Medicii ortopezi sibieni, dr. Mihai Roman şi dr. Radu Fleacă au participat la finalul lunii trecute, în calitate de lectori, la a V-a ediţie a Cursului Internaţional de Artroscopie de genunchi, organizat sub egida Societăţii Europene de Artroscopie şi Chirurgia genunchiului (ESSKA). Cursul a avut loc în Timişoara, în cadrul Centrul de Chirurgie Experimentală a Universităţii de Medicină “Victor Babeş”.
Ca şi în anii precedenţi, pe lângă speakerii internaţionali de renume din Germania, Irlanda, Italia şi Austria, medicii sibieni - alături de colegii din Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Târgu-Mureş, au prezentat în faţa a 60 de medici ortopezi, experienţa lor în chirurgia genunchiului şi, în special, în tehnicile chirurgicale minim invazive - artroscopia. Au avut loc şi operaţii live, training hands-on pe genunchi de bovine.
Cele mai noi teme, abordate la Timişoara
„De 4 ani ne întâlnim la Timişoara la invitaţia bunului nostru coleg şi prieten prof.dr. Radu Prejbeanu şi împărtăşim cunoştinţele noastre cu medici ortopezi mai tineri din România şi străinătate. Anul acesta, cursul a căpătat o amploare deosebită, fiind inclus în circuitul oficial al cursurilor de pregătire în artroscopie al Societăţii Europene de Artroscopie şi Chirurgia Genunchiului - ESSKA. Au fost prezenţi, ca şi cursanţi, pe lângă medicii români, şi medici ortopezi din Italia, Serbia, Austria şi Grecia. S-au abordat teme dintre cele mai importante, precum chirurgia ligamentului încrucişat anterior (LIA), patologia meniscului, tehnici chirurgicale pentru cartilaj, problematica rotulei sau instabilităţii multiligamentare”, a declarat dr. Mihai Roman, medicul şef al Secţiei Clinice Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Chirurgie pentru sportivi
Traumatismele sportive, dar şi altele de acest fel, pot duce la ruperea ligamentelor sau meniscurilor genunchiului. Fotbalul, schiul şi handbalul reprezinta cauzele cele mai frecvente. Abordarea pacienţilor cu astfel de patologie trebuie efectuată cu mare atenţie şi tratate adecvat. În funcţie de diagnostic, tratamentul chirurgical se realizează pe cale deschisă (clasică) sau pe cale minim invazivă - artroscopie. Artroscopia este o tehnică chirurgicală ce necesită cunoştinţe şi aptitudini speciale, fiind, de fapt, o supraspecializare. De asemenea, necesită aparatură adecvată şi costisitoare. Aceasta însă a făcut din artroscopie un instrument foarte eficient pentru tratarea problemelor de la nivelul articulaţiilor şi este, din fericire, deja de mulţi ani, la îndemâna specialiştilor români. Are marele avantaj că permite recuperarea postoperatorie mai rapidă. De asemenea, comparativ cu operaţia clasică, artroscopia prezintă riscuri foarte mici de infecţii postoperatorii sau alte complicaţii.
“Este cel mai consistent curs de Chirurgia Genunchiului din România şi suntem mândri că am avut şansa să reprezentăm Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu la un nivel atât de înalt în calitate de lectori. Practic, în fiecare centru universitar reprezentativ s-au dezvoltat doar câţiva supraspecialişti în subspecialitatea aceasta care ţine de traumatologia sportivă. Astfel s-a constituit un nucleu de specialişti români care reuşesc la ora actuală să reproducă performanţele din străinătate în domeniul acesta, atât de îngust, care este chirurgia articulară artroscopica”, a mai precizat dr. Mihai Roman
Un (alt) sibian în România Educată. Elena Lotrean: „Este periculos să fim proști” |
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |