După prima declaraţie publică pe care aţi făcut-o în această dimineaţă, am apreciat promptitudinea şi decenţa cu care v-aţi anunţat renunţarea la „mandatul de premier electoral”, pe care vi l-au acordat două partide politice unite conjunctural de ura împotriva unui singur om. Acest om fiind, întâmplător, preşedintele României. N-am reacţionat la fel însă după ce, în a doua declaraţie publică, după aflarea rezultatelor BEC, privind victoria de duminică, 6 decembrie, a preşedintelui în exerciţiu, aţi afirmat un lucru pe care, din respect faţă de opinia publică, mă rezum a-l pune pe seama regretului că planul anti-Băsescu a eşuat.
Aţi spus, deci, în a doua declaraţie de presă de astăzi, că unul din motivele pentru care sibienii l-au votat consistent pe d-l Traian Băsescu ar fi dorinţa de-a nu vă pierde ca primar al municipiului Sibiu. Iar o asemenea eventualitate fiind în măsură să le trezească mari regrete. Această afirmaţie mi-a amintit cine sunteţi, în realitate. În nici un caz personajul descris de imnul electoral fredonat obsesiv de duetul Geoană-Antonescu înaintea turul doi al prezidenţialelor. Ambiţia de-a vă ridica dincolo de limitele puterii locale, fără niciun argument serios, fără nici un program de guvernare şi la cheremul uşor de intuit al noii nomenclaturi oligarhico-politice, PSD-PC-PNL şi alţii, a fost o greşeală impardonabilă pentru un răsfăţat al mediilor de informare publice. Aţi crezut că vă puteţi aventura în marea politică românească doar pe seama faimei de-a fi primarul Sibiului. Cunoscut în lume, mai ales, de când acest municipiu a fost Capitală Culturală Europeană – program în care, cu siguranţă vă amintiţi, v-am acordat un sprijin apreciabil, ca prefect de Sibiu, personal şi în numele Guvernului României.
Această scrisoare deschidă nu se doreşte o analiză a opţiunii d-voastră din timpul ultimei campanii electorale. Doresc însă să vă asigur că sibienii l-au votat pe d-l Traian Băsescu din cauza convingerilor lor politice. Iar perspectiva plecării la Palatul Victoria a influenţat votul lor la fel ca opţiunea d-voastră de anul trecut la parlamentare, pe care v-aţi mărturisit-o public exact în ziua votării. Sau ca declaraţia din 6 decembrie – în favoarea „echipei mele”, după cum aţi mărturisit după ieşirea din secţia de votare. Şi într-un caz, şi în altul influenţa opţiunilor d-voastră a fost total nesemnificativă.
În încheiere, vă asigur, d-le Iohannis, că mulţi sibieni n-ar fi regretat desemnarea d-voastră ca prim-ministru, dar, acum, regretă că n-aţi plecat. Şi ştiţi de ce ? Pentru că s-au săturat de aroganţa primarului lor care nu stă de vorbă cu ei, care nu acordă audienţe, care, timp de 9 ani, nu şi-a făcut obiceiul să le viziteze cartierele, care iubeşte doar centrul istoric al municipiului şi „marginile” le tratează cu o evidentă lipsă de bun simţ. Asta, apropo de campania în care tocmai v-aţi compromis prestigiul dobândit datorită sibienilor.
Ion ARITON,
Senator PDL


Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Ministerul cercetării, Sebastian Burduja a anunţat că inteligenţa artificială "ION" va porni într-o "carAIvană", "ca să îl ajutăm să își facă...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
Fostul ministru al turismului Elena Udrea a postat, pe pagina de facebook, referitor la moartea lui Rudel Obreja, că acesta...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
"Degradarea mediului, schimbările climatice, pierderea biodiversității sunt provocări majore, care reclamă din ce în ce mai multă atenție la nivelul...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
Peşedintele PSD Cătălin Drulă a anunţat, referotir la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, că se va continua "colaborarea noastră"...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională în sprijinul...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că se are în vedere deschiderea unei rute directe de zbor spre Azerbaidjan,...