în relație cu alte piese descoperite, a ocupației rãzboinice. Ocupațiile domestice și cele agricole sunt de asemenea ilustrate de piesele arheologice descoperite.

 

Anexe

 

Raportul lui Karl Albrich despre situația Spitalului (azilului), redactat în 1804.

În același timp și cu precãdere în 1543 Universitatea Națiunii Sãsești doneazã spitalului cu acordul întregului capitlu al Sibiului venitul anual provenit din decima plãtitã de comunitãțile învecinate Nocrih, Alțâna și Chirpãr, cu prilejul împãrțirii hotarului depopulat Underten (Androcheln). Traducere Anamaria Haldner dupã Karl Albrich, 1804.

 

„Casã sãseascã de

imigranți Sãpãturi revelatoare

 în Unterten”  de

Martin Wittstock

(Articol apãrut în ziarul „Neuer Weg” din 12 septembrie 1987)

 

„Sibiu. - Nenumãrați tineri din mai multe localitãți din Transilvania și chiar și din Banat au luat parte anul acesta la acțiunile de sãpãturi arheologice din Unterten (denu­mirea dupã metoda modernã de scriere, conform datelor din Evul Me­diu se scria Underten sau Unter­den). Printre voluntari s-au numãrat și studenți din patru centre univer­sitare. Istoricul Martin Rill de la Muzeul de Istorie din Primãria Veche din Sibiu a reușit cu ajutorul acestora, cu mijloacele financiare date, sã dezvolte un program intensiv de sãpãturi. Așa cum am mai scris în ziarul nostru, atenția inițialã a fost acordatã fostei biserici a satului. Despre existența ei am luat cunoș­tințã prin descoperirea primelor informații despre aceasta în vara trecutã. Au fost descoperite atunci niște șanțuri cu mortar, a cãror întindere a fost cercetatã în acest an. În aceste gropi se aflau pe vremuri ziduri solide și acoperite de mortar. Deoarece pietrele de construcție au fost și sunt și în zilele noastre rare, acestea au fost scoase și aduse pe vremuri din cea mai apropiatã carierã de piatrã, probabil din zona Sãsãuși. Aceste pietre de construc­ție, inclusiv cele din fundație, au fost folosite în altã parte dupã desface­rea construcției. A rãmas în gropile descoperite, prin urmare, doar mor­tarul folosit pe vremuri pentru fun­dație. Acesta era folosit la lipirea sau acoperirea pietrelor de construcție.

Prin continuarea și lãrgirea aces­tor șanțuri cu mortar a devenit posi­bilã obținerea primelor informații despre fosta construcție. Ea avea o absidã în formã de semicerc, cu un diametru clar de 2,80 m. Corul care se afla lipit în vest de acest spațiu avea în interior 4,5 x 5 m. Aici fundamentul avea lãțimea de 90 cm și atingea în adâncime un nivel specific Evului Mediu de 60 cm. În acest moment al cercetãrilor, nu este încã foarte clar dacã aici exista și o încãpere cu trei nave a unei bazilici cu pilon; corul nu este dreptun­ghiular, iar Martin Rill presupune cã ridicarea acestei clãdiri s-a blocat în prima fazã de construcție. Pentru aceste presupuneri vorbește și faptul cã Unterten era o localitate micã, cu un singur rând de case, de care aparțineau aproximativ 20 de curți și prin urmare nu a existat necesitatea construirii  unei biserici mai mari, dar și cã nici nu exista suficientã forțã de muncã pentru construcție. Dacã ținem cont și de faptul cã strãmoșii noștri nu începeau construcția unei biserici din primii ani, ci uneori chiar dupã generații, atunci aceste presu­puneri devin mai ușor de înțeles”.

 

Cu toate acestea, cunoscutul istoric de la Institutul de Cercetãri Socio-Umane din Sibiu, dr. Thomas Nägler, care a însoțit aceste sãpãturi ca cercetãtor al localitãților sãsești din Transilvania, nu dorește sã accepte aceastã teorie ca fiind definitivã, câtã vreme nu existã informații și dovezi clare. Reținerea acestuia corespunde dorinței de a avea date suplimentare despre construcție sau despre planificarea acesteia. Doar în acest fel s-ar putea compara anumite asemãnãri cu alte construcții bisericești, care încã existã în zonã, conform unui studiu publicat în 1936 de Walter Horvath: fie fac parte din grupul imigranților care s-au stabilit în zona Cibinului și a Târnavelor, fie fac parte din grupul imigranților care s-au așezat la Olt, respectiv în zona nordicã a acestuia. Dovezile gãsite pânã în acest moment nu permit o identificare exactã. Conform unor dovezi gãsite pânã în acest moment (cuie fãcute de fierari pentru acoperiș, bucãți de țigle, frânturi pictate de interior, bucãți plate de geam  și margini ale unor vase), se poate spune doar cã aceastã construcție a fost ridicatã între secolele XIII și XV. Atunci (când vor fi reluate cercetãrile N.N) se vor putea gãsi informații despre un zid, din care a ieșit pânã acum la luminã doar un mic fragment. Acest zid are o lãțime de 80 cm și adâncit în pãmânt de doar 20 cm, ceea ce corespunde construcțiilor din Evul Mediu. Acest zid nu aparținea de un sistem de apãrare, ci era mai degrabã fundamentul unui gard care împiedica intrarea vitelor în bisericã și în cimitir.

“Mult mai importantã a fost obține­rea unor indicii clare despre localita­tea despre care se știa de la sãpã­turile din anul trecut cã era vorba despre un sat cu un singur rând de case. De aceea a fost necesar sã se înceapã sãpãturile din mai multe locuri. Deoarece în acest caz a fost vorba de primele sãpãturi arheo­logice la un sit din Evul Mediu din țara noastrã, s-au putut doar estima mãrimile acestei localitãți. În sfârșit s-a reușit descoperirea unei prime case dintr-o localitate sãseascã din zona ruralã a Transilvaniei. A fost cazul unei construcții de suprafațã cu o lãțime de 4,5 m. Lungimea acestei foste case de locuit nu este încã cunoscutã. Cu toate acestea ar trebui sã fi depãșit 7 m.. Clãdirea era o casã din lemn fiind folosite cuie din fier forjat, care era ridicatã pe pietre de colț, cioplite de mãrimi diferite. Aceste pietre erau bucãți de gresie aduse de departe, adâncite 20 cm în pãmânt. Grinzile casei de locuit erau acoperite în interiorul casei cu mortar. Camera de locuit avea o podea de lut. Cãrãmizile de mãrimea descrisã anterior erau prinse într-o sobã. Aici s-au mai gãsit și nenumãrate bucãți de ceramicã, vase de mai multe feluri, ceea ce înseamnã cã aceastã clãdire a fost locuitã deja din secolul al 12-lea, prin urmare din cea mai timpurie perioadã de imigrație. Au putut fi recuperate și alte obiecte, un nasture de bronz de la o bucatã de îmbrã­cãminte, o secerã, o jumãtate de piatrã de ascuțit, douã cuțite de fier și o daltã de fier”.

“30 cm sub aceastã clãdire de locuit sãseascã a ieșit la ivealã un fragment al unei colibe romane din lut. Ceramicã roșie, printre care o cãnițã pãstratã intactã aproape în totalitate, aratã cã aici este posibil sã fi existat o localitate romanã în secolul al treilea e.n. Aceastã descoperire dovedește faptul cã imigranții sași nu își așezau localitãțile la întâmplare. Friedrich Teutsch a presupus, deja la începutul secolului, cã aceste localitãți au fost stabilite de-a lungul vechilor strãzi romane, a cãror urme încã erau vizibile pentru strãmoșii noștri. Obiceiurile de viațã modificate, respectiv cerințele economice diferite fațã de romani, cu câteva secole înainte, ar putea sã fie un motiv serios pentru renunțarea în secolul al 15-lea la Unterten. Acest lucru este posibil deoarece în acest caz nu existã nici la bisericã, nici la case, urmele de incendii specifice unei acțiuni ostile a dușmanilor.“Conform importanței acestor sãpãturi arheologice, urmeazã ca în anul urmãtor, mijloacele financiare sã fie mãrite, pentru a dezgropa toate urmele acestei case, dar și a construcțiilor economice aparținãtoare, respectiv descoperirea altor case și gospo­dãrii. Acest lucru ni l-a declarat în final dr. Thomas Nägler.

Nota redacției: Din lipsa (justificatã) de imagini relevante cu locul tratat în articol, am ilustrat cu imagini din localitãțile învecinate Alțâna, Nocrich și Chirpãr.

Petre Beșliu Munteanu






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
ADR CENTRU

Primaria SIBIU

Management Salubrizare si Protectia Mediului

Pefoc
A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Comunicat Hoghilag
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA