Lădoiul, rochia de naşe, hurdoiul, desaga, cârpa de perete, blidele, crestăul nu sunt pentru ea nişte simple vechituri. Sunt lucruri pe care le caută, le cară cu spatele sau cu maşina, le curăţă şi apoi le pune la loc de cinste în casa pe care şi-a transformat-o în muzeu. O cheamă Ileana Morariu şi e unul dintre acei puţini oameni inimoşi care luptă ca lada de zestre, furca, crinta, rochia de naşe, şerparul şi câte şi mai câte să existe şi peste o sută sau două sute de ani. Aşa se face că pasiunea ei pentru lucrul vechi, tradiţional, specific poporului român, s-a transformat într-un muzeu, unul cu care s-ar putea mândri orice comună sau oraş din România. Ileana Morariu a deschis Muzeul Pastoral acasă la ea, în Jina.
Voinţa şi puterea de muncă sunt de la Dumnezeu, restu` l-am făcut noi"  - aşa începe Ileana Morariu povestea Muzeului Pastoral din Jina. Vorbeşte cu modestie şi cu o mai mare dorinţă de a-ţi spune povestea fiecărui lucru pe care l-a aşezat în muzeu, decât să-ţi destăinuie cât de greu trebuie să-i fi fost să curăţe fiecare lucruşor şi să-l aşeze la locul lui. E mândră de cele şapte încăperi, de şopronul şi de şura în care Muzeul Pastoral funcţionează în prezent şi prin toate te conduce cu mare drag. Nici explicaţiile nu lipsesc, atât doar că ele nu au răceala unui muzeograf, ci pasiunea pe care femeia o aşază de cinci ani încoace în muzeul ei, în muzeul jinarilor. De ajutor a mai avut parte: şi din partea muzeografilor CNM ASTRA care au ajutat-o cu amenajarea expoziţiilor şi din partea autorităţilor comunale care i-au aprobat lemne gratis, dar munca cea multă au făcut-o  ea şi familia ei.
Povestea muzeului începe oficial în anul 2006, dar pasiunea Ilenei Morariu pentru tradiţional e mult mai veche. A purtat-o în suflet din anii copilăriei, că doar lângă război de ţesut, comorar şi crintă a crescut, iar de vreo 20-30 de ani încoace a început să vadă lucrurile altfel: " Uncheşul avea multe lucruri vechi, la fel ca toată lumea din sat. Am refăcut casa, dar am păstrat lucrurile vechi şi pe când era copilul meu mic am amenajat o casă ţărănească. Am avut-o vreo zece ani. Apoi m-am tot gândit ce să fac cu lucrurile vechi, că nu puteam să le arunc şi aşa am făcut muzeul", povesteşte Ileana Morariu. Prima dată muzeul a ocupat intrândul şi o cameră, iar  cu fiecare an s-a tot mărit, aşa că astăzi, cine poposeşte în curtea familiei Morariu are parte de o incursiune completă în lumea satului românesc de altădată.

3200 de exponate

Călătoria în timpuri vechi începe prin intermediul fotografiilor în alb-negru: aici îl vezi pe Regele Carol II la Jina, dincolo îi vezi pe puii de jinari băgaţi în desagă şi bine "ancoraţi" pe măgar, de dincolo îţi zâmbesc un mire şi a lui mireasă. Şi dacă tot de uiţi cu jind la portul jinarilor, e musai să-l cercetezi îndeaproape: multe costume tradiţionale a strâns Ileana Morariu şi fiecare dintre ele are povestea lui. "Până la 1850, costumul nostru popular era în culorile câmpului, iar ia era legată de fustă, abia mai târziu s-a trecut la port alb cu negru şi s-a despărţit ia de fustă", povesteşte femeia în timp ce-ţi arată o rochie de naşă. Nu are sclipici sau zeci de funde ca acum, dar e tare fumos lucrată. Metri mulţi de pânză ţesută în război intră într-o astfel de rochie, nu de alta, dar iarna ea era îmbrăcată peste cojoc. Şi dacă tot vorbim de naşe, adică de femei măritate, să ştiţi că în muzeul jinarilor sunt multe vilituri, adică podoabe de cap pentru femei măritate.
Nici portul bărbătesc nu a fost neglijat, aşa că de la şerpar, la cioareci, de la cojoc la cotişor de pupezar şi cămăşi de noapte îmbrăcate odată doar de oamenii de vază ai satului, adică de preot şi dascăl, de toate găseşlti. Sunt piese lucrate cu peste o sută de ani în urmă, la lumina lămpaşului de femeile din Jina. Pe unele le-a scos Ileana Morariu din lada de zestre a bunciii ei, pe altele le-a primit de la oameni din sat. Şi toate stau acum agăţate sus, pe pereţii încăperilor muzeale, că doar odinioară nu erau atâtea dulapuri ca acum. Erau comorare de haine, de vase, erau lădoaie, cuiere pentru haine, blidare, paturi din lemn, trocuţe în care creşteau copiii şi pe toate le vezi în casa- muzeu a familiei Morariu. Şi mai vezi icoane de tip lădiţă, blide şi căni de lut agăţate în grindă, chindeauă ţesute, furci de tors, icoane vechi, opinci, fluiere, cruci de lemn de la 1855 şi câte şi mai câte...
Peste 3200 de obiecte sunt expuse aici şi totul a fost rânduit cu grijă, respectând tradiţia, aşa că acum te afli în casa ai bună, dincolo treci în casa de dormit, dincolo ai impresia că ai ajuns într-o stână. Aici-i crinta, dincolo hurdoiul, crestăul, ciubărul, şuştarul, găleata de muls, scaunul de făcut doage pentru butoaie... . Şi cum se ştie că odată femeile nu prea aveau o clipă de odihnă, de ce să nu te-ai aşeza şi tu la război să pui mâna pe iţe şi suveică, să înveţi să ţeşi un covor de pus pe pat, o faţă de masă, un păretar sau un chindeu de pus la icoană. În şură şi în şopron, mai că eşti tentată să te urci în căruţă şi să pleci şi tut la câmp, să vezi cum se lucrează pământul cu plugul şi grapa şi cum se recoltează cu batoza.
***
Să spui cum arată şi câte minunăţii poţi să vezi în muzeul din Jina e imposibil şi tocmai de asta vă îndemnăm că mergeţi să-l vedeţi. Asta e singura mulţumire pe care Ileana Morariu o aşteaptă după munca pe care a dedicat-o realizării acestui muzeu. Ştie că nu se va opri aici, că va încerca să mărească muzeul şi colecţia, iar planurile sunt deja făcute. De realizat, le va realiza că doar "e nebunia asta în minte şi în inimă", după cum chiar ea mărturiseşte. Aşa că dacă vreţi să cunoaşteţi "nebunia" şi frumuseţea cvilizaţiei tradiţionale, dacă vreţi să întâlniţi un om cât un muzeu e musai să poposiţi la Muzeul Pastoral din Jina.