Vară plină de evenimente, în Muzeul ASTRA

Acasa >

Articol

Cadrul natural deosebit, evenimentele care se organizează în aer liber pe toată perioada anului, fac din Muzeul ASTRA un loc tot mai iubit de sibieni și nu numai, dovadă fiind numărul mare de vizitatori pe care instituția muzeală îi are neîntrerupt.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După distracțiile oferite celor mari, acum va veni rândul celor mici să își demonstreze îndemânarea în cadrul concursului Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, faza națională, eveniment ajuns la ediția XXVII-a, care va avea loc în perioada 17 – 21 iulie.

„La concurs participă copiii cu vârsta între 6-18 ani care se manifestă, prin instrucţia şi educaţia primite în familie sau la şcoală, ca adevăraţi creatori de artă populară, cunoscători ai secretelor meşteşugului artistic tradiţional, ai specificului artizanal din satul de origine, având calităţile de manualitate, dexteritate tehnică şi simţ artistic propriu unui artist autentic, provenind din mediul rural, membri ai cercurilor de profil de artă populară, din şcoli sau cluburile elevilor din mediul rural sau urban. Prezenţa la concurs este aprobată exclusiv în costum popular, reprezentând portul popular specific satului şi zonei de rezidenţă pentru fiecare concurent”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Ce evenimente se mai organizează în Muzeul ASTRA, în acest an

Până în luna octombrie, Muzeul ASTRA are pregătite evenimente pentru toate vârstele. Astfel, între 24-28 iulie va avea loc  „ASTRA Multicultural”. Urmează între 2-4 august întâlnirea meșteșugarilor la  „Frumos.Ceramic.Folositor”. În  3-4 august  – „Sașii se reîntorc acasă”; între  9-11 august va avea loc regalul folcloric – „Cântecele Munților”; între 15-18 august, meșterii populari au din nou întâlnire cu sibienii la  – „Târgul creatorilor populari”; timp de trei zile, între 16-18 august, Muzeul este locul de întâlnire al iubitorilor muzicii rock și ai poeziei la  – „ASTRA Rock” și „ASTRA Poetic”. Între 6-8 septembrie Muzeul va răsuna de muzica de chitară, la „Guitar Meeting”. Până în luna septembrie, Muzeul ASTRA organizează ateliere educaționale și animații pentru copii în zona ETNO – TEHNO – PARC, iar până în octombrie sibienii pot participa la Atelierele meșteșugărești „Animă ASTRA”.

(I.D.)

15 iulie 2024 la 08:03

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 6 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 13 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit