Valea Oltului se închide transportului rutier pe timpul zilei, până în august

Acasa >

Articol

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că traficul rutier pe Valea Oltului se va închide timp de o lună, din iulie până în august.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Circulaţia va fi închisă între 8 iulie şi 8 august, pe parcursul zilei, din cauza unor lucrări de defrişare de pe un lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, prezenţa copacilor, spune Grindeau, punând în pericol circulația pe DN 7 Valea Oltului.

"Mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante, vorbim de înălţimi foarte înalte (!, n.red.), care ajung până la 70 de metri, unde trebuie a fi tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei" (…) Repet. Vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări. Există şi cealaltă variantă, dar pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte", spune Grindeanu.

Ministrul a mai adăugat că CNAIR împeună cu Poliţia Română "vor transmite rutele aletrnative astfel încât pe perioada zilei să avem asigurate aceste rute alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei". "Pe perioada de noapte va fi redeschisă în fiecare zi", a mai spus Grindeanu.

Video aici:

Autor
03 iulie 2024 la 12:12

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 4 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Fum negru la Vatican: Cardinalii nu au ajuns încă la un acord privind alegerea noului papă
Mii de oameni s-au adunat joi în Piața Sfântul Petru de la Vatican, în a doua zi a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Adrian Bibu, prezent la celebrarea a 77 de ani de la înființarea Statului Israel: „Un moment deosebit și profund emoționant”
Adrian Bibu, administratorul public al județului Sibiu, a reprezentat Consiliul Județean Sibiu la ceremonia aniversară dedicată celor 77...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 12 ore
Elevii sibieni descoperă lumea cunoașterii la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește în această perioadă câteva activități speciale dedicate elevilor sibieni în cadrul programelor „Școala...
Actualitate
1 min de citit