Tribuna
Virozele țin acasă elevii mai multor clase de la Școala Gimnazială nr. 25 din Sibiu și de la Liceul Teoretic "Gustav Gündisch” din Cisnădie
Andra MARINESCU
817 vizualizari
Virozele țin acasă elevii mai multor clase de la Școala Gimnazială nr. 25 din Sibiu și de la Liceul Teoretic
© Razvan NEGRU
Elevii de la clasele a IV-a B, a VI-a B și a VII-a ale Școlii Gimnaziale nr. 25 din Sibiu și clasa a VIII-a A a Liceului Teoretic "Gustav Gündisch” Cisnădie nu mai vin la școală, până săptămâna viitoare.

 

Cursurile sunt suspendate, din cauză că peste 20% din numărul de elevi din fiecare clasă absentează din cauza virozei. În aceste clase sunt înscriși, în total, 90 de elevi.
"Cursurile sunt suspendate la clasele a IV-a B și a VI-a B de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu în zilele de 13 și 14 februarie 2020, iar în zilele 13-17.02.2020 cursurile sunt suspendate și la clasa a VII-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu și la clasa a VIII-a A de la Liceul Teoretic ”Gustav Gündisch” Cisnădie pe motiv că peste 20% din numărul de elevi din fiecare clasă absentează din cauza virozei", a spus Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.
În urma centralizării pe care IȘJ Sibiu a realizat-o joi, la nivelul unităților de învățământ din județul Sibiu, erau raportate, în rândul elevilor, 114 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2568 de cazuri de viroză.
Unitățile de învățământ cu cele mai multe cazuri de suspiciune de gripă și viroze sunt: Școala Gimnazială "Nicolae Iorga" din Sibiu - 124, Școala Gimnazială nr. 1 Sibiu - 114, Școala Gimnazială "Hermann Oberth" Mediaș - 103 și Școala Gimnazială Roșia - 102.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia