În primul weekend al lunii aprilie, vizitatorii Muzeului din Aer Liber descoperă obiceiuri săseşti şi maghiare, specifice Paştelui catolic. Căutatul ouălor şi rostogolitul lor pe jgheab, pe "Calea Minorităţilor Etnice”, sunt doar două dintre tradiţiile pe care copiii le practică în cea de-a doua zi de Paşti. Evenimentele fac parte din programul cultural "Animă ASTRA" şi vor fi puse în scenă duminică, între orele 11-16, în preajma Şcolii din Ticera, zona Etno-Tehno Parc.
- "La sași, căutatul ouălor, rostogolitul lor de pe deal sau pe jgheab, alergatul după ouă erau doar câteva dintre modalitățile de distracție ale copiilor pe durata sărbătorilor de Paști. Întreaga comunitate se bucura de sărbători și de primăvară în aer liber, la iarbă verde în preajma satului, la un picninc cu ouă roșii. Jocurile care înveseleau comunitatea se mai practică și astăzi în comunitățile săsești mai numeroase. Copiii mai mici căutau ouă în iarbă, cei mari sau tinerii se întreceau în rostogolitul ouălor de pe deal sau încercau să câștige cât mai multe ouă de la ”adversarii” în rostogolitul ouălor pe jgheab. Pe lângă voie bună, cei mici se vor bucura de recompense dulci”, a spus Mirela Iancu, director al departamentului Marketing CNM ASTRA.
După tradiția maghiară, porțile Gospodăriei de olar din Corund, județul Harghita și ale Gospodăriei de miner sărar din Sărățeni, județul Mureș vor fi împodobite cu crengi de brad pentru a îndruma flăcăii spre ograda fetelor nemăritate. La sate, crengile erau aduse pe-nserat și împodobite cu panglici colorate. Bătrânii spun că dragostea față de fetele din sat se măsoară în frumusețea cu care sunt împodobite portile.
Duminică, de la ora 14, va fi organizat şi un ghidaj tematic, cu plecare de la poarta principală, cu tema “Pescuitul la lipovenii din Delta Dunării”. Vor fi prezentate tehnici arhaici de pescuit, specific comunităţilor lipovene de pe braţele Dunării, din Deltă.
De asemenea, vizitatorii vor afla mai multe şi despre ustensilele pescăreşti arhaice, cum sunt vintilele, setcile sau cârligele de morun, care se regăsesc în magazia de unelte a gospodăriei de pescar din Mahmudia.
Marţi seara a avut loc, la Sala Thalia, concursul de canto muzică uşoară, din cadrul celei de a doua ediţii...
Marţi seara a avut loc, la Sala Thalia, concursul de canto muzică uşoară, din cadrul celei de a doua ediţii...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
18.04.2024
DUMBRĂVENI, strada Aurel Vlaicu – integral, strada Tudor Vladimirescu – parțial, strada Ernei – integral, strada...
Nr. crt.
Data întreruperii
Localitatea/Adresa
Intervalul orar
1.
18.04.2024
DUMBRĂVENI, strada Aurel Vlaicu – integral, strada Tudor Vladimirescu – parțial, strada Ernei – integral, strada...
Vineri, 12 aprilie, de la ora 14, la Palatul Brukenthal, Sala Arcadelor (Piaţa Mare, nr. 4, Sibiu), va avea loc...

Filarmonica de Stat Sibiu a anunţat că instanța de judecată a dat dreptate acesteia în dosarul nr. 1959/85/2023 și recunoaște...
Filarmonica de Stat Sibiu a anunţat că instanța de judecată a dat dreptate acesteia în dosarul nr. 1959/85/2023 și recunoaște...
Trei concerte de pricesne vor avea loc, în interpretarea profesorilor și elevilor Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu cu...
Trei concerte de pricesne vor avea loc, în interpretarea profesorilor și elevilor Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu cu...