Tribuna
Sevis
Vremea continuă să fie cum am stabilit data trecută: aşa şi aşa, nici aşa şi nici aşa
Dumitru CHISELIŢĂ
753 vizualizari
Vremea continuă să fie cum am stabilit data trecută: aşa şi aşa, nici aşa şi nici aşa
© Razvan NEGRU
Aş fi putut lăsa cam acelaşi titlu ca cel de data trecută, cu "vreme aşa şi aşa: nici frig ca în aprilie, nici cald ca în mai", pentru că vremea va fi la fel de aşa şi aşa, doar puţin mai caldă. Mai excat, la începutul săptămânii, aşa ca lunea (şi marţea) va fi frumos şi cald, ceea ce e bine. Apoi, miercuri şi joi, vremea va fi ne-frumoasă, că va ploua şi va fi frig, de parcă norii ăia ar fi scoşi din frigider (aţi observat asta?). Apoi, în weekend, vremea se va chinui să fie conform perioadei din an – luna mai, nu? - în care ne aflăm. Probabil că săptămâna viitoare va fi conform aceluiaşi program.

Luni, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul judeţului şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 şi 8 grade. Dimineaţa, izolat, în zonele joase, vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 9 grade.

Miercuri, vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după amiaza şi seara când, local se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat de grindină. Izolat, cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 25 de grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade.

Joi, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse de ploaie, însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 18 de grade, iar cele minime între 7 şi 9 grade.

În weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Probabilitatea de averse de ploaie va fi mai mare la începutul intervalului.

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Halada Szilard, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
O istorie ragasita

sibiu-turism

Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Anunturi Tribuna

EVENIMENT TV

Comunicat_de_Presa_benef-finali-2 - finalizare

comunicat-incheiere-proiect-dabo

Vacanta Eurotrip
info
PORTAL MEDICAL
Licitatie publica

accentmedia