* "Cimitirul Dămăroaia, expropriat pentru Udrea" - Jurnalul Naţional. Ziarul susţine că, în plină criză, Elena Udrea dezvoltă mai multe proiecte imobiliare în beneficiu propriu * Oamenii de ştiinţă caută să afle misterele universului amplasând telescoape ultrasofisticate şi ultraperformante pe fundul mărilor. La ultimul mare experiment submarin, denumit Antares, şi-au adus o contribuţie remarcabilă şi specialiştii români * Un tren care se deplasa de la Piatra Neamţ spre Bucureşti a izbit în plin un tractor. Bineînţeles că tractoristul nu a respectat semnalele acustice şi a traversat calea ferată fără să se asigure. Locomotiva a fost avariată, dar n-a fost înregistrată nicio victimă * "România începe cu strigături cheful celor 100 de zile" - Gândul. Au mai rămas 100 de zile până la prezidenţiale. Abia acum începe cu adevărat circul * "Noi, toţi oamenii politici, am batjocorit anul 2008 şi, în loc să păstrăm banii, să-i utilizăm în investiţii, i-am împrăştiat peste tot în ţară" - a recunoscut spăşit preşedintele Traian Băsescu în timpul vizitei din judeţul Arad. Regrete tardive * "Candidaţi exotici: cărturarul Potârcă şi karatistul Bătăiosu" - aflăm tot din Gândul * După ce Traian Băsescu i-a refuzat vizita în Harghita, la 15 martie 2009, guvernul slovac a refuzat să-i permită preşedintelui ungar Laszlo Solyom accesul într-o zonă locuită de maghiari. Iar Israelul este la un pas de îngheţarea relaţiilor diplomatice cu Suedia, după ce un ziar suedez a scris că aviaţia israeliană răpeşte şi ucide palestinieni pentru a le preleva organele * "Monte Carlo, pământ românesc" - Evenimentul zilei. Cică, oamenii de afaceri români putred de bogaţi au proprietăţi de milioane de euro pe Riviera Franceză * Liberalii noştri şi-au început ofensiva de toamnă având în vizor două doamne: Elena Udrea şi Roberta Anastase. Ei vorbesc de revocarea preşedintelui Camerei, Roberta Anastase, şi despre o moţiune simplă împotriva blondei de la Turism. Vom avea o toamnă bogată * Patru din cei cinci tineri care au furat un bancomat de la Spitalul Panduri au fost arestaţi pentru tâlhărie. Interesant că aceşti tineri au mai avut o tentativă de jaf în urmă cu o săptămână, dar au fost eliberaţi de judecători pe motiv că nu prezintă pericol social... * "Armata Română între achiziţii şi rubedenii" - Cotidianul * Deutsche Bank vede o posibilă apreciere a leului în următoarele trei luni spre nivelul de 4 lei pentru un euro. Să dea Domnul să fie aşa! * Mii de pensii de invaliditate sau de boală au fost anulate în Dâmboviţa, după ce s-a descoperit că acestea au fost acordate pe şpagă. Jaf ca-n codru pe banii statului * 400 de bodyguarzi antrenaţi în Israel o vor păzi pe Madonna de terorişti la Bucureşti *
Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...