Nimic pe lumea aceasta nu are parcă forța de a suscita imaginația călătorului, precum un castel. Istoria, farmecul, crenelurile, ferestrele și mai ales secretele pe care orice astfel de loc le ascunde între ziduri, la un loc cu poveștile...Pot deveni, toate, motive suficiente pentru a alege, dacă ai mai mulți bani puși de–o parte, să petreci vacanța de anul acesta pe urmele familiilor nobile ale Europei, într–un castel transformat în hotel.
Un astfel de ”periplu” nu are cum să fie ieftin, însă măcar o dată în viaţă ar trebui, poate, să–l luăm în considerare, pentru a trăi regeşte. Fie doar şi pentru câteva zile.
Bauer Il Palazzo pentru spiritul Veneţiei
”Bauer Il Palazzo are atât de multe calităţi care îl fac să fie unic, încât nici nu ştiu de unde să încep. De la papucii de baie care sunt înlocuiţi în fiecare zi cu alţii noi, la camera care e curăţată de două ori pe zi. Ziare în faţa apartamentului în care ne-am cazat, în fiecare dimineaţă”. Sau ”Un hotel fantastic şi luxos situat la doar câţiva paşi de centrul oraşului, fiind în acelaşi timp foarte liniştit.” Sunt doar două dintre ”review -urile” pe care le-a primit Bauer Il Palazzo, hotelul de cinci stele din inima Veneţiei. Palatul priveşte cu faţada sa în stil gotic, direct spre Grand Canal, interioarele sale fiind o combinaţie spectaculoasă de stucaturi restaurate, lucrături fine în lemn, pereţi acoperiţi în mătăsuri, care recreează frumuseţea şi farmecul secolului al XVIII-lea. Toate acestea îmbinate cu răsfăţul oferit de centrul de fitness, saună umedă şi uscată sau de jacuzzi.
Oberranna, între viţa-de-vie şi apele Dunării
Nu departe de apele leneşe ale Dunării, în Austria, şi-a găsit loc de ”refugiu” Castelul Hotel Oberranna, cel care pe lângă confortul oferit de cele patru stele ale sale, promite să-i ofere călătorului romantism şi fantezie în stare pură. Frumuseţea ce răzbate din interioarele gotice ale castelului şi din îmbrăcămintea tradiţională a personalului ar putea fi surclasată doar de dealurile cu viţă-de-vie care în zonă se găsesc din bel`ug. Totul fiind secondat de apartamentele şi camerele care adăpostesc antichităţi şi detalii din fier forjat, picturi vechi sau trofee şi ”ustensile” de vânătoare.
Oberranna nu este însă un simplu hotel, întrucât castelul medieval se mai poate lăuda cu o bisericuţă din secolul al XII-lea şi chiar şi cu o criptă.
Ballyseede - farmec cu o fantomă
La fel de fermecător ca un castel coco\at pe coama dealului este şi corespondentul său irlandez care te face să porneşti într-o călătorie imaginară pe urmele celţilor. Ballyseede Castle se încadrează perfect în ţinutul Kerry, crenelurile sale îmbrăcate în iederă şi aerul fermecător nefiind recomandate celor slabi de înger, pentru că se spune că aici se adăposteşte şi fantoma Hilda. Care îşi face simţită prezenţa în pivniţele castelului în fiecare an, pe 24 martie.
Cât de adevărată este povestea rămâne de văzut, însă cert este faptul că Ballyseede Castle este locaţia perfectă pentru tinerii care vor să aibă o nuntă ca-n poveşti, mobilierul clasic aducând confortul şi relaxarea în sufletul şi oasele călătorilor. Şi pentru că relaxarea nu e totul, cei care aleg să petreacă o vacanţă aici se mai pot bucura şi de pescuit, plimbări în jurul domeniului, de călărie, golf sau mersul cu barca.
Castelul Schönburg - frumuseţe deasupra Rinului
Undeva între anii 911 şi 1166 Castelul Schönburg a fost menţionat pentru prima dată în istorie, fiind nu de puţine ori, până în secolul al XVII-lea, în centrul luptelor pentru putere.
Cu toate acestea, în ciuda timpului şi a istoriei sale zbuciumate, castelul a rămas în picioare şi chiar a fost transformat în hotel, începând cu anul 1957. 22 de camere spaţioase, mobilate cu gust îi aşteaptă pe oaspeţii care se pot bucura de un hol spaţios cu şemineu, de un turn în care s-a aflat cândva o închisoare, o mică bibliotecă, terase ce oferă o privelişte uimitoare asupra Rinului, dar şi de o grădină.
Prof.univ.dr.Ion VELCEA
Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu
Ani în şir mi-am dorit să ajung în sud-estul Spaniei şi să traversez strâmtoarea Gibraltar,...
Prof.univ.dr.Ion VELCEA
Facultatea de Geografia Turismului, Sibiu
Ani în şir mi-am dorit să ajung în sud-estul Spaniei şi să traversez strâmtoarea Gibraltar,...
Andra, Delia, Lora, Alina Eremia, Amna, Lidia Bubble dar și Carla's Dreams, Smiley, Holograf, Voltaj, Mihail și mulți alții au urcat...
Andra, Delia, Lora, Alina Eremia, Amna, Lidia Bubble dar și Carla's Dreams, Smiley, Holograf, Voltaj, Mihail și mulți alții au urcat...
E vară, iar în sălile de fitness e mare aglomeraţie, pentru că femeile vin, în această perioadă, să îşi pregătească...
E vară, iar în sălile de fitness e mare aglomeraţie, pentru că femeile vin, în această perioadă, să îşi pregătească...
Vara, cei mai mulţi oameni îşi petrec timpul liber afară, în spaţii verzi, la picnicuri cu familia şi prietenii, la...
Vara, cei mai mulţi oameni îşi petrec timpul liber afară, în spaţii verzi, la picnicuri cu familia şi prietenii, la...
Orice mireasă îşi doreşte ca nunta ei să fie memorabilă, iar alegerile în ceea ce priveşte florile ar trebui să...
Orice mireasă îşi doreşte ca nunta ei să fie memorabilă, iar alegerile în ceea ce priveşte florile ar trebui să...