Tribuna
PNL
"Curtea lui Nepomuk", curtea miracolelor arheologice
Petre BESLIU MUNTEANU
1570 vizualizari

„Într-un muzeu trist pentru că ascundea tristeţi trecute, statuia sfântuluiui Jan Nepomuk, cea care domina o parte din Piaţa mare, a fost, la un moment dat, acasă.  Poziţia şi starea ei erau în ton cu atmosfera. Culcată pe o parte, cu barba şi mâinile mâncate de merulius, acoperită de câteva scânduri, statuia era ca toţi sfinţii de atunci, în suferinţă fără sfârşit. Minunea a fost neaşteptată, peste noapte. Restauratorul Gavrilă, faimos în cercul nostru, şi-a făcut de lucru pe lângă ea şi, pe neaşteptate, statuia lui Nepomuk a dispărut. Am aflat-o în 1989, în curtea Parohiei Romano-Catolice, (unde se află şi acum, n.red.) dreaptă şi sănătoasă, pe un soclu de ciment ce dezvelise în adâncimea curţii bolţile roşii ale unor case mai vechi. Imaginea cu şinele de fier puse ca întărire a fundamentului, atunci cu impact emoţional şi o posibilă infracţiune, este azi doar un preţios document.

 

Al treilea episod al relaţiei mele cu Parohia Romano-Catolică din Sibiu s-a petrecut după nouă ani. Nu mai ştiu în ce împrejurări, am ajuns să văd şanţurile cu adevărat uriaşe ce îl înconjurau pe Nepomuk, cel plantat acolo fără descărcare arheologică”.

Aşa debuta, în Tribuna, un articol-relatare despre o fericită şi neaşteptată întâmplare, povestită de unul din arheologii care a scos la suprafaţă multe „ascunzişuri” ale istoriei Sibiului: re-descoperirea construcţiilor care erau pe loculo unde acum se află ansamblul Bisericii Romano-Catolice din Piaţa Mare. Continuăm aici şi acum, această poveste. Precizăm că subtitlurile aparţin redacţiei. (D.C.)

*

...Ca să fie clar: în curtea Parohiei Romano-Catolice nu au fost organizate cercetări arheologice sistematice. Șanțurile masive, săpate pentru canalizare, au fost folosite în interesul obținerii unor informații arheologice. E adevărat, într-o fază ulterioară, cu ajutorul financiar al Parohiei Romano-Catolice pentru care mulțumesc și pe această cale, am intervenit, prin degajări de pământ și curățirea unor ziduri în locuri deja afectate de săpătura mecanică. Posibilitatea de cercetare arheologică în adâncime, pentru a stabili relații stratigrafice sau în suprafață, pentru a dezveli structuri de zidărie, a fost imposibilă, din cauza terenului deranjat deja de săpătura nedorită.

Necazul este că eventualul vizitator al curții putea să vadă atâta substanță istorică cum numai la Groapa cu Lei (Între străzile Al. Odobescu şi Moş Ion Roată, n. red.) s-a aflat. Peisajul era dezolant și mobilizator în același timp. Atunci apăruse sintagma fatală demersului arheologic: „în Sibiu oriunde sapi, găsești ziduri. Ce ne tot cramponăm de ele?”Pentru a dezveli controlat și a obține maximum de informații era nevoie de mai mult timp, bani și normal, deschidere pentru trecutul istoric. Nu acuz, dar nici nu pot felicita pe nimeni.

 

Cum poţi să-l vezi pe Nepomuk, acum

Pentru cine vrea sa vadă fosta „Curte a a Miracolelor” arheologice și pe Sf. Jan Nepomouk în fundal, e nevoie să precizez că accesul se face, în principal, din Piața Mică, urmând latura lungă a bisericii. Intrarea e relativ modestă, dar poarta este deschisă. Pentru locuitorii clădirii parohiei, există un acces dinspre și în prelungirea celui dinspre Piața Mare. Curtea este intima, pavată, cu rufe puse deseori la uscat pe sârmă și mai ales împodobită cu statuia lui Nepomouk, care te vede de cum intri. La parter există camere de locuit pe latura dinspre Piața Mică, cu ferestre la  coridorul de la sud est.

Ce era „ascuns” şi s-a descoperit 

În legătură cu curtea bisericii, în vecinătatea accesului spre Piața Mica au apărut urmele canalului din cărămizi, medieval târziu, la adâncimea de 1,5 m față de nivelul de călcare de atunci, din noiembrie 2007. Canalul a fost acoperit de o groapă de var pusă pe seama constructorilor din secolul al XVIII-lea, de un nivel de construcție  (secolul al XVI-lea) suprapus de pământ de nivelare cu urme de arsură. La rândul lui, canalul a intersectat nivelul de pământ negru, cu arsură și fragmente de cărămizi, adică primul nivel de construcție cu material durabil. Săpătura preluată de la șantierul de canalizare a ajuns până la cele mai adânci nivele arheologice: lut verzui cu urme de arsură și lemn putrezit.

Poziția stratigrafică a canalului lat în interior de 35 cmm cu înălțimea de 60 cm și zidul lateral de 37 cm este de ținut minte. În acea perioadă de profunde frământări arheologice am auzit și apoi am citit ipoteza năstrușnică cum că acest canal ar fi din secolul al XVIII-lea. Mai importantă pentru mine a fost descoperirea în dărâmăturile canalului a unor portițe din fier cu sistem de închidere. Era o dovadă că debitul apei din acel canal era controlat.

Ziduri şi încăperi subterane

Spectaculoasă a fost degajarea de pământ, prin săpătură controlată, a gârliciului unei pivnițe amplasate în funcție și în planul accesului din corpul de clădire actuală. Datele tehnice nu spun prea multe. Gârliciul care avea lățimea de 2 m, a lăsat pe plan o suprafață lungă de 1 m (proiecția de sus). Ne-am adâncit până la nivelul pragului dezvelind nouă trepte .Zidurile laterale nu erau mai late de 20 cm, dar, important de remarcat: se adosau sau suprapunea la alte ziduri laterale (suprapunea  zidului încăperii de la  sud-est  și se adosa unui  pinten de zidărie pandant, firesc la nord-vest, cu talpa ajunsă la adâncimea respectabilă de 1,50 m.

Spre est am continuat săpătura recuperând o zidărie în arc de cerc și un fragment de zid perpendicular pe direcția zidului din piatră ce parcurgea curtea pe lungime. Segmentul de boltă se adosa și ea zidului perpendicular.

Gârliciul ajungea într-o încăpere subterană, marcată la intrare de un prag cu o fundație din pietre. Pivnița a fost tencuită, în prima  etapă de folosire suferind un incendiu. Apoi a fost zugrăvită, după care peretele a fusese retencuit. Încăperea se adosează zidului de piatră de la sud-est.

Peretele din cărămizi al pivniței s-a adâncit în pământ superficial, firesc pentru o pivnița cu doar 30 cm. Un detaliu puțin semnificativ în ansamblul construcției, reținând-o totuși ca o notă de șantier: în talpa din cărămizi menționată s-a păstrat și o piatră. Deasupra bolții se vede și în fotografie un strat consistent de pământ.

 În suprafața curții lipsesc structuri de zidărie ce pot fi legate direct de gârlici. Ipoteza unei pivnițe separate poate fi  acceptată funcțional, dar în ansamblul construcțiilor nu e verosimilă.

Un zid „misterios”

A mai fost  recuperat  în săpătura  intenționată un fragment de zidărie ce nu a putut fi legat de o clădire. El a apărut chiar în vecinătatea  spațiul de acces în curte dinspre Piața Mică (pe acolo puteți intra să-l vedeți pe Nepomouk). Dacă a fost un zid de sprijin sau a avut din partea constructorilor altă destinație (sprijinea o boltă de acces?) nu știu. Segmentul de zidărie amintit avea  elevația din cărămizi late de 4-6 cm și fundația din pietre de râu cu nelipsita piatra de talie în colț de 40 x 30 x 11 cm. Zidăria este lată de 1 m și s-a adosat  zidului de la sud. De la adâncimea de 60 cm în jos, cu  încă 90 cm este o masă de zidărie neîngrijit lucrată. Mai adânc cu 20 cm erau bucăți de cărămizi. Repet, e greu de precizat funcționalitatea lui. Astfel de pinteni de zidărie interiori, în zona intrării am văzut doar la cetatea Landskhrone de la Tălmaciu.

Am ținut să văd ce e în subsolul laturii dinspre  sud-vestul curții pentru că se lega de subsolul cu gârlici. Nu am găsit decât  zidul de închidere al curții, dezvelit pe o lungime de 1 m, el având lățimea tot de 1 m, alcătuit din pietre de talie de 35 x 35 sau 26 x 15 cm, aflat  la adâncimea superficială de 50 cm. Sub zid la -1m a apărut un arc de cărămizi groase de 5 cm. Am dedus că arcul este unul de descărcare.

 

Despre vechimea cărămizilor

 

Alte zidării dezvelite se lasă mai ușor identificate. Am văzut un alt extrados de arc de cerc din cărămizi sprijinit pe zidul din piatră lung de la sud-est. Bolta suprapune un pavaj de cărămizi aflat la -1,50 față de nivelul curții din 1998. Important de reținut: cărămizile de dimensiunea standard de 30 x 15 x 5 cm au fost afectate de arsură. Firesc, ele au fost așezate pe nisip.

Trebuie sa motivez excesul de informații privind  dimensiunile cărămizilor. Există în literatura de specialitate o teorie care leagă grosimea cărămizilor de vechimea lor, cele mai înguste fiind și cele mai vechi. Atunci când e vorba de diferențiat cărămizile groase de 5 cm de cele de 6 cm grosime putem constata că cele mai groase au fost folosite și în structuri de zidărie aflate sub o presiune mai mare, cum sunt arcele de descărcare. Cărămizile mai groase sunt folosite pe scară largă în perioada modernă.

O situație relativ clară ar fi trebuit să apară în colțul de nord-est al curții, unde suprafață dezvelită, prin forța împrejurărilor, adică a săpăturilor de canalizare masive, a fost mare.

Situația actuală a zidurilor și dificultatea de a le stabili relația cronologică se datorează la început unor dese reparații și adăugiri într-un teren puțin stabil din cauza depunerilor  masive de moloz înaintea  primei construcții. Fundațiile de acolo sunt din piatră, soclul zidului principal ce parcurge de- a lungul toată curtea, cu lățimea considerabilă fiind nivelat cu cărămizi. El a primit ulterior, în două rânduri structuri de zidărie. La nord-est, spre corpul de clădire actual, a fost evident un arc de descărcare amenajat în umplutură cu deschiderea de 3 m. El face parte din cea mai nouă construcție.

Pe o fundație din piatră s-a construit o boltă, care însă afectează parțial nișa din zidul din cărămizi. Cu alte cuvinte, sunt lesne de observat  trei etape de construcție.

O altă problemă de interpretare  a provocat o fundație perpendiculara pe zidul lung mai înainte pomenit. Ea pare tăiată de zidul de la nord-est, însă din fotografie se vede un fragment desprins, care suprapune soclul. Acest zid pare a fi avut un rol de compartimentare. Elevația lui s-a păstrat pe o înălțime de 40 cm, iar soclul este la -90 cm. Cărămizile din zid au grosimea de 6cm (sic!).

La nord-vest, săpătura a fost delimitată de un segment de zid din piatră, continuat de o boltă. Bolta are o deschidere de 4,60 m, dar face parte din altă încăpere. Interesantă este constatarea că segmentul de zid este la adâncimea de 1,80 m, aparținând celei mai vechi construcții. Spre nord, sub soclul statuii, am văzut doar un prag la -85 cm, parte a camerei cu bolta măsurată de 4,60 m.

Când modernul afectează istoria

Este nevoie de încă o precizare. Mai ales în această zonă a curții, am avut nefericitul prilej să .constat că substrucțiile au fost afectate de cel puțin trei săpături moderne, doua de canalizare, ultima generatoare de arheologie de salvare și de săpătura pentru fundația statuii. Astfel, că un arc vizibil în 1989 dispăruse după 10 ani. Partea pozitivă a săpăturilor de canalizare: traseul tuburilor de canalizare a scos la iveală fragmente de zidărie altfel necunoscute contemporanilor.

Corpurile de clădire din jumătatea nord-estică a curții sunt despărțite de un canal din cărămizi. Umplutura canalului conține, spre deosebire de stratigrafia generală a curții, numai moloz și cărbune. Despărțite de canal, pivnițele clădirilor se întind pe direcția nord-est/sud-vest, adică în lungul curții. Ulterior canalului, au fost amenajate ziduri înguste de cărămizi care unesc casele, tehnică evidentă și la Casa cu Lei și vecinele de pe Pemfligergasse.

Sibiul, cam nepreitenos cu cercetarea arheologică

O săpătură în perimetru delimitat, fie sistematică, fie mecanică, nesupravegheată, oferă detalii. Dezvelirea tuturor substrucțiilor este scumpă și solicită interesul major al comunității, în Sibiu doar deziderat. În acest caz, care este simptomatic pentru Sibiu, trebuie să ne mulțumim cu detalii și reconstituiri grafice.

Detaliile sunt utile mai ales istoriei tehnicilor de construcție. În săpătura acum discutată am văzut apogeul tehnicii de fundare pe arce de cercuri, semicercuri de diferite dimensiuni, chiar pe un sfert de cerc, probabil la colț.

Este cazul unor concluzii parțiale. Unele segmente de ziduri au fost atinse la adâncime superficiale, altele cu mult mai în adâncime, la -1,50m- -1,70 m. Talpa zidului a fost vizibilă în camera accesibilă prin gârlici, iar la un alt zid la - 2,50 m. Am văzut chiar un fragment de cadru de piatră care marca intrarea în pivniță. Un alt corp de clădirea se desfășura spre Piața Mică, cu bolți ce marchează pivnițe pe direcția nord/vest- sud est, perpendiculare pe corpurile principale.

Avanpremieră: obiectele descoeprite

Pentru a încerca reconstituirea istorică este necesar să aduc în discuție materialul arheologic. El este alcătuit din multe fragmente de colonete și ancadramente descoperite în straturile de dărâmături sau in situ. Ceramica este variată, cu forme medievale în cantitate mică, până la cea modernă. Cahlele cu scena pelicanului hrănindu-și prin sacrificiu puii sunt ilustrative pentru secolul al XVII-lea.

(va urma)






comentarii
1 comentarii

Multumesc prietenului Ion Vasile pentru prelucrarea imaginilor. Fiind de o inalta rezolutie cititorii pot vedea in fotografii detalii ale substructiilor. Imaginile prelucrate mi-au fost de folos in detalierea cercetarii. Inca o data, multumesc Jon.
PMB
09.03.2020 15:03
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia