O femeie, angajată ca personal administrativ în două școli din municipiul Sibiu, ar fi sustras, în perioada ianuarie 2022 – noiembrie 2024, din conturile celor două unități de învățământ, suma de 353.000 de lei.
În urma a patru percheziții domiciliare, efectuate de polițiștii sibieni în județele Sibiu și Vâlcea, care vizează săvârșirea infracțiunii de delapidare, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere, o persoană fiind reținută.
„La data de 22 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județele Sibiu și Vâlcea, pentru documentarea unei cauze penale care vizează săvârșirea infracțiunii de delapidare. Au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere. O persoană a fost reținută.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada ianuarie 2022 – noiembrie 2024, în calitate de personal administrativ în cadrul a două unități de învățământ din municipiul Sibiu, o sibiancă de 56 de ani și-ar fi însușit în interes personal, pe nedrept, mai multe sume de bani din conturile celor două unități.
Femeia ar fi disimulat transferurile în plata unor facturi fictive emise de o societate pe care sibianca o administrează, reprezentând așa-zise servicii sau bunuri furnizate de către societatea deținută de aceasta în favoarea celor două unități de învățământ, care, în realitate, nu au fost prestate sau furnizate. De asemenea, sumele de bani ar fi fost delapidate și prin neachitarea în totalitate a obligațiilor salariale cu poprire la sursă către bugetul de stat. Astfel, femeia ar fi efectuat 132 de tranzacții financiare nejustificate prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 353.000 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate (2 în municipiul Sibiu și 2 în municipiul Drăgășani), au fost ridicate mai multe telefoane, medii de stocare, sume de bani și documente. În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din I.P.J. Sibiu și I.P.J. Vâlcea”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
(I.D.)
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |