Tribuna
Votul final privind redefinirea familiei, amânat. Deputaţii: Să decidă Senatul!
Votul final privind redefinirea familiei, amânat. Deputaţii: Să decidă Senatul!

Familia mai aşteaptă. După ce, cu o zi mai devreme, au anunţat că susţin iniţiativa cetăţenească de redefinire a familiei, ca fiind "căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie", deputaţii n-au avut bile, iar votul a fost amânat. Ce le-o fi dat peste cap planurile şi elanul de luni? ... Cum? Vreun cartonaş mai roşu scos cu obidă? Vreo pildă mai europeanoidă de felul ei? Vreun "Vă ia mama dracului!" decis să stea de-a curmezişul? Hmm, posibil, deşi motivul este unul ... structural, a descoperit cu mirare de suricat deputatul social democrat Marcel Ciolacu.

Descoperirea a sosit tocmai în ziua votului când liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor a sesizat brusc că nu există niciun „argument legal sau constituţional” prin care Camera Deputaților să fie primul for sesizat.
Cu alte cuvinte, de ce să scoată deputaţii cartoful din foc dacă de ars se pot arde senatorii, nu?
Aşa a explicat Ciolacu decizia ca inițiativa să fie discutată în conducerea comună a Camerei Deputaților și a Senatului pentru a fi tranșată această "chestiune procedurală".
Propunerea liderului deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu, de a retrimite proiectul la Birourile Permanente a fost adoptată cu 139 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi două abţineri.

  • „Nu există niciun argument legal sau constituţional ca să consfinţească calitatea Camerei Deputaţilor de primă Cameră. Aşa stând lucrurile, pentru a nu face nicio greşeală în privinţa acestei iniţiative legislative atât de importante şi susţinute de trei milioane de oameni, cea mai la îndemână propunere este aceea de a discuta această chestiune în faţa celor două Birouri Permanente Reunite care ar trebui să tranşeze acest veritabil conflict de competenţe între cele două Camere”, a afirmat Marcel Ciolacu.


După votul de marţi, proiectul va merge la Senat


Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”

  • „Clarificarea în Constituţie este binevenită (...) Grupul PSD, la votul final de mâine, va susţine în integralitate această iniţiativă”, spunea luni fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache.  


3 milioane de semnături pentru redefinirea familiei


Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie".
 

ACCEPT: „Un demers fără miză legislativă, folosit doar pentru stigmatizarea persoanelor LGBT”

Asociația ACCEPT a apreciat că demersul nu are o miză legislativă, întrucât Codul Civil deja interzice căsătoria persoanelor de același sex, și a subliniat că unicul scop al acesti inițiative este stigmatizarea persoanele LGBT. 

 





comentarii
2 comentarii

Buzdugane si persoanele LGBT au votat. Eu nu as modifica Constitutia pentru a spune ca "familia se
Om Sarac
29.03.2017 10:38
deputati KAKACIOSI vorba lui papahagi!
ardeo
29.03.2017 17:32
Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB