Tribuna
Ne-a părăsit un mare scriitor: Mircea Horia Simionescu
Mihai POSADA
1628 vizualizari
Ne-a părăsit un mare scriitor: Mircea Horia Simionescu

Autorul celebrei tetralogii Inge­niosul bine temperat - o ca­po­doperă a literaturii noas­tre, a murit la Bucureşti, în dimi­neaţa zilei de 18 mai 2011, în vârstă de 82 de ani. Mircea Horia Simio­nescu s-a născut la 23 ianuarie 1928, la Târgo­vişte, unde a urmat cursurile Liceului "Ienăchiţă Văcărescu", iar în 1948 s-a înscris la Facul­tatea de Lietere a Uni­versităţii din Bucureşti, însă din cauza lipsurilor materiale va întrerupe cursurile în anul al doilea, terminându-le în 1962, cu o întârziere de paisprezece ani, la secţia fără frecvenţă.
A legat prietenie, la începutul anilor '40, cu tinerii scriitori: Cos­tache Olăreanu, Radu Petres­cu, asociere fericită, din care s-a înfiripat fenomenul literar-artis­tic românesc cunoscut abia după 30 de ani sub numele "Şcoa­la de la Târgovişte", la care se afiliază şi Tudor Ţopa. Mircea Cărtărescu îl numeşte, pe drept cuvânt, pe distinsul său înaintaş "un Borges al României", considerându-l pe Mircea Horia Simionescu drept precursor al postmodernis­mului în literatura română.
Printre numeroasele roma­ne, nuvele, eseuri, confesiuni ce alcătuiesc impunătoarea şi importanta operă a lui Mircea Ho­ria Simionescu, se numără: Dicţionar onomastic, debutul în volum, roman (1969); Nesfârşi­tele primejdii (1978); Învăţături pentru Delfin (1979); Licitaţia (1985); Paltonul de vară (1996).
De reţinut debutul târziu în poesie al scriitorului, la 82 de ani, cu masivul volum de versuri Versete de unică folosinţă (2010), considerat de critici un giuvaer liric. Cu umorul care nu l-a părăsit toată viaţa, autorul mărturisea,  probabil în ultimul interviu difuzat chiar în ziua anunţării decesului său, de Radio România Cultural, că vârsta unui octogenar este tocmai potrivită pentru un debu­tant poetic.
Dumnezeu să-l odihnească de-a dreapta Sa!



comentarii
1 comentarii

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Cu durere in suflet pentru un roman deosebit, Ingerul.......
ingerul
20.05.2011 23:57
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia