Tribuna
Volumul "Trilogia Transilvană”, prezentat la Biblioteca ASTRA
Volumul

Biblioteca Județeană ASTRA va găzdui vineri, 12 noiembrie, de la ora 12, prezentarea volumului „Trilogia Transilvană”/„Erdélyi Trilógia”, semnată de Bánffy Miklós (1873-1950). Evenimentul este inclus în cadrul festivalului Ars HUNGARICA 2021, organizat de Institutul Liszt din Bucureşti şi Asociația HID – Centrul Cultural Maghiar Sibiu.

La evenimentul de prezentare a lucrării „Trilogia Transilvană” vor participa: Kósa András László, directorul Institutului Liszt din Bucureşti, Lucian Nastasă-Kovács, istoric, managerul Muzeului de Artă din Cluj, Silviu Borș, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu și Serfőző Levente, președintele Asociației HID, organizatorul festivalului Ars HUNGARICA.

„Trilogia transilvană de Bánffy Miklós a apărut în limba maghiară între anii 1934-1940, astăzi fiind considerată operă de referință a secolului XX. De la apariție, trilogia a fost reeditată de mai multe ori, în ultimele două decenii fiind tradusă în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, italiană și olandeză, aparițiile internaționale fiind primite cu mare entuziasm de publicul cititor. În limba română, trilogia a apărut în anul 2019, la Editura Institutului Cultural Român, prin parteneriatul Institutului Liszt - Centrul Cultural Maghiar București şi al Asociației Erdélyi Gondolat. Ediția românească, în traducerea lui Marius Tabacu, include un cuvânt înainte de Marta Petreu, precum şi un studiu introductiv și un glosar realizate de Lucian Nastasă-Kovács.

Romanul este cea mai importantă lucrare literară a lui Bánffy Miklós, contele castelului de la Bonțida, aristocratul ardelean polihistor, care povestește în trei părți viața lui Abády Bálint: Numărați (1934), Cumpăniți (1937), Răzlețiți (1940). Familia, ambițiile diplomatice, cariera de politician, dar și faptul că a fost membru al cazinoului, unde avea parte de baluri, partide de cărți, de vânătoare, de intrigi ale societății aristocratice – toate acestea l-au ajutat să scrie o panoramă completă și credibilă despre aristocrația transilvană.” (https://www.icr.ro/pagini/miklos-banffy-trilogia-transilvana, https://www.macluj.ro/2019_arhiva_evenimente/lansare-de-carte-banffy-miklos.html)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB