Tribuna
Dacă-i sărbătoare, e liber (şi invers): Ce a mai fost prin "minivacanţa" de Ziua Naţională (I)
Dumitru CHISELIŢĂ
1260 vizualizari
Dacă-i sărbătoare, e liber (şi invers): Ce a mai fost prin
Statul nostru, în paralel cu actvitatea sa veşnică de făcut mişto pe seama celui care-l ntreţine, adică eu-tu contribuabilul, nu se poate spune că nu are grijă de ai săi. Astfel, bugetarii (şi nici ei toţi, doar cei aşa, mai speciali) beneficiază, periodic, de acele "minivacanţe". Pentru că, precum toată lumea ştie, este foarte obositor să lucrezi la stat: salarii care cresc paralel cu vechimea, weekend care începe de vinerea când ne plictisim la lucru şi se termină luni dimineaţa când, vai, e iar luni, program fix, tichete de vacanţă, ce mai, viaţă grea, taică. De de greu ce e, nici nu prea vezi oameni de la stat migrând la privat.

În fine, asta o spun de fiecare dată când văd, de sărbători din acestea legale şi naţionale, oameni mergând la serviciu în paralel cu alţii care merg în wxcursie prelungită.  "Pai e minivacanţă, nu ştiţi?" Plus că nu am auzit de pensii speciale la privat, doar la stat. Dar gata, că deja mă enervez şi nu e frumos ca în minivacanţă să fii aşa.

Deci mai avem o minivacanţă. De Ziua Naţională. Să vedem ce e cu ea. Apropo, e vreo tradiţie din asta populara pentru libere, că tot e moda să scrii despre ele? "Se spune că în noaptea Zilei Naţionale, zânele şi spiriduşii coboară pe pământ sau ies din ce a mai rămas din pădurile defrişate legal şi ilegal şi cântă aia cu "A sosit ziua dreptăţii-sfânta (???) zi a libertăţii" sau "Vin românii vin la Alba iar-vin la Alba iar". Iar dacă nu mănânci ciolan cu fasole şi nu bei ţuică fiartă în ziua aia, îţi va merge la fel de prost tot anul, iar pe strada ta se vor aduna cei mai mulţi colindători cu tobe, goarne şi fluiere de arbitru. Despre cum a fost, totuşi, treaba asta cu liberele altora şi ne-liberele voastre, veţi citi aici. Nu tot doar ce am considerat eu. Bugetar sau privat sau pensionar sau casnic/ă. Mai e nevoie să spun că ceea ce citiţi a fost scris în timp real? Nu.   

 

Marţi, 29 noienbrie: ziua de dinaintea Zilei de Sf. Andrei, de dinaintea Zilei Naţionale

Deja steagurile acelea plantate încă de pe 17 noiembrie nu îmi mai spun nimic. Sau îmi spun la fel de mult ca butonul ăla de la semaforul de la trecerea de la Piaţa Rahovei unde, oricum şi oricât ai apăsa, tot la fel de mult stai. MAI ales că acum e defectat din motive de picior sau alta unealtă voinicească de locuitor al Vienei de pe Cibin. Cică, oficial, ar fi 5.500 de bucăţi steaguri publice. Tot oficial, amplasarea lor a costat 79.000 lei. Hai să socotim, că ştiţi care e culmea contabilităţii nu? Să-ţi iese socoteala pe stradă. Socoteala a ieşit 14 lei şi 36 de bani. Atât costă amplasarea a 1 buc steag pe un stâlp cu diverse destinaţii. Plus, cică, verificarea dacă ele sunt ok, adică nu grămadă sau înfăşurate ca pixu'. Bun, au pus steaguri din 17, aşa că de Ziua naţională ţi se fix rupe de ele la cât le tot vezi. Nu mai simţi nimic, nu mai vibrează nimic patriotic în tine. E ca autocolantele alea cu "purtaţi mască" de la intrarea în magazine. La început te-au enervat, apoi te-ai acomodat, acum le ignori ca şi când nu ar mai fi. Trăim în epoca în care scopul principal este să te facă plantă, să nu mai trăieşti să nu mai simţi, să nu mai trăieşti ceva. Ca şi Crăciunul, care a devenit un fel de chestie cu becuri şi ambalaje roşii. Super-hypermarketurile au făcut standuri de Crăciun încă de la începutul lunii, de parcă acum ai cumpăra cioco, bobo, moşi, pinguini ori spiriduşi spânzuraţi pentru seara de 24 decembrie. Sau ţi se dă impresia că va veni subit o criză de şampanie sau vin rozee de trebuie să iei acum, nu mai încolo. În fine poate aşa vor să mascheze scumpirile pe bandă şi non-stop, dar nu prea ţine.

Vremea nu s-a mai răzbunat, doar că e mai umană, chiar caldă, deşi seara bagă un aer de frigider de te pişcă la gât iar imaginea în persepctivă e neclară, tot ca la frigier. Dacă simţi asta eşti, normal, un conspiraţionist şoşocar putinist dac liber care crede că pământul e plat..

Cu amuzament aflu că paranghelia cu lăutari şi Tren Regal s-a anulat. Nu, nu am băut ceva nu o luarăm prea devreme cu sărbătoritul cum zâsă Nea Mărin, aţi citit bine, Trenul Regal a fost dat pentru a participa la o petrecere cu lăutari, de Ziua Naţională. Că ce destinaţie poate avea un tren REGAL? Asta: de loc pentru petreceri selecte la 500 de euro biletul intre Sinaia şi Bucureşti. Mai lipseşte un concert de super-manele la Peleeeeeş săăă ştieee! şi un rave-party la Mănăstirea Curtea de Argeş. Evident că luema s-a revoltat cu excepţia ori a celor interesaţi ori a câtorva comunişti nostalgici care se întrebau că de ce regele are trenul lui şi nu ei, clasa muncitoare care nu mai munceşte că stă bine-mersi pe pensie. Păi explicaţia e asta: Trenul Regal e un Simbol al Istoriei României. Faci discotecă în Sala Unirii din Alba Iulia? Ei?

Ei bine, lumea inclusiv presa, paradoxal, s-a mobilizat, a făcut gălăgie şi iată, petrecerea care a implicat trenul care l-a dus pe ultimul drum pe Regele Mihai (zic asta pentru ca nu a fost totuşi, vorba ca lăutarii să presteze ÎN TREN, după cum spun organizatorii) s-a anulat din motive că CFR Călători ("nu are nicio implicație sau vreo contribuție în organizarea evenimentului din tren, în timpul circulației Trenului Regal al Societății Feroviare de Turism – SFT CFR SA", zic ei). Care a considerat iniţial că regal sau nu, tot tren e, ("CFR Călători poate realiza la cerere, contra cost, prestații comerciale folosind personalul și materialul rulant propriu sau al beneficiarului" sau "Beneficiarul, odată cu solicitarea, a prezentat toate avizele tehnice de circulație ale trenului, emise de organele abilitate") dar că, uite, din cauza scandalului a denunțat unilaterală a contractului şi i-a lăsat fără locomotivă pe organizatori. Un tren fără o locomotiva e, vorba aia, ca un tren fără locomotivă. În replică, pagina facebook "Spriț și Lăutari" anunţă anularea evenimentului cu lăutari şi tren regal, acuzând: "presiuni politice şi mediatice", că nu a existat un motiv legal, că banii s-au dat, şi că, evident, discriminare, că e la modă acuzaţia. Oricum, se pare că Trenul Regal a scăpat de data asta cu bine. De data asta.

Aşa în pre-pre ajun de Zi Naţională, nu mi-e clară chestia asia cu suveranitatea României. Adică, miniştrii de externe NATO întruniţi la Bucureşti au spus aşa în declaraţia lor: că "rămânem consecvenți în angajamentul nostru pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială (sl. ns.) ale Ucrainei. Numai că Alina Gorghiu, preşedintele Senatului, spunea în 2 februarie încă tot anul curent că "”Respectarea principiului supremației dreptului european (...) și cedarea de suveranitate, da, sunt principii de bază ale ideii unității europene", etc etc."

Adică noi susţinem suveranitatea Ucrainei dar jos-ţinem suveranitatea României? Lasă, ştiu, nu-mi mai explicaţi, se vede şi fără ochelari speciali 3D şi VR că cei care conduc România de fapt nu o conduc, ci doar o administrează pentru alţii. Se vede la cum se comportă, cum fac temenelele de adânc, la ce unghi se apleacă, cum vorbesc, cum pupă ghici unde strucuturile care îi ţin pe funcţie. Dar fratele meu alb,  măcar să mimeze şi ei convingător, pe bune, un act al conducerii aşa fără ghidaj şi fără directive de la alţii. Nici asta nu pot. Deci suveranitatea Ucrainei e bună, cea României, nu. Atunci ce mai sărbătorim la 1 Decembrie? A, zilele libere la bugetari. Apropo, de când "suveranist" a devenit o acuzaţie dacă noi apărăm suveranităţi pe aici? A, au mai zis ceva amuzant domnii miniştri NATO, că suntem solidari cu Polonia "ca urmare a incidentului din 15 noiembrie 2022, care a dus la pierderi tragice de vieți ca rezultat al atacurilor Rusiei cu rachete împotriva Ucrainei". Aha. Dar rachetele le-a lansat cine? Da, bine, erau ruseşti. şi MiG-urile noastre-s tot ruseşti. 

 

Miercuri 30 decembrie, de  Sfântul Andrei

Asatăzi îl sărbătorim pe  Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României. La cum se comportă România şi capii ei, asta ne-a mai rămas la ăştia de jos, ocrotirea de Sus. Nu degeaba e cântecul acela, "Doamnei ocroteşte-i pe români. Că cine altcineva? Poate că Sfântul Apostol Andrei nu a parcurs toată actuala ţară a românilor, el propovăduind în Dobrogea greco-romană, dar nu cred că aceasta contează prea mult CUM (doar pentru un fel de fală creştină nepotrivită felului de a fi creştin) decât că SUNTEM creştinaţi. Dar e cam scârbos lucru să ne dăm creştini "apostolici" şi să ne zbatem într-un ortodoxo-păgânism acut, semn că nu prea s-a lipit bine creştinismul de noi nici după 2000 de ani. Poate supără opinia dar hai să căutăm argumente în seria de articole cu "tradiţia", menţionată pe aici, mai sus. Păi toată "tradiţia" aia e de un pâgânism ca la manual. Da, este superbă pentru etnologi şi istorici, dar nu e normală pentru unii care se consideră creştini şi culmea, se mai şi laudă cu asta. Apropo, acum vreo trei săptămâni am avut pe "reţele" o sponsorizată despre nuştiucare "părinte" (eu zic că e fake "părintele" că dacă ar fi real, nu ar mai fi părinte) care făcea tot felul de magii şi ghiduşii, de la "deschis cartea" la chestii mai serioase şi mai "hard". Ei bine, dreptcredincioşii useri rupeau uşa commenturilor ca să bage la "Amin"-uri pe repeat şi fără număr. şi nu aşa, câţova ci la nivel de peste sute. Adică, pe româneşte, lor li se părea normal asta. Păi mi se pare şi mie normal că super-ateii se iau de noi, cu asemenea exemple la tot pasul şi la tot clickul.

Apropo, am uitat să vă spun că George Simion m-a invitat la Alba. "Pe 1 decembrie, la ora 9:00, în fața gării din Alba Iulia, ne adunăm din toate colțurile țării pentru a sărbători Marea Unire. Vei fi și tu alături de noi?" Răspuns corect: Nu. Cauza: Îmi iubesc amărâta asta de ţară care nu e vina ei că e condusă şi populată de cine nu e cazul, nu doar la anumite date calendaristice, ci tot timpul. Plus că nu am tren direct, trebuie să schimb în Vinţu. 

Un mail de la InfoCons mă avertizează că "Atenție la masa de 1 decembrie!". Ei bine, să mă critici în plen şi pe secţiuni că habar nu aveam că există o masă specifică de 1 Decembrie. Prostul de mine, mâncam normal de Ziua Naţională fără să ştiu că se mănâncă ceva anume cu această ocazie. (Da ce, s-au consumat mici la Alba Iulia în 1918? Sau veneau delegaţiile de pe sate cu conserve cu fasole cu cârnaţi/costiţă/ciolan la Marea Adunare?)

"Ziua de 1 Decembrie este un prilej de sărbătoare pentru românii de pretutindeni,  astfel că de pe masă nu vor lipsi preparatele traditionale precum fasole cu cârnați sau poate chiar mici cu muștar".  şi aflăma stfelc e mai mănâncă românu ala, "specific", de 1 decembrie "fasole și cârnați, mici, muștar, ketchup, maioneză, bacon, pâine, suc tip ceai, bomboane" şi E-uri dar asta ştiam, E-uri mănânci la orice masă, că e sănătos, legal şi aprobat de autorităţile sanitare. (Da ce, s-au consumat mici la Alba Iulia în 1918? Sau veneau delegaţiile de pe sate cu conserve cu fasole cu cârnaţi/costiţă/ciolan la Marea Adunare?)

Dau pe ştiri, Mă apucă brusc un deja vu şi deja lu (adică "deja citit" in franceză, bă europenilor!) venit din negura ştirilor comunist-ceauşiste, dar de data asta, cu alte personaje. Televiziunea de Stat a dat pe pagina ei web o rafală prelungă pe aceeaşi temă: întâlnirea miniştrilor de externe NATO de la Bucureşti. Pe bune, mai citeam aşa, tot de-un fel, la ştirile despre Congresul al XIII-lea al Partidului. Dar cu altă limbă de lemn. Caut altceva, fără Ucraina, flanc estic, parteneri stategici solidarităţi şi alte chestii auzite şi răs auzite. Prefer o ştire despre cum i de ce nu vine factura la curent şi sincer, am imrpesia că tuturor celor prezenţi pe acolo lis e cam rupe de asta. Apropo, ce temperatură au în camere domnii miniştri? Acasă sau în deplasare?

Antena 3 CNN ne sperie rău: "Alertă meteo pentru parada de 1 Decembrie. Elena Mateescu, directorul ANM, prognoză de ultimă oră". Evident că atunci când citeşti aşa ceva, zici "gata tati, stăm acasă salvăm vieţi, arătăm că ne pasă, că afară e belea, nu e de ieşit, Vine vânt de 5.000 de kilometri la oră, ninge de va trebui să cobori în jos ca în poezia lui Eminescu, pentru a să ajungi sus la ultimul etaj al blocului. Iar afară va fi frig ca în filmele alea cu răciri globale ale lui Emmerich, de îngheaţă şi pasul de defilare-n bocanci. De fapt, ştirea era despre că va fi ceva mai frig decât e acum şi că s-ar putea ca la Bucureşti să ningă. Aha. şi ce frumos ne panicasem, domnule...Caut ceva mai omenesc în afara de salamaleicumuri şi pupincurisme politruce ori panici induse de dagul unui jurnalism de isterie pe care nu l-am învăţat în facultate. şi aflu, iată, ceva optimist: "Veste bună pentru 5 milioane de români! Salariile bugetarilor se majorează cu 10% de la 1 ianuarie 2023". A, da. Mă bucur şi dau din coadă. Restul de milioane de români se pot uita pe păreţi. O veste bună pentru ei ceva? A, era să uit, titlul ăsta e de pe România TV. Seara mă distrez pe Aktual 24 pe tema definiţiei trădării cu nişte ultraşi şi ultrase care cred că dacă latră trei lozinci sunt deja analişti militari. Da ce cauţi acolo? Veţi întreba. Ce să caut, mă antrenez pentru rubrica "De vorbă cu cititorii". şi da cititorii mei, chiar ăia mai răi sunt nişte cititori citiţi şi cu informaţii la ei decât ce găsesc eu pe acolo. 

A, da, am fost să iau o bere şi alte chestii mici de la un supermarket mare. Cât timp am stat la coada consistentă, că aşa e românul, neam de fomist, cumpără ca apucatul dacă dă Guvernul o zi liberă, că are impresia că moare de foame dacă a închis la mall (şI NU a închis la mall!), în difuzoare se auzea o voce masculină care îmi explica zglobiu, ca la Cinemar pe vremuri, că puteai cumpăra produse "la doar" abcdefghij lei. Păi bă-băieţi, lăsaţi prosteala, vedeţi că "doar"-ul ăla îl scumpiţi periodic şi des. Aşa de des încât am ajuns să mă uit întâi la preţ, a doua oară tot la preţ, atreia oară să veriic dacă tot ăla e preţul, abia apoi să bag produsul în coş, că este risc să coste cu ceva lei mai mult, DIN NOU, decât ştiam,. Deci, pe bune, chiar nu ţine, oricâte motive cum că "furnizorii"m că cucu şi că bau sunt de vină s-ar invoca. Că una e când văd acelaşi produs cu un preţ (produs culmea, care nu se vinde cu kilele sau zecile de unităţi pe zi) într-o zi anume şi alta când în văd după 3 zile cu 2-3-4 lei mai scump.

Gata e târziu, mâine e ziua naţională. Câţiva patrioţi de la noi de la blocuri au arborat drapelele. Măcar de le-ar avea tot anul în inimi şi în gând.

(va urma)

 






comentarii
3 comentarii

Redactore, te-ai apucat sa socotești cate foi are plăcinta, să-i numeri steagurilor lui Pristanda!
03.12.2022 17:37
Imi plac drapelele de pe str. Balcescu, atârnate in semn de doliu (coborâte in bernă)... Nimeni din primarie nu a bagat de seama ?!
cititor
04.12.2022 10:03
Ucraina e stat tampon, ce e asa greu de inteles?
Refuzam ce e bine pentru noi?
ike
04.12.2022 22:03
Din aceeasi categorie
serviciul public

Q House

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA