Tribuna
"Negativ" de la Senat pentru Ordonanţa anticipatelor
© facebook/Marcel Ciolacu

Comisia juridică a Senatului a adoptat raport de respingere pe ordonanţa de urgenţă privind alegerile anticipate, transmite G4Media. Senatul este prima cameră sesizată pe actul normativ care se află în Parlament în procedură de urgenţă.

Raportul de respingere a ordonanţei de urgenţă care reglementează alegerile anticipate a fost adoptat cu opt voturi "pentru" şi trei "contra", voturile contra venind de la PNL şi USR. Biroul permanent al Senatului a decis, luni, ca ordonanţa de urgenţă care reglementează alegerile anticipate să fie dezbătută marţi în comisiile de specialitate în procedură de urgenţă.
Ordonanţa de urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camera Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie. Principalele prevederi ale ordonanţei sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a anunţat că a sesizat Avocatul Poporului privind ordonanţa de urgenţă prin care s-a modificat legislaţia privind alegerile.
"Astăzi am sesizat Avocatul Poporului în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă, dată la miezul nopţii de Guvernul Orban, prin care a modificat - din nou! - legislaţia privind alegerile şi a legiferat practic turismul electoral", spune la rândul lui liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de facebook.
"Nu acestea sunt priorităţile românilor, domnule Orban! Nu #turismelectoral îşi doresc românii, ci măsuri CONCRETE menite să le facă viaţa mai bună. Nu vă mai jucaţi de-a criza politică, învăţaţi să guvernaţi pentru #oameni şi nu vă mai daţi ordonanţe în interes propriu!" a adăugat Ciolacu.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia