Vandalism pe strada Alămorului din Ocna Sibiului

Acasa >

Articol

Strada Alămorului din Ocna Sibiului a fost modernizată recent, pe lângă reabilitarea carosabilului și trotuarelor, artera beneficiind și de un sistem nou de iluminare stradală cu lămpi de tip LED. Toate bune și frumoase, cetățenii s-au bucurat de această investiție, doar că a venit și nedoritul moment al primei vandalizări. Cineva certat cu regulile bunului simț și ale conviețuirii civilizate a vandalizat tabloul de comandă amplasat pe strada Alămorului, distrugând un senzor ce asigura pornirea iluminatului public. Reprezentanții autorităților locale spun că nu vor tolera astfel de fapte antisociale și că în urma investigațiilor îi vor depista și trage la răspundere pe cei responsabili.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Este inadmisibil ca cineva să atenteze la bunul mers al comunității, să își bată joc de eforturile de modernizare a orașului și, implicit, de locuitorii civilizați care vor să trăiască în condiții decente. Vreau să dau un semnal foarte clar că avem toleranță zero pentru astfel de fapte și îi asigur pe cei care au provocat aceste daune că nu vor rămâne nedescoperiți. Există camere video în oraș, iar ocnerii au un spirit civic activ și nu cred că vreun om de bună credință va trece sub tăcere derapajele cuiva certat cu legea”, spune primarul localității, Claudiu Predescu.

13 decembrie 2022 la 18:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 8 minute
Habarnismul sibienilor față în față cu ziua de 9 Mai: „Habar nu am ce zi e azi! Nu cred că se sărbătorește ceva anume!”
Din punct de vedere istoric ziua de 9 Mai are o semnificație deosebită atât pentru România, cât și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 36 minute
Adunare în fața magazinului Dumbrava pentru susținerea lui Nicușor Dan. Astăzi, ora 18:00
Voluntarii cheamă astăzi toți sibienii care vor să se implice în campania lui Nicușor Dan la o acțiune...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Vremea încă e capricioasă în zona alpină a Munților Făgăraș, iar Transfăgărășanul rămâne închis între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
În ciuda eforturilor depuse zilele trecute de drumari, care au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă încă existent...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 14 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit