În 10 septembrie 1872, în Baia de Criș, se stingea din viață cel mai mare erou al românilor ardeleni
din secolul al XIX-lea, Avram Iancu. El și-a sfârșit zilele pe prispa unei brutării, după două decenii în
care suferise de o boală psihică. Trei zile mai târziu, 10.000 de oameni l-au condus pe Avram Iancu
pe ultimul său drum, la Țebea.
Avram Iancu a venit pe lume în satul Vidra de Sus, în anul 1824. Şi-a făcut studiile primare în satul
său natal, apoi la Câmpeni. A urmat gimnaziul din Zlatna, apoi Liceul Piarist din Cluj. În perioada
liceului, Avram Iancu a devenit greco-catolic, după cum o arată actele sale școlare. A terminat apoi
Fa­cultatea de Drept din Cluj și, la finalul studiilor, a devenit cancelist la Tabla Regească din Târgu-Mureș.
În primăvara anului 1848, Avram Iancu a promovat examenul de avocat, însă revoluțiile care au cuprins continentul european i-au pus în valoare calitățile de lider politic și militar mai degrabă decât cele juridice.
În data de 25 martie 1848, la Târgu-Mureș, tinerii români și maghiari au participat la o întâlnire revoluționară. În plan social, ei aveau aceleași idealuri, însă, în plan național, tinerii maghiari doreau unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar românii doreau recunoaș­terea existenței politice a națiunii lor. În aceste condiții, românii au
decis convocarea unor adunări la Blaj, în 30 aprilie, apoi în 15 mai. La aceasta a participat Avram Iancu în fruntea a 10.000 de moți. Adunarea de la Blaj a proclamat existența autonomă a națiunii ro­mâne și a
formulat mai multe reven­dicări, inclusiv desființarea iobăgiei, libertatea comerțului și a presei.
Autoritățile au încercat să îl aresteze pe Avram Iancu în vara acelui an, însă tânărul avocat s-a ascuns în
munți. În 21 septembrie 1848, la Blaj a fost organizată o nouă adu­nare, la care au participat 60.000 de
oameni, dintre care 6.000 de moți înarmați, conduși de Avram Iancu. Adunarea a decis introducerea admi­nistrației românești în Transilvania și formarea unei armate naționale compusă din legiuni.
Avram Iancu a organizat, în Munții Apuseni, Legiunea „Auraria Gemi­na”, cea mai puternică unitate mili­tară românească. Au urmat lupte grele, în care ambele tabere au comis atrocități. La sfârșitul anului 1848,
armata revoluționară maghia­ră ocupase cea mai mare parte a Transilvaniei, cu excepția Munților Apuseni, unde rezistau moții conduși de Avram Iancu. Luptele au continuat și în 1849, în ciuda insistențelor lui Nicolae Bălcescu de a-i împăca pe liderii revoluționari români și maghiari. Revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele austriece și rusești.
După victorie, austriecii și-au încălcat promisiunile față de români. Avram Iancu, deși a fost primit în audiență de împăratul austriac Franz Jozef, nu a reușit să obțină drepturile naționale promise, iar din acest motiv a refuzat o înaltă decorație oferită de austrieci. Avram Iancu a fost arestat, apoi eliberat, iar austriecii i-au oferit un post în administrație, la Viena sau la Sibiu, cu un salariu generos. Avram Iancu a refuzat.

În ultimele două decenii ale vieții sale a suferit de o boală psihică. Starea sănătății sale psihice a început să se deterioreze la sfârșitul anului 1852. A rămas în memoria colectivă ca umblând din sat în sat înnebunit, după unele păreri puțin verificate și din surse nesemnate. Conform unor alte păreri, de data aceasta de specialitate, a medicului Ovidiu Vuia, specialist în neuropsihiatrie în Germania, Avram Iancu nu a fost nebun: