Tribuna
SEVIS
Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată
Vaccinarea prioritară a profesorilor, amânată

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat, zilele trecute, amânarea vaccinării prioritare a profesorilor, din cauza numărului insuficient de doze disponibile.

Vaccinarea prioritară a profesorilor se amână pentru o dată care va fi anunțată (cel mai probabil amânarea va fi de maxim două săptămâni)”, arată un document transmis DSP-urilor din toată țara de către Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Nota transmisă de Comitetul pentru vaccinare către DSP-uri face referire la verificarea numărului de doze de vaccin necesare la nivel local, reprogramarea persoanelor cu funcții esențiale, “prin grija STS”, începând cu data de 28 ianuarie pentru data de 8 februarie, reprogramări în ordinea programărilor inițiale, precum și la includerea vaccinului Moderna în campania de vaccinare, din 1 februarie.Referirea la vaccinarea personalului din învățământ este ultima pe lista de măsuri incluse în informarea citată.

Potrivit lui Gheorhiță, specialiștii au avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale”.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la sfârșitul săptămânii trecute, că s-ar fi vaccinat deja 6.000 de angajați din învățământ, iar 80.000 de cadre didactice ar fi programate pe platforma de vaccinare. Vineri, când a insistat că profesorii vor începe să fie vaccinați prioritar, înainte de data de 8 februarie, el a afirmat: „Am deplină încredere că cei care sunt în măsură să organizeze campania de vaccinare vor identifica soluția prin care personalul din învățământ, îndeosebi cel care lucrează nemijlocit cu elevii și studenții, va fi vaccinat prioritar. Modalitatea tehnică în care acest lucru se va face, fără a afecta niciuna dintre programările deja făcute până acum, sunt convins că va fi identificată și procesul de vaccinare va începe înainte de data de 8 februarie”, informează edupedu.

 





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia