Unde mergem în drumeții, în luna lui Prier

Acasa >

Articol

Așa cum ne-a obișnuit, Programul Anii Drumeției are pregătite și în luna aprilie excursii, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Drumeții la biserici fortificate, drumeții la brândușele de primăvară, drumeții creative sau de poveste sunt ofertele programului Anii Drumețiele pentru luna lui Prier.

„În luna aprilie te așteaptă un calendar plin de drumeții, povești, natură și aventuri în familie, în cele mai frumoase colțuri din județul Sibiu. De la Munții Făgăraș la dealurile Mediașului, de la cetăți fortificate la căutători de leurdă, de la ateliere creative la explorări montane pentru Micii Montaniarzi – am pregătit ture pentru toate vârstele și toate gusturile au transmis reprezentanții Anii Drumeției.

Astfel, prima ieșire în natură va avea loc sâmbătă, 5 aprilie, cu o tură dedicată micilor montaniarzi, în Munții Făgăraș, la Cabana Turnuri, ghid Radu Zaharie. Tot sâmbătă, va avea loc o drumeție la admirat brândușele de pe Valea Sâmbetei, alături de ghidul Teodora Bobeș. Duminică, 6 aprilie vor avea loc o drumeție la biserici fortificate, de la Curciu la Băgaciu, ghid Ioana Pătrășcoiu; o drumeție spre satul cocoșului – legende și delicii locale din Hamaba, ghid Nicoleta Ocneriu. Sâmbătă, 12 aprilie, sibienii sunt chemați la o drumeție în Munții Cindrel, alături de ghidul Florin Ionescu sau la o drumeție la brândușele de primăvară, pe Valea Avrigului – cabana Suru, ghid Dumitru Troancă. Duminică, 13 aprilie, vor avea loc o drumeței creativă: explorează natura prin artă, pe traseul Nucet – Hosman, ghidaj Adela Dadu și invitatul Maria Modi; o tură dedicată micilor montaniarzi, pe traseul M-rea Sibiel – fosta cabană Fântânele – Ruinele cetății Salgo – Sibiel, ghid Radu Zaharie. Luni, 21 aprilie este timpul pentru o tură dedicată micilor montaniarzi, pe Valea Sâmbetei și la chilia Părintelui Arsenie Boca, ghid Radu Zaharie; Osterfest la Zorobia: drumeție de poveste, vânătoare de ouă și atelier de Paște, ghid Nicoleta Ocneriu. Sâmbătă, 26 aprilie, sibienii sunt chemați la un spectacol de primăvară pe cărări neumblae spre fosta Cabană Fântânele și Piscul Vulturului, ghid Nicoleta Ocneriu, la cules și la mâncat de leurdă, pe traseul Mediaș – Bazna, cu luat masa la Bassen Pensoin, ghid Ioana Pătrășcoiu; la o excursie pe traseul Păltiniș – lacul Negovanu: o călătorie prin natură și povești, ghidaj Cu drag de Transilvania. Duminică, 27 aprilie este organizată o tură prin munții Făgăraș pe Valea Viștei Mari, pentru micii montaniarzi, alături de ghidul Radu Zaharie. Tot duminică, se organizează o drumeție în familie pe dealul Fraga, cu gogoși de casă, pe Valea Strâmba – Dealul Plaiului – Curmătură, ghid Dumitru Troancă. Ultima excursie din aprilie va avea loc luni, 28 aprilie, la un sit UNESCO: de la Ighișu Noul la Valea Viilor, ghid Ioana Pătrășcoiu.

(I.D.)

01 aprilie 2025 la 08:11

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Marea bicicleală: se deschide sezonul de pedalat, cu gogoși și vărzar
Duminică, 11 mai ac, sibienii sunt invitați la o tură cu bicicleta pentru a marca deschiderea sezonului din...
Actualitate
2 min de citit