La aproape 40 de kilometri distanță de municipiul Sibiu, oamenii sunt hotărâți să păstreze, spun ei, legile date de Dumnezeu. "Să fie bărbat cu femeie și nu bărbat cu bărbat! Ei, e strigător la cer!", spune o localnică din Sângătin. La ora la care ar trebui să iasă credincioșii din biserică, am ajuns și noi în apropierea satului, pe șoseaua străjuită de parte și de alta nuci.
"Bună ziua! Unde e secția de votare de aici?", îl întreabă colegul meu pe un localnic ce avea doi colaci în mână. "În față, în capătul celălalt al satului", răspunde acesta. Îl întrebăm dacă a fost să voteze, însă răspunde că va merge mai târziu, pentru că nu avea buletinul la el. "Luați și colacii aceștia! Sper să vă placă!", încheie bărbatul, întinzându-ni-i.
Și ne continuăm drumul. Pe un deal, la școala din localitate, găsim secția de votare din Sângătin. Aici, o parte dintre membrii comisiei de votare sunt afară, pe treptele de la intrare. "Mai stăm afară, că e soare!", spun aceștia, intrând în clădire, după ce ne salută. Spun că din 206 persoane înscrise pe listă numai șapte localnici votaseră până duminică, în jurul orei 12.30. "Nu prea au venit. În alți ani, la alegeri, aveam mai mulți cetățeni care veneau. Acum... Poate vin mai târziu, noi îi așteptăm până diseară", spun membrii comisiei, după ce ne cer acreditările de jurnalist.
După ora 12, au ieșit și enoriașii din biserică, iar drumul unora dintre ei duce către secția de votare. "Am votat să fie bine, să dăm răul deoparte, să fie cum e de când lumea! Din Adam și Eva am fost așa, așa vrem să murim! E strigător la cer ce se întâmplă acum! E bine cum ne-a lăsat Dumnezeu, că El știe ce face", spune o doamnă la vreo 70 de ani, care se mândrește, după cum spune, cu un fecior, o fată și cinci nepoți. "Așa e familia tradițională! Așa e normal!", adaugă femeia.
La câteva curți distanță de secția de votare, o cunoaștem și pe doamna Maria. Era pe prispă, cu unul dintre nepoții ei. Nu prea știe ce a votat, dar pentru ea e cert că un bărbat trebuie să se căsătorească cu o femeie.
"Am votat și pentru una și pentru alta. Ce să facem, dacă așa e viața? Eu, femeie, la 63 de ani, nu am mai pomenit așa ceva. E un lucru scârbos. Acum câțiva ani nu a fost așa ceva. Numai dacă vorbeai cu un băiat și te vedea cineva... te făcea praf. S-a dat lumea peste cap. Nu suntem noi destul de păcătoși? De-aia Dumnezeu dă ape, inundații, că nu mai poate suporta", spune femeia.
Nu toți locuitorii din Sângătin sunt interesați să își exprime opinia prin vot. O altă doamnă spune că i se pare normal ca o femeie și un bărbat să alcătuiască o familie, dar că nu vrea să își exercite dreptul la vot. "Nu vreau să mă duc la vot! Cum vine asta: să fii bărbat cu bărbat și femeie cu femeie? Nu se poate! Cum o să facă copii? De la casa de copii nu accept să ia!", spune aceasta, ușor revoltată de problema ridicată de Referendum.
La ieșire din sat, îl întâlnim și pe domnul Chioariu. Vine de la biserică și spune că încă nu a fost la urne, dar că va merge, pentru că, după cum precizează, "E literă de lege! Dumnezeu, când a făcut lumea, a fost cu un concubin? Cum să vină legea asta?".
Popas la Apoldu de Jos
Ne întoarcem către Sibiu, nu înainte de a mai face câteva popasuri în alte sate. La Apoldu de Jos, la Căminul Cultural din localitate, este prima oprire. Aici, o întâlnim pe doamna Elena care spune și ea că a votat pentru o lume așa cum a lăsat-o Dumnezeu.
Nu apucă să ne spună prea multe, pentru că este întreruptă de un vecin venit și el să voteze. "Intră înăuntru! Ai buletinul?", îl întreabă, curioasă. "Pe cine să votez? Pe ăia care...", întreabă nedumerit bărbatul, care venise la urne după ce și-a făcut curaj cu un pahar de țuică, la crâșma din sat. Îl întrebăm dacă e sigur pe ce vrea să pună ștampila și se uită, pierdut, câteva secunde, în gol. În ajutor îi sare tot vecina, care îi șoptește la ureche soluția. Acum, știe răspunsul pe care să îl dea, dar nu cunoaște întrebarea. "Nu
știu ce e acolo. Să mă uit pe foaia aia", spune bărbatul, dând din cap că nu știe ce e cu acest Referendum și pentru ce se organizează, cunoscând, totuși, că trebuie să își exercite acest drept de a alege.
Amintiri de dinainte de Revoluție
Urcăm în mașină și pornim, iar, către Sibiu. Un ultim popas, la Sibiel. În apropierea secției de votare de aici, doi bărbați dezbat situația politică de astăzi. "Nu ne ducem la vot, că nu vrem. De ce să ne mai murdărească buletinul? Suntem oameni bătrâni! DA-ul ăla e cu semnul întrebării. Eu nici nu văd să iscălesc, să citesc. După referendumul ăsta cui mai face dosare? Lasă-i încolo. Politica de azi e foarte proastă. O viață ca pe vremea lui Ceaușescu nu mai ducem. Toate erau OK. Acum dacă te duci să cumperi un șurub, un cui, iei de proastă calitate. Ține trei zile. Ceaușescu a fost de toată rânduiala. Avem și pensia mică. La două săptămâni vin facturile de la curent și telefon. Și mă sună că nu am achitat, dar mie nici nu îmi venise pensia", povestesc cei doi.
Nici votul de la sat, cu toată disciplina de pe vremuri, nu mai e ce a fost.
FOTO- VIDEO: Răzvan NEGRU
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |