Tribuna
Sevis
Contribuţii la istoria oraşului Sibiu: Casa (oficiul) cântarului
Petre BESLIU MUNTEANU
1586 vizualizari
Contribuţii la istoria oraşului Sibiu: Casa (oficiul) cântarului
De la începutul pandemiei am încercat să finalizez în scris rezultatele săpăturilor din curtea parohiei romano-catolice din Piaţa Mare. Pe parcurs, pe timp ce pandemia se extindea şi agrava, am ajuns la subiecte conexe, dar semnificative pentru istoria oraşului şi în parte, inedite: cine erau proprietarii caselor demolate pentru biserica romano-catolică, ce era bucătăria oraşului, unde a fost farmacia oraşului, aflate tot acolo, pentru ca la final să ajung la cel mai interesant subiect: Cântarul Oraşului (Oficiul Cântarului).

Fireşte, complexitatea subiectului m-a îndemnat spre mai vechi colaboratori şi prieteni. Contribuţiile lor substanţiale le voi folosi în cele ce urmează şi pentru care le mulţumesc.

Articolul nu se supune peste tot rigidităţii unei publicaţii ştiinţifice. Datele generale despre oficiul cântarului le-am cules din lexicoane de prestigiu, cum este "Mittelal­terliche Lexikon" sau din cele de popu­larizare, cum este portalul Wikipedia. Cititorul va observa că am folosit surse directe, serioase şi prin urmare şi din fericire am evitat  obsesivele expresii "poate", "este posibil", "ipotetic vorbind".

 

Ce era oficiul cântarului

şi cum a evoluat în

evul mediu occidental

 

În cultura germană medievală există cuvântul "waaghaus", care înseamnă "casa cântarului" şi care ne duce cu gândul la o simplă clădire unde se află un cântar. Această accepţiune simplistă pentru noi a unei case cu un cântar era însă relevantă pentru locuitorii oraşului medieval, mai ales pentru negustori şi breslaşi. Nu era vorba de orice fel de cântar sau de orice casă.

În latină, denumirea este de "libra civitatis" adică fundul ("pfund", "fond" - unitate de măsură folosită în evul mediu, egală cu 0,34 kg) oraşului. După cum ne explică redactorii volumului "Rechnungen aus der Archiv der Stadt Hermannstadt", (Hermann­stadt, 1894) "waaghaus" este echivalentul lui "libra civitatis". Indexul explicativ se limitează la o singură menţiune. Un studiu mai atent însă arată că în toate cazurile pomenite în volum, "libra civitatis" este "waaghaus" - Cântarul Oraşului. Mai bine zis, după terminologia actuală şi după semnificaţia medievală, era un oficiu al cântarului. Denumirea de oficiu al cântarului mi-a fost sugerată de traducerea lui "waag­haus" a  unui om de afaceri contemporan. Un oficiu al cântarului este un termen modern, ce acoperă o realitate complexă, accesibilă însă cititorilor.

Potrivit surselor istorice, în casele dărâmate de imperiali în Piaţa Mare a Sibiului pentru a face loc viitoarei bisericii catolice, locuiau patricieni, funcţionari superiori ai oraşului; era o farmacie, o bucătărie şi un oficiu al cântarului, toate aflate în administraţia primăriei. Ultimul, folosit de toată Universitatea Săsească, era aducător de venit la bugetul comunitar şi era cel mai important. Normal, trebuia să fie adăpostit într-o clădire deosebită, cea mai mare de acolo.

Sibienii nu au avut posibilitatea(?) să-şi construiască pentru tot mai multele obligaţii comunitare şi pentru tot mai numeroşii cetăţeni o casă a sfatului în piaţa centrală, cum era în Occident sau mai aproape de noi, la Braşov. Primăria, instituţia supremă a oraşului, formal şi parţial confundată cu Universitatea Săsească, a căpătat atribuţii noi în timp,mai ales din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Spaţiile au devenit insuficiente în vechea casă a lui Thomas Altemberger, cu toate extinderile şi moder­nizările din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Legitimă este întrebarea: se puteau păstra etaloanele de măsuri şi greutăţi, se putea verifica greutatea mărfurilor în nou renovata clădire? Intrarea dinspre curtea mare ce apare în planul subsolului noi primării după 1541, poate sugera o asemenea funcţie. Problema este că şi un depozit era greu de amenajat în subsol, darmite un oficiu pentru negustorii şi meşterii breslaşi. Cel puţin în secolul al XVIII-lea, acolo erau ţinuţi infractorii.

 

O utilitate

necesară şi publică

 

În oraşele evului mediu, mai ales în Occidentul european unde comerţul era izvor al bogăţiei, etaloanele pentru măsurat erau depozitate şi folosite în clădiri special ridicate. Casele cântarului erau obişnuite în Olanda, Germania şi Polonia (Cracovia şi Poznan). În afara acestor state cu puternică tradiţie şi intensă activitate negustorească, cântarul oficial putea fi adăpostit în oraşele mai mici în primărie sau la sediul unor bresle.

Până azi s-au păstrat doar în puţine oraşe clădirile majestoase ale cântarului oraşului, iar cântărirea nu mai este monopolul unei autorităţi de stat. Etalonarea cântarelor este alt subiect, încă actual. Din Wikipedia aflăm informaţii generale, utile pentru iniţierea demersului istoric "waaghaus" (casa, oficiul cântarului) era o clădire publică unde erau cântărite mărfurile. Cele mai multe clădiri au fost ridicate înainte de 1800, perioadă după care au apărut sisteme internaţionale de măsuri şi greutăţi. Unităţile de măsură se aflau sub controlul autorităţilor, care percepeau taxe pentru mărfurile vândute. Adesea, clădirile oficiului de cântărit se aflau lângă piaţa centrală sau chiar în centrul oraşului. Să reţinem mai ales ultima informaţie.

În oficiile de cântărire s-au folosit cântare cu două braţe: pe un braţ atârnau bunurile de cântărit, în timp ce pe celălalt se ataşa o greutate. Acest dispozitiv ce îşi avea originea în epoca romană a permis cântărirea rapidă. Existau cântare sensibile pentru metale preţioase, substanţe farmaceutice sau coloranţi şi cântare pentru produse aflate spre cântărire în cantitate mare ca sare, făină, carne, caiere de lână sau fier. Cântarele au fost calibrate diferit în funcţie de mărfurile de cântărit. Începând cu secolul al XIII-lea au fost folosite greutăţile din bronz.

Pentru a proteja cumpărătorul care putea fi înşelat, s-a ţinut cont de reglementările carolingiene: toată lumea ar trebui să aibă aceleaşi greutăţi, atât în ţară, cât şi în mănăstiri, atunci când vinde şi cumpără, aşa cum este prescris în legea lui Dumnezeu. Un consiliu sub conducerea lui Ludwig I şi fiul său Lothar I (anul 828) s-a ocupat de abuzul prin folosirea greutăţilor frauduloase şi a unor scale inegale (cele mai mici pentru vânzări, cele mai mari pentru cumpărări). Supravegherea cânta­relor şi a greutăţilor era iniţial în competenţa nobililor, ulterior în cea a oraşelor. Regulamentele prevedeau că greutăţile de până la cinci kilograme trebuiau făcute din cupru, alamă sau fier, iar greutăţile mai mari, din plumb sau fier. În oraşele mai mari exista un mare cântar public, cu care maestrul de cântărire, jurat prin funcţie ("weger", "wegemeister", "ponderatorius"), asistat de o calfă, cântărea mărfurile contra unei taxe. Cântarele din oraşele occidentale erau cântare cu un braţ (o grindă), la capetele căruia erau ataşate cu frânghii sau lanţuri talere pe măsură de mari. Dacă măsurarea greutăţii era efectuată pe un cântar privat, trebuia consultat cântăritorul jurat şi se plătea taxa obişnuită de cântărire. Cântărirea nesupravegheată a bunurilor comerciale era aspru pedepsită, deoarece cântarul era o sursă importantă de venit pentru oraş, un monopol de stat. În 1450 în reglementările pieţei din Bozano se prevedea că orice cântărire în afara cadrului oficial era interzisă şi normal, pedepsită.

În oraşele portuare, cântarele erau adesea conectate la macarale, care erau deţinute tot de oraş, închiriate apoi cântăritorului. La Hamburg, cel mai vechi contract de acest fel datează din 1269.

Pentru a verifica greutatea monedelor, atât în timpul producţiei (pentru ajustare), cât şi în cazul monedelor circulante, a fost utilizat un cântar cu bare mici (cântar de monede) cu un nivel ridicat de precizie. Cântarele cu grinzi, cunoscute şi sub numele de Krämer sau cântare comer­ciale, au fost fabricate în primul rând de către armurierii specializaţi din Augsburg şi Nürnberg.

Cântarul oraşului era folosit, stupefiant pentru noi, în procesele vrăjitoarelor. Între mijlocul secolului al XVI-lea şi sfârşitul celui următor ("Veacul Vrăjitoarelor"), cei/cele acuzaţi-acuzate (în majoritate femeile) de vrăjitorie erau supuşi unui test folosind cântarul, în virtutea magiei echilibrului păcatelor cu faptele bune. Se credea că  energia negativă a vrăjitorului dezechi­librează balanţa.

Justificată biblic doar în aparenţă, judecata cu cântarul este reprezentată în scena unde arhanghelul Mihail apare la Judecata de Apoi cu cântarul sufletelor, pe care păcătoşii s-au dovedit a fi prea uşori. Vameşul şi apostolul Matei sunt, de asemenea, reprezentaţi cu balanţa.

Ca să ne apropiem prin analogie de Casa Cântarului din Sibiu, voi apela la câteva exemple cunoscute în Occident. Mai aproape de noi era Viena. Nici Tirolul nu era prea departe şi tot în mediul germanic se afla.

 

Oficiul cântarului

din Viena

 

La Viena, Oficiul Cântarului era folosit mai ales şi cu mare câştig la evaluarea mărfurilor exportate. O casă a cântarului se află pe strada Rotenturm 9. Casa avea numărul 641 în numerotarea oraşului. Şi în Sibiul medieval era o stradă numită Rotenturm.

Casa numerotată de oraş cu numărul 642 a servit drept casă de cântărit în 1312. Ea a fost numită Casă Veche de Cântărire. Noua casă de cântărire a fost atestată documentar pentru prima dată în 1326 şi se afla în vecinătate, la nr. 641.

Casele cântarului au fost aşezate în colţul străzii, într-o poziţie centrală şi favorabilă accesului clienţilor. Corpurile de clădire erau dispuse în jurul unei curţi centrale. Accesul din stradă, direct în clădire sau în curte (pe unde se intra cu căruţele) era şi el generos. În planul clădirilor par a fi incluse curţi-luminator folosite pentru evaluarea mărfurilor. În planul clădirii din dreapta se vede o amenajare cu spaţiu semisferic.

Sistemul de cântărire al oraşului era utilizat pentru a controla exporturile de produse ce erau în prealabil inspectate şi cântărite. Controlorii inspectau mărfurile, care puteau fi apoi ambalate. În acest fel, oraşul devenea responsabil, împreună cu breslele, pentru calitatea şi cantitatea mărfurilor. În perioada 1529-1672, o taxă de export era plătită în Waaghaus pentru serviciul şi în folosinţa oraşului. Firesc, comercianţii străini se plângeau de birocraţia funcţionarilor.

Aflate sub autoritatea oraşului, cântarele au fost iniţial administrate de frăţiile de negustori, iar din 1526 numai de municipalitate. Cântărirea era efectuată, ca peste tot, de către un cântăritor, cu funcţia de jurat în sfatul oraşului.

La mijlocul secolului al XV-lea, sistemul de cântărire era diversificat şi specializat cu   cântare pentru mătase şi condimente, cântare din lemn pentru produse metalice şi alte bunuri grele, un cântar pentru metale preţioase şi monede, precum şi un cântar de ceară. El fusese iniţial în casa cu nr. 5 de pe strada Sonnenfels, care a fost achiziţionată de frăţia negustorilor în 1432.

 În 1692, în oficiul de cântărire exista un cântar  mare, mai rapid, un cântar de formă mare şi două mici. În general, negustorii locali şi străini trebuiau să plătească o taxă pentru cântărire. Cântarele şi greutăţile, precum şi regulile pentru măsurarea lungimii erau  periodic verificate şi calibrate de către un funcţionar.

Când cântarele au fost transferate în 1773 în alt loc, după finalizarea unor clădiri mai mari, oficiul de cântărire îşi pierduse deja din funcţii şi clientelă. În 1896, casa cântarului a fost demolată odată cu casele vecine.

 

Casa cântarului

din Bozen

 

Casa cântarului din Bozen (Bolzano), una dintre puţinele şi bine conservate clădiri ale cântarului, este una cu profilul gotic, cu două deschideri largi la parter pentru accesul căruţelor, două nivele de locuit şi un pod. A fost folosită ca atare până în 1780.

Punctul central al faţadei este o fereastră geminată la nivelul doi încadrată de doi pilaştri şi marcată de blazoanele Tirolului, Austriei şi Bozen (Bolzano).Acolo este o inscripţie din care se poate citi "Justitia...Est C...Tribus". Toată compoziţia faţadei este încadrată la marginea peretelui de un ancadrament. Casa cu deschiderea spre piaţa centrală era pe măsura importanţei şi averii aduse. Clădirea şi implicit monopolul cântarului au aparţinut la început conţilor de Tirol.

Casa cântarului din

St.Gallen

 

La St.Gallen, Casa cântarului a fost miraculos păstrată şi este excepţional îngrijită. Cu o poziţie accesibilă dinspre şi din afara oraşului medieval, ea  are o intrare pe faţadă şi un tunel boltit plasat tot aici. Casa cu fronton în trepte posedă  un nivel de locuit, un pod mansardat şi ne arată ceas aurit la nivelul podului. Accesul se putea face cu căruţele şi de pe lateralul clădirii, tot prin două  deschideri azi păstrate.

Prin construcţia clădirii a fost spart zidul de apărare a oraşului (o incintă adăugată). Casa este poziţionată chiar lângă un turn de artilerie. Autorul graficii din 1642 arată un drum separat de cel pe sub poarta de intrare a oraşului, care pleca spre exterior de la clădirea folosită de negustori.

Clădirea are la primul nivel un spaţiu larg, despărţit prin colonade, în cinci subunităţi. Patru dintre ele au acces dinspre lateral. La nivelul podului existau ferestre cu ambrazură, semn că puteau folosite şi pentru tragere.

*

Până acum ştiam doar indirect despre existenţa casei (oficiului) cântarului din Sibiu. Singura menţiune a locului clădirii este destul de târzie, dintr-o înşiruire de case demolate. Registrele de socoteli ale oraşului conţin însă mai multe şi mai timpurii informaţii despre ea. Însăilate, informaţiile istorice pot lumina în viitorul episod un subiect altfel puţin cunoscut.

 

Nota redacţiei:

Am ales să ilustrăm acest material cu imagini "locale". Chiar dacă nu au referire directă cu subiectul, avem Imagini cu Piaţa Mare-Primăria - zona clădirilor demolate printre care se afla şi Casa Cântarului, un exterior al Muzeului de Istorie a Farmaciei (unde este o colectie consistentă de balanţe mai mari sau mai mici) plus o imagine în care acestea se şi văd, realizată la vernisarea expoziţiei "De la mineral la remediu homeopat. Hahnemann în Sibiu - 240 de ani (1777 - 1779)" din mai 2017. Imagini cu Casele Cântarului le puteţi găsi la sursa, pe internet, căutând cu "waaghaus".






comentarii
7 comentarii

Despre Aromatarius,seful de la cantarele Sibiulio in episodul urmatot.
PMB
26.12.2020 07:36
cantare erau si mai sant si in satele din marginime de obicei la intrare in sat(in Sibiel este unu frumos refacut nu stiu daca mai functioneaza in sat Vale mai este unul inca nu in paragina de cercetat ce afost la oras a fost si la sat
ssb
26.12.2020 11:14
Imi aduc aminte,normal din copilarie ca in sate erau cantare mari pentru carute si remorci, unde se cantareau bucatele aduse de pe terenul fata hat al CAP-ului.
In articolul meu viitor va fi vorba de un monopol al unitatilor de masura al orasului Sibiu, delegat de la puterea centrala.
Scuze pentru greselile din prima postare.
PMB
26.12.2020 13:19
Bucataria orasului, Stadt Kochhaus, nu se afla pe locul unde s-a construit Biserica Catolica
mb
30.12.2020 09:50
Pentru mb,oricine ar fi.Cititi articolul despre bucataria orasului.Localizarea e bazata pe document istoric.Daca ati spune ca s-a aflat in cursul timpului in mai multe locuri as fi de acord. In istorie e riscant sa fi transant, daca nu stapanesti subiectul.Multumesc pentru postare.
PMB
30.12.2020 13:57
Nu am gasit niciun articol legat de 'Bucataria orasului' dar eu cunosc, tot pe baza de documente istorice, exact unde se afla aceasta. Tot pe baza de documente istorice stiu exact, in ordine, care au fost cladirile demolate si ce adaposteau in momentul demolarii, incepand de la actuala cladire a primariei si pana la Turnul Sfatului. Asa ca nu va pripiti in a judeca alte opinii
mb
30.12.2020 16:50
Atentie.Nimeni nu poate cunoaste decat incomplet si fragmentar realitatea istorica.Altfel nu ar mai fi cercetarea.
Cautati articolul in arhiva ziarului.Un lucru va spun.Bucataria orasului este locul unde se facea mancare la ocazii deosebite,de exemplu cand venea regele.Nu este o cladire folosita tot timpul pentru acest scop,ci o camera cu vatra de foc intr-o cladire.
Salutari
PMB
30.12.2020 17:45
Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

Turul ciclist al Sibiului

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat de presa inchidere proiect

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Ghid informativ clienti EFSA

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia