Tribuna
PNL
Vremea la finele lui noiembrie: Un fel de trecere de la toamnă la iarnă, potrivită pentru carantină
Dumitru CHISELIŢĂ
1374 vizualizari
Vremea la finele lui noiembrie: Un fel de trecere de la toamnă la iarnă, potrivită pentru carantină
© Razvan NEGRU
Vremea ţine cu carantina se pare, şi aşa va fi şi săptămâna viitoare, meteorologic vorbind. Adică nu prea e de ieşit din casă, doar dacă ai neapărată nevoie. Acum, ce-i drept, perioada dintre noiembrie şi decembrie nu-mi amintesc să fi fost "prietenoasă" cu omul: cer de regulă închis, umezeală, ceaţă, frig umed, presiune apăsătoare, ploaie, ninsoare sau ceva intermediar, oricum, nu ideală pentru plimbări lungi. Totuşi, parcă se va mai "deschide" puţin în săptămâna ce începe, ajungându-se la "normalul perioadei".

Luni, deşi valorile termice nocturne vor fi în creştere față de intervalul precedent, vremea se va menține relativ rece față de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse, cu precădere în cursul nopții, se vor semnala precipitații mixte slabe, favorabile izolat producerii poleiului, iar la munte vor fi ninsori slabe. Vântul va sufla
slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, viscolind trecător ninsoarea. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 6 grade, iar cele minime între -3 şi -1 grad. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Marţi, vremea va fi apropiată de normalul termic ziua, dar rece noaptea. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi -5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, posibil asociată cu depunere de chiciură.

Miercuri, vremea va fi în general frumoasă şi apropiată de normalul termic ziua, dar rece noaptea. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi -6 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată şi cu depunere de chiciură.

Joi, în timp ce la deal şi munte vremea se va încălzi, în zonele joase va fi apropiată de normalul termic ziua, dar rece noaptea. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general slab, moderat la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 8 grade, iar cele minime între -9 şi -4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață, asociată izolat cu depunere de chiciură.

În weekend, vremea va fi stabilă, cu un regim termic apropiat de mediile climatologice ale perioadei. Şansele de apariție a precipitațiilor vor fi mai ridicate pentru prima parte a intervalului când trecător se pot semnala precipitații mixte slabe şi ninsori la munte. În zonele joase vor fi condiții de ceață persistentă.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Ovidiu Câmpean, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.





comentarii
1 comentarii

Altadata ieseam si pe vreme rea din casa... acum chiar daca am avea chef, ni-l taie carantina si guvernantii acestia care ne conduc prost... vai de noi va fi... Cat de mult doresc sa revenim la normal, sa mergem pe strada fara masca, sa ne strangem mainile, sa ne gandim ca exista un maine in care sa nu mai auzim vesti despre teste, infectari, paturi la ATI si, mai ales, despre moarte...
22.11.2020 18:22
Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia