Într-o lume pusă mereu pe fugă devine din ce în ce mai greu să găsim timp pentru un răgaz. Uităm, aproape, să ne oprim pentru o secundă sau câteva minute pentru a ne trage sufletul, pentru sorbi o cafea sau pentru un schimb de idei cu un vechi prieten. Graba este şi cea care ne transformă pe noi, cei din generaţia aceasta, în unii dintre cei mai stângaci conversaţionalişti din toate timpurile. Nu de alta, dar smartphone-ul sau Facebook-ul nu ne învaţă să ascultăm sau să comunicăm cu adevărat. Şi nici măcar nu ne ajută punându-ne mai mult beţe în roate.

Conversaţia este o artă. Una care se aliniază cu succes bunelor maniere şi tuturor celorlalte elemente ce ţin de eleganţă, oamenii, în general, nefiind compleţi, fini şi interesanţi fără a-i stăpâni secretele. Dacă privim "pro­blema" în adâncul ei, am putea fi surprinşi să aflăm că totul ţine de atitudine. Şi că arta conver­saţiei nu e mare filosofie, referindu-se mai mult la autocontrol, lipsa de egoism şi atenţia faţă de ceilalţi. Sau faţă de cel din faţa noastră.

Nici măcar nu-ţi trebuie un super vocabular

Ideea conversaţiei este ca doi oameni să se înţeleagă unul pe celălalt, acesta fiind motivul pentru care neolo­gismele sau termenii prea pretenţioşi pot încurca mai mult, decât să ajute. În consecinţă, contrar părerii generale, nu este absolut necesar să ai un vocabular extrem de dezvoltat sau de a avea multă experienţă, în a vorbi. Mai mult, surprinzător sau nu, un conversaţionalist bun nu trebuie să fie un flecar, subliniază elegant­woman.org. Conversaţia este mai mult o stradă cu două sensuri, care se referă la a oferi şi a primi idei, deşi nu puţine sunt cazurile în care avem de-a face cu un interlocutor care nu mai ştie să tacă. Sau, din păcate, ne putem regăsi chiar noi în această ipostază nefericită. Acesta este însă doar unul dintre aspectele negative ale conversaţiei, pentru că mai sunt elemente care ne-ar putea transforma pe fiecare dintre noi în cei mai răi conversaţionalişti.

Cei mai răi dintre cei răi

Cel care nu se opreşte din vorbit nedând şi celorlalţi posibilitatea de a se exprima poate fi privit drept unul dintre "cei mai răi", pe acelaşi palier situându-se şi inter­locutorul care se pricepe cel mai bine la a-şi întrerupe partenerul de discuţie. Sau cel care răspunde mono­silabic, cu "Da" sau "Nu", la toate întrebările.
La fel de slabi conver­saţio­nalişti pot trece şi cei care folosesc timpul de discuţie pentru a se certa, cei care nu au nicio opinie despre nimic, persoanele vulgare sau cei care pun prea multe întrebări.
Din păcate pentru fiecare dintre noi, cu toţii ne-am regăsit la un moment sau altul într-una din situaţiile enumerate, însă nimic nu "vindecă" mai bine o "boală" decât conştientizarea ei. Aşa că odată aflat locul în care ne aflăm, avem şanse mari să corectăm toate imperfec­ţiunile.

Cuvinte cu... greutate

"Minţile mari discută idei, minţile mici, oameni", spu­nea Eleanor Roosevelt. În consecinţă, un bun conver­saţionalist ştie că prin cuvintele sale se vede propriul caracter. Acesta este şi motivul pentru care, spre a nu deveni cu totul plicti­sitori într-o conversaţie, trebuie să învăţăm să ne şi oprim.
Chiar dacă nu suntem cu toţii extrovertiţi sau în ele­mentul nostru în societate, este bine să nu ne panicăm când avem de-a face cu străini cu care trebuie să schimbăm două vorbe. Se pare că cele mai multe erori de conversaţie sunt făcute de fapt nu de către cei care vorbesc prea puţin, ci de către cei care vorbesc prea mult. Tocmai de aceea, dacă nu ştii cum să faci să câştigi mai mult timp de gândire, foloseşte expresii de genul "Acesta este un mod inte­resant de a vedea lucrurile". "Specialiştii" spun că poţi face şi pauze. Fără pro­bleme.
Să asculţi                    este... o artă

Chiar dacă vorbim despre conversaţie, deci despre vorbit, se pare că cei mai răi interlocutori sunt cei ce vorbesc prea mult, şi, în general, despre ei, reuşind să-şi plictisească partenerii de discuţie, adevărata artă într-o conversaţie fiind de fapt, arta de a asculta. De              a-l asculta şi de a fi atent la celălalt. În consecinţă, cei mai buni conversaţionalişti sunt cei care: ascultă cu adevărat la ceea ce spune celălalt; îşi privesc inter­lo­cutorul dându-i atenţie; nu-l întrerup şi nu-i dau sfaturi.

Dar şi subiectul e important

Am căzut de acord că un bun conversaţionalist ştie să mai şi tacă, nu bârfeşte, dar mai e ceva la ce ar trebui să fie atent. Subiectul discuţiei. Cu alte cuvinte, oricât de minunat ţi s-ar putea părea copilul tău sau cum a învăţat el să meargă la oliţă, pome­neşte în treacăt despre asta, împărtăşeşte entuziasmul, dar nu-ţi plictisi interlocutorul fără copii cu detalii nesem­nificative. Tocmai de aceea, este important ca subiectul să fie ales cu atenţie, boala mătuşii Mărioara, pisicile din curte sau analizele de sânge nefiind într-atât de intere­sante pentru celălalt pe cât sunt pentru noi. Mai mult decât atât, dezobişnuieşte-te să mai foloseşti cuvântul "eu"
.
Ah, complimentele

Gata, suntem cu un pas mai aproape de a deveni buni conversaţionalişti, elementul care constituie cireaşa de pe tortul unei bune discuţii fiind compli­mentul. Nu te sfii să-ţi complimentezi interlocutorul dacă într-adevăr ai ceva de admirat, însă nu e cazul să exagerezi. Vei trece drept nesincer dacă sari calul cu complimentele. Când com­plimentezi pe cineva, fă-o într-un mod scurt, simplu şi vei vedea cum îi vei înveseli ziua. Cu toţii ac­ceptăm cu dragă inimă o vorbă bună menită să ne flateze.
Pe de altă parte, nu toată lumea e obişnuită cu com­plimentele, trebuind să învăţăm să le acceptăm. Cu inima uşoară şi cu un zâmbet. Cuvintele cele mai potrivite nu sunt în niciun caz "Ah nu, nu-i frumoasă rochia asta" sau "Sunt prea grasă", când îţi complimentează cineva hainele, ci spune simplu "Mulţumesc, mă bucur că îţi place". E simplu, la obiect şi suficient.