Tribuna
PNL
Alegeri cu suspans
PD-L are cei mai mulţi parlamentari
PD-L are cei mai mulţi parlamentari

Partidul Democrat Liberal (PD-L) va avea, conform Biroului Electoral Central, cele mai multe mandate de parlamentar: 115 la Camera Deputaţilor şi 51 la Senat, informează Mediafax. La Cameră, PDL este urmat de PSD+PC, cu 114 mandate, PNL cu 65 mandate şi UDMR cu 22 mandate. La Senat, alianţa PSD+PC are 49 mandate, urmat de liberali cu 28 mandate şi de UDMR, cu 9 mandate. În total, PD-L are 166 mandate, PSD – 163, PNL - 93 mandate iar UDMR - 31 mandate.
În urma celei de a doua etape de repartizare a mandatelor, PDL a mai obţinut 22 de mandate la Camera Deputaţilor, PNL - 22, PSD+PC - 19 mandate şi UDMR - 8. La Senat, PDL a obţinut încă 25 de locuri, PNL - 21, Alianţa PSD+PC - 20, UDMR - 5.
Din cele 315 locuri la Camera Deputaţilor, în prima etapă au fost repartizate 244, fiind distribuite în etapa a doua alte 71. BEC a mai informat că au rămas neutilizate 1.390.104 voturi. Din totalul de 137 de mandate de senator, în prima etapă au fost atribuite 66, rămând pentru etapa a doua 71. În cazul Senatului, numărul voturilor neutilizate este de 3.329.815.

PRM şi PNG-CD au ratat Parlamentul

Şapte partide politice care au participat la alegerile parlamentare nu vor intra în Camera Deputaţilor pentru că nu au trecut pragul electoral de 5% la nivel naţional, dar nici pragul alternativ, de şase deputaţi şi trei senatori, informează Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, acestea sunt PRM (217.595 voturi), PNG-CD (156.901 voturi), Partidul Verde Ecologist (18.279 voturi), Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (8.388 voturi), Partidul Socialist Român (585 voturi), Partidul Naţional Democrat Creştin (316 voturi) şi Partidul României Europene (87 voturi),
La Senat şase partide rămân în afara noului Legislativ, pentru că nu au întrunit condiţia de prag electoral. Acestea sunt: PRM (245.930 voturi), PNG-CD (174. 519 voturi), Partidul Verde Ecologist (48.119 voturi), Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale (10.805 voturi), Partidul Naţional Democrat Creştin (1.365 voturi) şi Partidul Socialist Român (445 voturi). La fel, nici un candidat independent nu a intrat în Parlament.

Tăriceanu a intrat

Călin Popescu Tăriceanu a intrat în Parlament, după o luptă strânsă la Ilfov. El nu reuşise să obţină mandatul de deputat de Ilfov, nici cu 50% +1 voturi şi nici după redistribuirea la nivelul judeţului Ilfov, imformează Realitatea TV, dar a avut noroc cu redistribuirea voturilor. Tăriceanu a obţinut în Colegiul 4 un număr de 10.121 voturi, iar Ştefan Thuma a obţinut în Colegiul 3, 10.139 voturi, adică cu 18 voturi mai multe decât premierul.

Primii parlamentari ai Diasporei

William Brânză (PD-L), Tudor Panţîru (PSD+PC), Mircea Lubanovici (PD-L) şi Koto Iosif (UDMR) sunt deputaţii care îi vor reprezenta pe românii din diasporă din zonele aferente colegiilor Europa de Vest, Europa de Est - Asia, SUA-Canada şi Africa, iar Viorel Riceard Badea (PD-L) şi Raymond Luca (PNL) au obţinut cele două mandate de senator pentru colegiile Europa-Asia şi Statele Unite, indică rezultatele finale după redistribuirea voturilor.
În alegerile parlamentare din 30 noiembrie, cele mai multe voturi au fost obţinute, în colegiile din diasporă, de candidaţii democrat-liberali.
La acest scrutin, a fost pentru prima oară în istoria sistemului electoral din România când s-au acordat mandate în Parlament pentru reprezentarea românilor care locuiesc în afara ţării. Scrutinul s-a desfăşurat în patru colegii pentru alegerea Camerei Deputaţilor (Europa de Vest, Europa de Est - Asia, SUA-Canada şi Africa) şi două pentru Senat (colegiile Europa-Asia şi Statele Unite). Pentru cele şase mandate de parlamentar, s-au înscris în competiţia electorală 38 de candidaţi.




comentarii
1 comentarii

Guvernara lui Tariceanu a fost un faliment TOTAL. Chiar sustinatorii lor PSD-PC(ROSII), au afirmat ca au sustinut o ''GUVERNARE'' DEZASTRUOASA. Legea votului UNINOMINAL, alcatuita de PNL-isti este confuza , ambigua, prost alcatuita si nefunctionala. Tradarea lor TREBUIE luata in EVIDENTA in orice NEGOCIERE. Aburii cu ECONOMIA lor, sunt numai PRAFURI pentru aruncat in OCHII ADVERSARULUI. Principala vina a HAOSULUI si a DIVERGENTELOR in cadrul DREPTEI, este CORUPTIA lui TARICEANU conexata strict, de PATRICIU si legaturile INVIZIBILE cu CORUPTII din Asociatia ''ROSIE'' PSD-PC . Principalul ASPECT al POLITICII lui Tariceanu si al PARTIDULUI lui, TREBUIE sa FIE concentrat asupra, ''LUPTEI IMPOTRIVA CORUPTIEI'' si TRANSFORMAREA ROMANIEI INTR-UN ''STAT DE DREPT'' restul, reprezinta din partea lor ''pap clei cilti si fum', ABURELI GENERALE'. Pina in PREZENT ''ei '' se FERESC de acest SUBIECT si se vor FERI si in CONTINUARE, pentruca sunt PREA CORUPTI si vor sa-si PROTEJEZE si FEREASCA membri din fata DNA-ului. Atentie mare la TRADATORII de DREAPTA, PNL-isti lui Tariceanu.-
cetateanul sibian
03.12.2008 02:22
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia