Tribuna
PNL
Sibiencele preferă lejeritatea sau...extravaganţa
Sibiencele preferă lejeritatea sau...extravaganţa

De la simplu la extravagant

Părul întotdeauna a fost şi este o parte esenţială a farmecului unei femei, de aceea de fiecare dată Evele au grijă ca acesta să arate cât mai bine şi mai sănătos. În ceea ce priveşte îngrijirea părului, anul acesta sibiencele pot opta pentru diferite variante la ocazii speciale sau în viaţa de zi cu zi. 2013 este un an plin de surprize şi le oferă femeilor o varietate mare de opţiuni în ceea ce priveşte înfăţişarea. Aşadar modelele folosite cel mai mult la ocazii speciale sunt cocul, împletiturile şi buclele. Acestea sunt simple, dar în acelaşi timp elegante şi creează un efect special, fiind recomandate pentru ocaziile mai deosebite.
Pentru un stil clasic şi elegant miresele pot alege cocul, datorită faptului că este lejer şi simplu de realizat. O altă coafură simplă c[utată vara aceasta este împletitura care se îmbină perfect cu o nuntă retro. Pentru a avea un aspect mai deosebit împletitura poate fi îmbogăţită şi cu suviţe, care ajută la crearea acelui efect „wow”. În final, tot anul acesta, buclele pot fi alese în cazul unei cine romantice. Acestea oferă un aspect elegant şi natural, perfect pentru o ieşire de seară la lumina lunii.
De la ocazii speciale trecem la viaţa de zi cu zi, unde nu se merge prea departe în materie de lejeritate şi naturaleţe. De cele mai multe ori sibiencele preferă părul întins cu placa pentru un aspect mai casual sau stilul ondulat cu o împletiură lejeră. Nici aici nu ne despărţim de simplitate. Din păca­te, de cele mai multe ori, există şi mici restricţii în aranjarea părului. Pentru că nu toate femeile au po­doaba capilară de aceeaşi lun­gime, cele care au părul scurt nu se pot bucura de acelaşi "trata­ment" pentru aranjarea lui, din cauză că nu prea sunt modalităţi pentru a-l împleti sau a-l prinde în coc. Chiar şi tinerele (şi mai puţin tinerele) cu păr lung sunt în deza­vantaj deoarece şi părul lung poate fi greu de aranjat, cele mai noro­coase fiind deţinătoarele de păr mediu, pentru că pe ele le avan­tajeajă orice fel de coafură. Dacă tot am pomenit de stilurile folosite pentru aranjarea podoabei capi­lare, nu trebuie să trecem cu vede­rea tunsorile care sunt la modă vara aceasta. Aşa cum am mai spus, stilul folosit cade dintr-o extremă în alta. Tunsorile sunt ori dezordonate pentru a crea un efect neglijent şi haotic, ori drepte. Nu în ultimul rând, un aspect important îl consti­tuie şi culoarea care creează un ultim efect în înfăţişarea părului. Culorile cele mai folosite şi căutate vara aceasta sunt Moskova în care intră toate genurile de roşu şi blond, iar a doua, mai excentrică, aşa cum se înţelege şi după nume, este Tokyo în care predomină culorile reci precum negru, verde şi albas­tru. Aşadar în această vară coafurile se menţin simple, dar cu un mic detaliu menit să atragă atenţia şi să fie diferit.

Renaşterea culorilor

Coafura o păstrăm, aşadar, cât mai simplă, însă ce aduce dina­mism în vara lui 2013 este ma­chiajul. În lunile calde culorile „vedetă” sunt cele care se asea­mănă cu marea - albastru, turcoaz şi verde. Stilul anilor ’80 revine prin explozia de culori şi prin crearea de efecte electrizante. Culorile pu­ternice sunt cele care accentuează privirea. Şi aşa cum vara oferă multe varietăţi de culori, femeile sunt provocate la o joacă plină de ima­ginaţie cu nuanţele vii. Rozul renaşte în această perioadă şi devine o atracţie a tipurilor de machiaj pentru a accentua ochii şi forma lor. Totodată, pentru un rezultat mai neobişnuit, conturarea liniei genelor inferioare oferă un aspect mai plin de culoare, aşa cum şi genele false fac parte din arsenalul de accen­tuare a ochilor. Printre ultimele elemente ale ma­chiajului se află blush-ul care, la rândul lui, trebuie să aibă o culoare puternică, dar şi rujul mat în culori vii.

Unghii în culori deschise şi puternice

Nu putem să nu completăm ulti­mul element din înfăţişarea unei femei, devenit indispesabil. Un­ghiile reprezintă ultimul "touch" pentru a putea fi în pas cu moda anul acesta. Chiar şi aici se păstrează nuanţele vii îmbinate cu cele mai blânde. Vara aceasta oferă diferite stiluri şi modele de culori pentru o manichiură impe­cabilă. Revin la modă nuanţele pale de alb, crem sau roz datorită simplităţii lor, care pot fi purtate în orice ocazie. Nuanţele închise sunt şi ele în tendinţe vara aceasta. Negrul şi griul închis se fac remar­cate printr-o arie misterioasă şi întunecată, iar pentru un plus de strălucire auriul a devenit o culoare căutată de tinerele sibience, care mai aleg şi unghiile pictate în culori metalice şi sclipitoare. Cele care vor un efect şi mai special pot opta pentru unghiile în două culori cu două nuanţe contrastante. Nu în ultimul rând, modelele aplicate creează unghii senzaţionale. Zimţat sau în formă geometrică modelul trebuie să fie cât mai original, iar specialiştii recomandă ca unghiile de la mâini să fie diferite de cele de la picioare. Cât despre forma lor, tot specialiştii susţin că cea mai potrivită unghie este cea scurtă cu colţurile rotunjite.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Comunicat de presa Miodent srl

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia