Miercuri, 25 februarie a.c., ora 11.25. Ca de obicei - de 36 de ani fac treaba asta cel puţin o dată pe lună - am intrat în Palatul de Justiţie, ştiind că sunt procese cu "studenţi" de la Aiud. Sala rezervată acestora era încuiată, semn că se terminaseră "cauzele" (fuseseră puţine în ziua respectivă). Am trecut vizavi, la o sală a Judecătoriei, unde era ceva animaţie. Am intrat, şi-o fătucă în uniformă m-a luat din scurt: "Aveţi proces?". Am rămas surprins, pentru că ştiu sarcinile jandarmului "de sală": să vegheze asupra disciplinei în timpul proceselor. "Nu", i-am răspuns şi m-am aşezat în banca de lemn. Era audiat un martor, într-un proces cu nişte piese livrate de o firmă, alteia, care nu le-a plătit. Vorbea ăla încet, întreba judecătoarea şi mai încet, n-auzeam mai nimic, deşi mi-am ciulit urechile cât am putut. Când mă gândeam dacă să mai stau, ori să-mi văd de drum, mă bate cineva pe umăr. Mă întorc, fătuca în ţinută regulamentară: "Vă rog să veniţi afară!". Dacă eram mai tânăr şi mai fercheş, aş fi crezut că i-am căzut cu tronc şi doreşte o întâlnire în afara programului, dar aşa... "De ce?". "Să vă legitimez!". Când a zis asta, mi s-a urcat sângele la cap. I-am făcut semn de "la baie" şi am rămas pe loc. A ieşit, şi-a chemat un "superior", cu care a tot şoşotit, arătând spre mine. M-am ridicat, m-am dus la ei, chemându-i, de astă dată, eu, afară. Pe coridor se făcuse deja "dispozitiv": mai erau trei jandarmi la uşă! "Superiorul" a repetat somaţia de a mă legitima. Se adunaseră câţiva gură-cască. "Haideţi - zic - unde aveţi biroul, să ne lămurim, iar mai întâi demonstraţi-mi că nu sunteţi nişte impostori!". Am coborât la ghereta de la intrarea în clădire, unde doi jandarmi mâncau din brişcă. Şi-au strâns catrafusele şi au plecat, rămânând eu, fătuca şi "superiorul". "No, zic, acum spuneţi-mi de ce să mă legitimez? De când e obiceiul ca toţi cei care mişună pe aici să se legitimeze?". Fătuca: "Mi-aţi părut suspect şi aţi refuzat invitaţia de a ieşi din sală!". Superiorul: "Sunt căpitan Coman şi vă rog să-mi prezentaţi buletinul!". Am scos din portmoneu buletinul, legitimaţia, certificatul de naştere, fluturaşul cu salariul pe ultima lună, chitanţa cu împrumut de la CAR, cartea de alegător, vreo trei bonuri fiscale de la Billa (fost Floaşiu) şi din buzunare cheile de la casă, bricheta primită de la UDMR, tabachera, telefonul mobil, reportofonul şi două prezervative expirate. Căpitanul şi-a notat (sau s-a făcut că scrie) nu ştiu ce într-un caiet şi... în loc să-şi toarne ţărână-n cap pentru gafă, mi-a dat un "avertisment verbal, cu atât mai mult cu cât lucraţi în presă" (!?) Numele subalternei a refuzat să mi-l dea pe motiv că "eu sunt şeful dispozitivului şi eu răspund".
Bravo, copii, aveţi fler şi sunteţi vigilenţi, din moment ce m-aţi ginit tocmai pe mine ca fiind "suspect" şi un posibil pericol pentru buna desfăşurare a justiţiei sibiene. Să mai poftiţi pe la noi!
Plecând, mi-au trecut dracii şi am râs singur, de s-a uitat o doamnă mai în vârstă mustrător, zicându-şi, probabil, în sinea ei: "Săracu'! Prostu' nu râde de ce vede, râde de ce-şi aduce aminte...". Şi n-a greşit.
P.S. Ataşez şi-o poză, ca să mă aibă în evidenţă toată Jandarmeria sibiană! Nu-i aşa că am faţă de... Clămpar şi Cămătar?