Tribuna
Guvernul îi va impozita pe zilieri

Cei care angajează zilieri vor fi obligaţi să solicite de la primării carnete speciale şi să plătească pentru fiecare astfel de angajat un timbru, reprezentând impozitul de 16% aplicat la venitul acestuia, a decis miercuri Guvernul printr-un proiect de lege, informează Mediafax.
Guvernul îşi motivează iniţiativa prin faptul că astfel se va „flexibiliza” piaţa muncii, după cum a anunţat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu-Botiş.
Proiectul de lege precizează că se pot presta activităţi cu caracter ocazional în următoarele domenii: activităţi gospodăreşti, agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură şi exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, activităţi cu caracter cultural. Beneficiar al lucrărilor este, potrivit noilor reglementări, persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional. Prin acordul părţilor şi beneficiarii persoane fizice pot conveni cu zilierii aplicarea prevederilor acestei legi.
Beneficiarul va ţine evidenţa zilierilor într-un registru de evidenţă, iar zilierul va avea un carnet, care va ţine loc de contract. Eliberarea carnetului de zilier se va face de către primăria în a cărei circumscripţie teritorială urmează să se desfăşoare activitatea sau în care îşi are domiciliul, la solicitarea beneficiarului sau a zilierului. Beneficiarul lucrării va avea obligaţia să achiziţioneze de la primărie timbrul aferent remuneraţiei convenite cu zilierul.
„Avem impozit de 16%, un impozit pe venit care se reţine de beneficiarul activităţii. (...) Iar, ca noutate, introducerea unui timbru emis de Ministerul de Finanţe, timbru care conţine în costul lui acest impozit de 16%”, a afirmat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.




comentarii
1 comentarii

Flori nu vor guvernanti pe mormint RUSINEA RUSINILOR.
un cititor
01.10.2010 20:09
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA