Tribuna
Ziua Apei, sărbătorită şi la liceul din Mârşa
Dan FRÂNCU
2175 vizualizari
Ziua Apei, sărbătorită şi la liceul din Mârşa
Liceul Tehnologic Mîrşa a găzduit joi, 22 martie, o serie de activităţi dedicate Zilei Mondiale a Apei. Încă de la primele ore ale dimineţii, holul principal de la parterul instituţiei a fost transformat în spaţiu expoziţional, cei interesaţi putând admira aici diverse lucrări şi creaţii ale elevilor (afişe, desene, caricaturi, colaje, creaţii literare etc), ce au ca temă apa şi importanţa acesteia.

Un colţ al expoziţiei a fost rezervat machetelor şi lucrărilor aplicative, elevii din clasele de gimnaziu şi liceu realizând câteva instalaţii deosebit de ingenioase, prin care au reuşit să evidenţieze foarte sugestiv diversitatea de domenii  şi utilizări în care apa are un rol primordial.
O altă serie de activităţi prilejuite şi dedicate Zilei Mondiale a Apei s-a desfăşurat în cadrul Atelierului de Învăţare prin Joc şi Explorare ce funcţionează în cadrul instituţiei de învăţământ. Rând pe rând, fiecare clasă de copii de la învăţământul primar şi gimnazial, alături de cadrele didactice, a efectuat aici o sumedenie de experimente cu ajutorul apei, reuşind astfel să-şi explice, în modul cel mai simplu şi practic, multe din „misterele” întâlnite în viaţa de zi cu zi. O atenţie deosebită a fost acordată diluării diferitelor elemente în apă, dezbaterii conceptelor de poluare, epurare şi protejare a apei, termeni cunoscuţi deja de mulţi dintre copii, datorită implicării în mai multe activităţi desfăşurate în trecut, cu sprijinul SC Apă – Canal SA Sibiu. De altfel, societatea sibiană nu i-a uitat nici în această zi specială pe cei mici din Mîrşa, oferind acestora 20 de jocuri educative tip puzzle - „Drumul apei”.
La finalul zilei, cei mai mulţi dintre participanţi s-au arătat încântaţi de activităţile la care au participat, manifestându-şi deja interesul deosebit şi disponibilitatea pentru implicarea şi în alte activităţi similare, ce sunt programate pentru perioada următoare.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia