Tribuna
Bombele cu fragmentare- oficial ilegale

100 de ţări s-au reunit ierci la Oslo pentru semnarea unui tratat care interzice folosirea în conflicte a bombelor cu fragmentare, care au făcut foarte multe victime din populaţia civilă, titrează Mediafax. La ceremonie au lipsit Statele Unite, Rusia şi China, cei mai mari producători a asemenea muniţii.
Richard Moyes, copreşedinte al Coaliţiei împotriva bombelor cu submuniţii, un grup de 300 de organizaţii neguvernamentale, a anunţat cu acest prilej că acordul împotriva bombelor cu fragmentare este “cel mai important acord umanitar din ultimul deceniu".
Acordul interzice producerea, utilizarea, stocarea şi comercializarea acestor arme şi obligă statele semnatare să ajute ţările şi persoanele care au fost victime ale lor.
Bombele cu fragmentare sunt muniţii, în special de aviaţie, care  conţin sute de bombe de mai mici dimensiuni care se dispersează pe un perimetru extins, fără ca toate să explodeze.
În total, din 1965 până acum, 100.000 de persoane din care un procent de 98 % civili, au fost ucise sau mutilate în toată lumea din cauza acestor bombe.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia