Înainte de a fi programată pentru intervenţia de înlăturare a anevrismului cerebral, Elena Cârstea trebuie să urmeze un tratament pentru glanda tiroidă. Solista trebuie să respecte un regim alimentar strict, din care sunt eliminate căpşunile, vinetele, varza, fasolea şi chiar salatele. De asemenea, ea are interdicţie la ciocolată, dulciuri şi coca-cola. Ce-i drept, Elena Cârstea a avut parte de un mic deliciu, pentru că a gustat din cozonacii pe care mama ei, Profira Cârstea, i-a făcut de îndată ce a venit în America. Stabilită în SUA de mai bine de trei ani, Elena Cârstea a renunţat la muzică, din cauza problemelor pe care le avea cu glanda tiroidă. Câteva analize amănunţite au scos la iveală o problemă mult mai gravă: un anevrism cerebral. Medicii i-au recomandat o intervenţie chirurgicală urgentă, întrucât anevrismul se poate sparge, lucru care îi poate fi fatal. Elena va scăpa însă de cuţit datorită unuia dintre cei mai mari neurochirurgi din Miami, care o va supune unei proceduri de îndepărtare a anevrismului, şi anume embolizarea. Procedura constă în introducerea în anevrism a unei spirale electromagnetice, care produce închiderea acestuia.
Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...